Thomas Sowell, economist american: Lecții din trecut

Cu 71 de ani în urmă, în ianuarie 1948, un negru în vârstă de 17 ani, aflat în situație de abandon școlar, a fugit de acasă. Ultima clasă pe care o absolvise era clasa a 9-a. Acesta era lipsit de  abilități, avea foarte puțină experiență și nu prea multă maturitate. Cu toate acestea, a fost capabil să își găsească mai multe locuri de muncă cu ajutorul cărora să se întrețină, cu mult mai multă ușurință decât ar putea-o face cineva aflat într-o situație similară astăzi.

Cunosc acest caz pentru că eu eram acel negru de 17 ani. Iar decenii mai târziu, am hotărât să cercetez și să înțeleg mai bine care erau condițiile economice de atunci.

În 1948, rata șomajului în rândul bărbaților negri în vârstă de 17 ani era puțin sub 10 la sută și nu depășea rata șomajului în rândul bărbaților albi de aceeași vârstă.

Cum era posibil așa ceva atunci, când de zeci de ani ne-am obișnuit să observăm cum rata șomajului printre adolescenți este mult mai ridicată – iar șomajul în rândul adolescenților negri este adesea de două ori mai ridicat decât șomajul în rândul adolescenților albi?

Mulți oameni presupun că rasismul este cea mai bună explicație pentru diferența dintre ratele de șomaj ale adolescenților albi și negri. Oare rasismul nu se manifesta și în 1948? Nicio persoană care a trăit în 1948 nu cred că ar răspunde negativ la această întrebare. Pe atunci rasismul se manifesta mai puternic – iar atunci nu exista nici Legea Drepturilor Civile din 1964.

Cum se explică atunci această rată scăzută a șomajului care nu reflectă nicio diferențiere rasială? În sine, rasismul este demn de dispreț. Dar asta nu ne spune nimic despre rolul pe care acesta îl are – în comparație cu alți factori – în relație cu anumite probleme sociale, cum ar fi șomajul.

Poate cea mai condamnată formă de rasism din a doua jumătate a secolului XX a fost cea din Africa de Sud, apartheidul – când un guvern a promovat rasismul, a declarat supremația albilor și a renegat drepturile fundamentale ale negrilor. Cu toate acestea, chiar și în cadrul unui astfel de regim, au existat unele ocupații în care numărul lucrătorilor negri depășea numărul  lucrătorilor albi – chiar dacă era ilegal să angajezi negri pentru acele slujbe. Factorul economic juca un rol central chiar și în Africa de Sud aflată sub apartheid.

Faptul că în Statele Unite, în anul 1948 nu se aplica o lege privind salariile minime era un lucru neobișnuit. Din punct de vedere formal, aceasta exista. Însă ea a fost adoptată în 1938, iar un deceniu de inflație a crescut salariile peste pragul minim, chiar și pentru locurile de muncă de jos.

Printre efectele unei legi privind salariile minime, atunci când este aplicată eficient, se numără faptul că mulți lucrători necalificați și neexperimentați sunt devalorizați pe piața muncii, deoarece angajatorii nu îi pot considera mai valoroși decât stabilește legea. Un alt efect al legii salariilor minime poate fi surplusul de candidați pe un singur job.

Când un angajator are 40 de aplicanți calificați pentru 20 de locuri de muncă, nu îl costă nimic să refuze angajarea a 10 solicitanți negri calificați. Dar dacă nu are mai mult de 20 de candidați calificați, lucrurile stau altfel.

Ideea pe care încerc să o subliniez este că factorul economic are o importanță foarte mare și, în anumite condiții, acesta cântărește mai mult decât rasismul. Chiar și în Africa de Sud aflată sub apartheid.

În Statele Unite, începând cu anii ’50, pe măsură ce rata salariului minim stabilit de lege a început să crească, în așa fel încât să ajungă din urmă și să țină pasul cu inflația, legea salariilor minime a intrat cu adevărat în vigoare –  iar un decalaj rasial în cadrul șomajelor s-a produs și s-a amplificat.

Ca adolescent negru, am fost suficient de norocos să fiu în situația de a căuta locuri de muncă atunci când legea salarizării minime era ineficientă din cauza inflației. De asemenea, am avut și norocul să fi învățat în școlile din New York într-o perioadă când acestea încă își mențineau standarde educaționale ridicate.

Decenii mai târziu, când m-am uitat pe manualul de matematică folosit de câteva cunoștinte mai tinere care locuiau în același loc unde am crescut și eu, în Harlem, am descoperit că matematica ce le era predată în clasa a XI-a era mai simplă decât cea care mi-a fost predată mie în clasa a IX-a.

Oportunitățile rudelor mele tinere din Harlem – și ale altor tineri negri de pretutindeni – nu au fost nici pe departe la fel de bune ca cele pe care le-am avut eu în 1948.

Multe dintre politicile aparent pline de compasiune promovate de progresiști ​​în ultimii ani – fie în economie, fie în educație – au avut rezultate opuse celor așteptate. Una dintre tragediile vremurilor noastre este că majoritatea oamenilor judecă măsurile economice și sociale în funcție de retorică, și nu de rezultate.

Articol original: Lessons From the Past

Traducerea a fost realizată de Ana Poganu, studentă la Universitatea de Vest din Timișoara