Teodor Baconschi. Gestul civic

Știu că orice gest civic (adică politic, în ultimă instanță) se bazează pe o preferință personală, justificată sentimental, rațional, oportunist sau conjunctural. Ca să ”alegi”, trebuie să te fi convins cumva că opțiunea ta e cea mai bună (sau coincide cu faimosul ”rău mai mic”).

Pe de altă parte, orice partid, din orice țară, indiferent de nivelul ei de dezvoltare, de istoria și condiționările sale geopolitice, e format din oameni, deci expus la absolut toate scăderile și limitele condiției umane: lăcomie, invidie, trădare, lașitate, calomnie, ipocrizie, vanitate și, desigur, prostie.

Dincolo de firma ”ideologică”, orice partid va atrage, în medie, aceeași cantitate de oameni care nu fac politică pentru binele țării și al societății în care s-au născut, ci pentru scopuri egoiste, mărunte, dacă nu cumva abjecte și, la urma urmelor, ilegale. Așa cum în orice partid politic poți descoperi oameni decenți, bine intenționați, altruiști, idealiști, competenți și dornici de realizarea unui cât mai amplu serviciu public.

Nu sunt fan-ul unui ”Fuhrerprinzip” – democrația înseamnă dezbatere și decizie cel mai adesea colectivă – însă mă gândesc că, pentru a ieși din ceață, trebuie să scanăm figura liderului fiecărui partid. Dacă acel om a ajuns la vârf – și poate, la o adică, ajunge la conducerea întregii națiuni sau a guvernului ei – el e cel mai bun rezumat al raportului dintre bine și rău, moral și imoral, în partidul pe care-l conduce.

Uneori, calitatea umană, intelectuală și profesională a unui lider e predominant admirabilă, alteori, dimpotrivă. E de ajuns să vezi cu cine lucrează, cine-l sfătuiește, ce tip de om promovează, ca să afli – în labirintul de oglinzi false al politicii-spectacol – cu cine ai de-a face. Și să-ți mai faci iluzii, sau să renunți complet la ele.