Teodor Baconschi. Portret: Beniamin Netanyahu

Medicul său personal, originar din România, m-a introdus într-o duminică după-amiază în reședința privată a premierului Beniamin Netanyahu. Israelul e o perfectă imago mundi. Tot așa și elita sa politică, alcătuită din radicali și moderați, din duri și negociatori plini de speranță (sau numai de răbdare). Oameni școliți, veniți din toate colțurile planetarei diaspore evreiești: fie din prima clipă a refondării Patriei, de către sinoniștii falansterieni ai generației kibbutz, fie ulterior. Toți au însă o notă comună, legitimă, rafinată în timp, care a primit numeroase expresii tactice, aforistice și strategice: datoria de a salva Israelul atât de propriile excese, cât și de ura celor care, deși vecini (sau tocmai de aceea) și-ar dori – așa cum au declarat adesea – să-l ”șteargă de pe hartă”. Ca lider Likud, dl Netanyahu nu e nici un super-dur ca fostul premier Sharon, nici un pacifist necondiționat, precum fostul premier Izhak Rabin. E însă un om de dreapta, legat mai ales de cercurile evreiești care nu tranzacționează nici cu terorismul arab, nici cu bătălia pe care Israelul o are de dus la ONU sau în alte dialoguri (de pildă cu UE). Am fost chiar onorat să stau de vorbă cu el, chiar acasă la domnia sa – într-un gest de frumoasă deschidere față de țara mea.      

La data întâlnirii noastre, actualitatea era dominată de revoluțiile pretins democratice puse sub genericul jurnalistic al ”Primăverii arabe”. Dl Netanyahu, îmbrăcat în costum de oraș, vital și proaspăt, deși pe un fond de oboseală cronică, m-a întrebat retoric: ”câte secole au trecut de la adoptarea Magnei Carta”? ”Peste șase secole, am aproximat răspunsul”, neavând bosa cronologiilor exacte. ”Ei bine, mi-a răspuns, cam tot pe atât va avea nevoie și lumea arabă pentru a ajunge la democrații funcționale”. Israelul e tot un stat medio-oriental, numai că, în varianta lui modernă, el a fost refondat de oameni educați în democrații occidentale: elita pionierilor din 1948 cânta la pian, era poliglotă, dăduse parlamentari europeni, mari scriitori, filozofi politici, savanți, oameni de spirit umanist occidental. De aceea n-a pus pe picioare o teocrație (în pofida evreilor ultra-ortodocși) și nici o dictatură militară laică, socialistă, sau vreun regim național-comunist. De aceea ține la alianța vitală cu întregul Occident democratic. Și de aceea își apără teritoriul cu realism și destulă știință, plus fonduri, pentru a nu se lăsa înghițit, anihilat și nici măcar umilit. În vizita care a prilejuit și întrevederea cu ”Bibi” Netanyahu, am văzut (parcă la noul sediu al MAE israelian, învelit în frumoasa piatră alburie de Ierusalim, o situation room unde – pe o hartă parietal-electronică a lumii – pâlpâia orice alarmă legată de viața vreunui cetățean israelian: un sistem mondial de quick rescue, cu orice mijloace ar fi necesare pentru aceasta. Orice stat care-și tratează așa cetățenii impune respectul oricui. Eu cred că și evreii liberali din Londra sau New York, care-l critică pe premierul Netanyahu, nu o fac chiar din toată inima. E un adevărat om de stat, rodat și abil, ferm și inteligent. Un bărbat cu simțul umorului (cum altfel?) dar și un bărbat pur si simplu (să nu uităm că a fost șef de echipă în forțele speciale israeliene). Poate că vremea acestui tip de politician nu a trecut de tot, iar electoratul israelian e – în majoritatea care-l menține pe premierul Netanyahu la putere – primul avocat al acestei evidențe.