Excepționalismul românesc are două fețe: exagerăm ce avem și exagerăm ce nu avem. Provincialismul își spune cuvântul și pe piața ideilor, mult mai mică decât cea a cărților (care e deja rahitică).
Pentru o piață dinamică a ideilor, am avea nevoie de mai puține reducții ideologice și de mai multe personalități conectate la conversația intelectuală de avangardă din marile universități occidentale.
Prin ventilație ideologică, parodiem idei în regim de partizanat obtuz. Iar călăuzele competente sunt rare, pentru că mutiplicatorii formelor fără fond sunt (prea) numeroși.
Bombardamentul informațional specific erei internetului nu e meritul nostru și nici ”oportunitatea” pe care am putea-o fructifica aproape gratuit.
Servicii reale pe seama națiunii nu vor face decât cei care (politicieni, experți, intelectuali publici) vor găsi metoda pentru a dezvolta piața ideilor, aflată într-o etapă embrionară, mimetică și confuză.
Singura idee devenită bun public e, de pildă, cea a dezvoltării economice. Pe care o gândim strict cantitativ, ca în comunism.