Transumanismul, o erezie gnostică?

Un articol de Thibault Autric pentru Philitt

Se află creștinismul la baza ideologiei transumaniste? A favorizat înțelesul creștin asupra corpului și a învierii dezvoltarea ideologiei unei „morți a morții”? Constatând similaritățile, ecourile comune, dar și diferențele esențiale, rândurile care urmează interpretează transumanismul ca o erezie gnostică. Creștinismul ar fi cu siguranță o condiție de posibilitate a transumanismului, dar nu și garanția lui ‒ un lucru bine rezumat de Chesterton: „transumanismul este plin de vechi virtuți creștine devenite nechibzuite”.

Întrebarea cu privire la raportul dintre transumanism și creștinism poate părea a priori una simplă, pentru că declarațiile contemporane a numeroși extropiști, precum și cele ale majorității reprezentanților mediului ecleziastic, evocă opoziția și confruntarea dintre cele două.

Cu toate acestea, departe de o opoziție uniformă, problema filiației dintre creștinism și transumanism naște dezbateri, iar lectura textelor transumaniste nu poate să nu aducă uneori amintirea unui mesianism religios. Dacă, în plus, tehnologiile de convergență și dezbaterea transumanistă izbnucnesc mai ales în țări cu tradiție creștină, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva creștinismul nu are un rol în dezvoltarea transumanismului. Este Evanghelia o pledoarie timpurie pentru transumanism?

Este interesantă cercetarea genealogiei intelectuale a transumanismului tocmai pentru că sesizarea rupturilor și continuităților ajută la identificarea posibilelor opoziții la acesastă mișcare aflată în expansiune: poate fi creștinismul o forță de opoziție și de rezistență la transumanism‒sau, din contră, este preistoria sa? Este o întrebare de mare importanță dacă ne gândim, din nou, că promotorii cei mai îndârjiți ai transumanismului‒faimoșii GAFA, Google, Apple, Facebook și Amazon‒se dezvoltă în țări cu o tradiție creștină, în același timp ce descreștinarea se generalizează.

O filiație între creștinism și transumanism?

A minima, există două interpretări care sprijină ideea continuității între creștinism și transumanism.

O primă sursă se găsește în tradiția de gândire a ecologiei profunde. Așadar, se cere o descoperire din rădăcinile creștinimului ‒ și în special din textele fondatoare, biblice și patristice ‒ a germenilor transumaniști. Astfel, dintr-o perspectivă ecologică radicală, creștinismul și transumanismul împărtășesc același imaginar demiurgic și tehnicinist. Aceasta este teza celebrului articol al lui White Lynn Townsend, „Rădăcinile istorice ale crizei ecologice” (1967), pionier al ecologiei. În acest sens, creștinismul s-ar înscrie într-o viziune despre lume care ar sta la baza științei moderne, a tehnicii și in fine a transumanismului, în sensul revoltei contra naturii și a exaltării puterii și a voinței. Se pretinde, așadar, descoperirea unui milenarism tehnicist inerent creștinismului ‒ perspectivă care poate fi percepută chiar în mănăstirile secolului al XIII-a.

A doua interpretare favorabilă ideii unei continuități între creștinism și transumanism invită la căutarea „creștinilor transumaniști”, sau mai precis a pionierilor creștini ai transumanismului ‒  dificultatea constând, evident, în a demonstra „latura creștină” a autorilor care susțin mișcarea transumanistă. Milenarismul lui Ioachim din Fiore ( secolul al XIII-lea) și a precursorilor științei moderne, Roger Bacon si Francis Bacon, ar confirma compatibilitatea dintre creștinism și transumanism, mai ales printr-o comună dorință de a combate prin inteligență și progres suferințele oamenilor. Așadar, dacă Hristos vindecă și mântuiește, este datoria creștinului să urmeze acest obiectiv prin puterea inteligenței sale.

Când este vorba de transumanism, unul din numele răsunătoare este cel al preotului și omul de știință Teilhard de Chardin, în ale cărui lucrări care combină teologia și studiul teoriei evoluției se găsește folosit pentru prima dată termenul de „transumanism” (înaintea lui Julian Huxley). Cuvintele Sfântului Pavel din prima Epistolă către Corinteni („dușmanul cel din urmă care va fi nimicit este moartea”) și ale sfinților părinți greci ai creștinismului primelor secole ( în special Sfântul Irineu) sunt luate drept repere pentru a reprezenta semnificația radicală a chenozei și a învierii lui Hristos. Așadar, nu este deloc lipsit de sens să vorbim despre congruența imaginarelor.

Cu toate acestea, în ciuda nuanțărilor precedente, trebuie să afirmăm că poziția dominantă în sânul mișcării transumaniste este ideea că între creștinism și transumanism există o ruptură, în tot ceea ce privește metafizica finitudinii și supunerea față de o limită percepută ca  creație divină (ca de exemplu legile naturii). Aceasta este teza susținută de eminetul reprezentant al transumanismului Ray Kurzweil în lucrarea sa The Singularity is Near: When Humans Transcend Biology. Contrar hermeneuticii ecologice profunde, Max More, partizan al transumanismului extrem, declară în „Essential Transhumanism” că „religia creștină a constituit o frână în calea progresului social și tehnologic. Ea tinde să separe lumea spirituală de cea reală, considerată decăzută, coruptă și degradată, denigrând progresul material, antitetic salvării spirituale”.

De cealaltă parte, pare că, în general, bisericile manifestă neîncredere față de transumanism, văzănd în el o filosofie ultra-liberală și anti-naturalistă. În aces sens, putem citi în Documentul XXIV al Comisiei teologice internaționale, că „dezvoltările accelerate ale biotehnologiilor, care uneori amenință însăși identitatea umană (manipulări genetice, clonare…), necesită urgent o reflecție etică și politică de amploare universală. (…) legislatorul nu poate abandona determinarea a ceea ce este uman unor criterii extrinseci și superficiale, cum ar face dacă, de exemplu, ar legitima de la sine tot ceea ce este realizabil în domeniul biotehnologiilor”. Însărcinat în 2013 de episcopatul francez să reflecteze asupra aceste probleme, biologul Jean-Guilhem Xerri a considerat și el că „transumanismul lovește deodată nașterea, harul și învierea, fundamente ale religiei creștine”.

O erezie gnostică a creștinismului

Putem înțelege existența acestei filiații ambigue având ipoteza că transumanismul este o erezie a creștinismului. Principiul ereziei este că se dezvoltă la început ca o interpretare a credinței creștine, iar ulterior va fi judecată ca deviantă. În acest sens, erezia se hrănește din creștinism, dar se separă de el prin intereptările care îi sunt date. Ipoteză care reafirmă că creștinismul este condiția de posibilitate a transumanismului, dar că transumanismul este cu siguranță „eretic” din moment ce se fundamentează pe acest substrat creștin de care, însă, se separă prin interpretările date ideilor creștine.

Mai exact, cercetând în istoria ereziilor creștine, pare posibilă avansarea ideii că transumanismul este o erezie modernă gnostică ‒ gnosticism materializat, redus la viața de pe pământ. Gnoza, sau mai exact gnosticismul ca pseudo-gnoză ‒ pentru că Părinții Bisericii ar considera că ar exista o gnoză bună ‒ se poate defini prin alianța unui dualism metafizic radical și a unei exaltări a rolului cunoașterii în mântuire. Așadar, dualism metafizic și elitism al cunoașterii, părți integrante ale soteriologiei eroice, de la știința mântuirii la forța inteligenței și a muncii. Dualismul metafizic gnostic, condamnând materia în favoarea inteligenței, se constituie într-o anumită ură față de materie și corp, principii ale răului. În fața greutății materiei, îî revine științei (gnozei) responsabilitatea mântuirii, salvării ‒ dificilă, ascetică, și astfel rezervată unei elite restrânse.

Păstrând proporțiile, găsim în transumanism cele două caracteristici ale gnosticismului enunțate anterior: cunoașterea (de data aceasta științifică) exaltată care vine să distrugă logica apăsătoare și ucigătoare a materiei. Într-un mod aparte ‒ și aici observăm trăsătura devalorizării gnostice a materiei ‒ , transumanismul dezvoltă un refuz al carnalului și al vulnerabilității, pe care rațiunea științifică și tehnică e obligată să le anihilizeze, cum arată trecerea de la medicina terapeutică la cea ameliorativă. Altfel spus, transumanismul face o distincție între uman și și transuman, precum gnosticismul antic distingea între omul material și cel spiritual. Dualismul se menține, dar este plasat pe un plan strict material.

Cu alte cuvinte, transumanismul se înscrie într-un raport eretic atâta timp cât reinterpetează idei provenite din creștinism doar într-o perspectivă materialistă: astfel, „moartea morții” devine un ideal biologic (și nu spiritual), iar rolul voinței în asceza creștină (ca tindere spre Dumnezeu) se transformă într-o exaltare a cunoașterii tehnico-știintifice. De unde și importanța întrebării: de fapt, despre ce vorbim când amintim de un transuman?

Dualismul, rolul științei și al cunoașterii: pentru a încheia, acestor două elemente care autorizează apropierea dintre gnosticism și transumanism trebuie să adăugăm un al treilea, cunoscând influența istorică a spiritualităților orientale asupra mișcării gnostice și influența contemporană a acestora asupra mișcării transumaniste ‒ o similitudine care ridică probleme și care ar putea confirma ipoteza noastră.

În La Perte des sens, Ivan Illich scrie: „Nu putem explica (regimul tehnicii) dacă nu îl înțelegem genetic ca un resultant al creștinismului. Printre caracteristicile distinctive ale epocii noastre, multe sunt de neînțeles dacă nu vedem că vin pe linia invitației evanghelice făcute fiecărui om, care a fost transformat într-un scop instituționalizat, standardizat și gestionat”. Să încerci să gândești transumansimul ca erezie gnostică poate surprinde. Totuși, vorbind de o erezie creștină, ar trebui sugerat că transumanismul a găsit un pământ fertil în sânul creștinismului, înainte de a se distanța de acesta pe numeroase subiecte. De altfel, ar putea fi conceput transumanismul fără o concepție a individualității și a subiectivității moștenite din creștinism? Ar putea fi conceput fără o filosofie a istoriei gândite ca progres, și ea născută din iudeo-creștinism?

Puțin se vorbește în dezbaterile transumaniste de țări ca Japonia, China sau India, care sunt și ele sunt generatoare de noi tehnologii. Cum să înțelegem fenomenul? Putem oare să nesocotim, prin contrast, rolul culturii creștine asupra transumanismului?

Articol original: Le transhumanisme, une idée chrétienne devenue folle?

Traducerea a fost realizată pentru Marginalia de Ramba Ștefan, student la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.