Nimic mai uman decât să respingi necunoscutul, să nu recunoști că nu știi și să băltești în zona de confort a celor cât de cât asimilate.
Nimic mai uman decât să fii pasionat de necunoscut, să-ți admiți limitele (pentru a le putea surmonta) și să ieși din stereotipuri, ridicându-ți gândirea la nivelul următor.
Două ipostaze ale condiției noastre și o singură formă a libertății, pentru că ”dreptul” la stagnare e de fapt opțiune pentru sclavie mentală, cu trena ei de urmări garantate: servitutea civică, plafonarea intelectuală și scleroza morală.