Teodor Baconschi. Jurnal (1990-1993) de Monica Lovinescu

Câteva impresii după lectura ”Jurnalului” (1990-1993) scris de Monica Lovinescu. Prima observație: recuplarea elitei românești cu Europa s-a făcut via Paris. Elita umanistă era pe atunci preponderent francofonă și familiarizată, prin sita cenzurii, cu producția culturală franceză postbelică. Evident, cuplul Lovinescu-Ierunca, secondat de onestul, eficientul și discretul Mihnea Berindei, a oferit (prin emisiunile, casa și conexiunile lor politice) ”baza” logistică și morală a reinserției.

A doua observație: tragicul revoluției deturnate s-a alimentat și din echivocul în care se complăcea – sau la care era condamnată – elita autohtonă. Nu exista o linie fermă între comuniști și anticomuniști. După 45 de ani, aproape toți actorii scenei intelectuale erau ”mai mult sau mai puțin” pătați de supraviețuirea prin compromis cu vechiul regim.

Pe de altă parte, dincolo de entuziasmul francez față de revoluția televizată (grabnic dezvrăjit, în stilul lucidității carteziene și al bagajului hexagonal de reziduuri marxiste), eram o țară singură, lăsată să se confrunte, spasmodic și adesea derizoriu, cu propriii demoni.

Primii ani de după 89 au pendulat fatal între absurd și comic, iar paginile ”Jurnalului” noteză anecdotic inflația de vanitate, iluzia, cameleonismul și meschinăria unor protagoniști care se străduiau să descifreze, prin zig-zaguri și volte acrobatice, ”direcția” favorabilă.

Eram pe atunci la Paris, ca bursier al guvernului francez (așa ajunsese acolo, cândva, și Monica Lovinescu). Începusem să colaborez la secția locală a ”Europei Libere”, situată pe Avenue Rapp, nu departe de Ambasada noastră, unde se instalase, pentru scurtă vreme, Alexandru Paleologu, și unde aveam să revin, peste 17 ani, ca șef de misiune.

Am întâlnit-o pe d-na Lovinescu sporadic, la cafeneaua din cartierul latin, unde se adunau personalitățile exilului, după liturghia duminicală de la biserica românească. Era instalată într-un colț, cu spatele la zid, într-o poziție de observație panoramică. Fuma continuu, folosindu-se de un țigaret din chihlimbar. În femeia aceea scundă, cu voce gravă și căutătură severă, se concentrau cinci decenii de rezistență etică și opoziție radiofonică față de sinistra desfășurare a comunismului din România…