Toleranța liberală și modus vivendi. Câteva fragmente din „Cele două fețe ale liberalismului”, de John Gray

„Statul liberal își are originea în căutarea unui modus vivendi. Regimurile liberale contemporane sunt roadele târzii ale unui proiect al toleranței apărut în Europa în secolul al XVI-lea. Datoria pe care am moștenit-o este de a revizui toleranța liberală astfel încât să poată călăuzi căutarea unui modus vivendi într-o lume mai pluralistă.”

„Toleranța liberală a contribuit imens la bunăstarea umană. (…) Nu putem să ne dispensăm de acest ideal al modernității timpurii, însă el nu ne poate fi o călăuză și în contextul modernității târzii. Idealul de toleranță pe care l-am moștenit se află în centrul a două filozofii incompatibile. Dintr-un anumit punct de vedere, toleranța liberală este idealul unui consens rațional asupra celui mai bun mod de viață. Pe de altă parte, ea reprezintă convingerea că oamenii pot trăi bine în moduri variate. Dacă liberalismul are vreun viitor, acesta se află în renunțarea la a mai căuta un consens rațional asupra celui mai bun mod de viață.”

„Regimurile liberale sunt deseori privite ca soluții la problema modernă a pluralismului. Cu toate acestea, este demn de remarcat cât de omogene erau societățile moderne timpurii din care au evoluat regimurile liberale. Puține societăți ale modernității târzii dovedesc un asemenea consens în valorile și convingerile lor. Nu numai că diferă foarte mult între ele, dar majoritatea presupun o diversitate de moduri de viață, prețuind bunuri și virtuți diferite.”

„În forma în care am moștenit-o, toleranța liberală reprezintă un ideal de consens rațional. În calitate de moștenitori ai acestui proiect, avem nevoie de un ideal bazat nu pe un consens rațional asupra celui mai bun mod de viață, nici pe un dezacord rezonabil asupra acestuia, ci pe adevărul că oamenii vor fi întotdeauna îndreptățiți să trăiască diferit. Modus vivendi este un astfel de ideal. (…) Modus vivendi exprimă convingerea că există multe moduri de viață în care oamenii pot prospera. Printre acestea se află unele a căror valoare nu poate fi comparată. Acolo unde asemenea moduri de viață sunt concurente, niciunul dintre ele nu este cel mai bun. Oamenii aparținând unor moduri diferite de viață nu trebuie să aibă neapărat neînțelegeri. Ei pot fi pur și simplu diferiți.”

„Investigația etică nu produce un singur mod de viață sau o schemă de valori pentru toți, și nici măcar pentru un singur individ. În schimb, demonstrează că oamenii sunt îndreptățiți să trăiască în diferite feluri. Diversele moduri de viață reprezintă aspecte incompatibile ale binelui omenesc. La fel se poate întâmpla, în contexte diferite, și cu o singură viață. Cu toate acestea, nicio viață nu poate reconcilia întru totul valorile rivale pe care le conține binele omenesc.”

„Cu toate acestea, nu toate modurile de viață permit un trai bun. Există bunuri și rele universale. Fără curaj și prudență nicio viață nu poate merge bine. Fără compasiune pentru suferința sau fericirea celorlați nu poate exista artefactul numit dreptate. Formele de organizare cărora le lipsesc aceste virtuți nu îndeplinesc condițiile pentru bunăstarea umană. Asemenea valori sunt general umane. Tocmai pentru că sunt universale pot fi folosite în evaluarea oricărui mod de viață.”

John Gray, Cele două fețe ale liberalismului, trad. Alina Doica, Polirom 2002.