După trei decenii de relativă libertate și adesea prea originală democrație, România se situează acum pe treapta cea mai de jos a lumii dezvoltate. E ca o echipă de fotbal care a urcat în fruntea ligii secunde și e gata să facă pasul în liga întâi. Suntem iarăși într-un interval.
Vom avea energia, înțelepciunea și voința de a ne reinventa ca stat de prima mână, sau vom retrograda prin indolență, contraselecție, ură de sine, dezbinare și refugiu în defunctele mitologii ale izolaționismului etnocratic?
Vom decanta ce avem mai bun în materie de resurse umane, viziune și decizie, sau vom stagna sub logica fatalistului ”merge și așa” (cu varianta NCSF)? Iată pariul următorilor 10 ani și numai prin alegeri serioase vom da un răspuns capabil să ne propulseze, tocmai pentru că există riscul unei involuții puternice.