Tudorel Urian: Adevăratul patriotism

Pe măsură ce se apropie ziua de 1 Decembrie, politicienii români ne bombardează cu mesaje și simboluri naționalist-patriotice și își acuză adversarii politici de lipsă de patriotism. Pe urmele lui Montesquieu, președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, principalul sponsor politic al halucinantului nostru ministru de justiție Tudorel Toader, definește patriotismul ca „dragostea pentru legile țării sale”, președintele Camerei Deputaților, infractorul Liviu Dragnea, crede că patriotismul se confundă cu un soi de naționalism fără nuanțe, care i-ar obliga cu toți cetățenii țării să fie solidari cu o conducere iliberară și autoritară împotriva principiilor democrației impuse prin Tratatul Uniunii Europene, iar aerianul nostru premier, Viorica Dăncilă e convinsă că îmbrăcarea unui ilic tradițional românesc la o ședință festivă de guvern este semnul indefectibil al patriotismului autentic.

Patriotismul înseamnă mult mai mult, dar și mai puțin decât toate aceste manifestări. Este patria pe care o porți în suflet, fără patetisme și semne exterioare, al cărei bine general este principala ta prioritate. Faimosul regizor Emir Kusturica spunea că patriotismul este pentru el posterul cu echipa de fotbal a Iugoslaviei pe care, copil fiind, îl avea lipit în dormitor, deasupra patului. Mi se pare că această explicație, aparent simplistă, întrunește toate elementele patriotismului autentic.  În primul rând, te face să simți puritatea sufletului de copil, nepervertit de interese și calcule demagogice, autenticitatea sentimentului. Apoi, sentimentul protector, de acasă, dat de locul în care este lipit posterul, în dormitor, deasupra patului, ca o garanție a viselor frumoase de peste noapte. Tricourile albastre ale jucătorilor din poster („plavi”/„albaștrii” era denumirea tradițională a fotbaliștilor iugoslavi în toată copilăria mea) erau o marcă identitară, care sugera drapelul național. În fine, componența echipei, care conținea jucători sârbi, croați, muntenegreni, bosniaci, macedoneni, sloveni, kosovari, toți luptând, umăr la umăr, pentru gloria ei. Mai mult, faptul că acest semn al iubirii era expus în locul cel mai intim al casei (peretele de deasupra patului din dormitor) indică o oarecare discreție, interiorizare a trăirii și, prin aceasta, un semn de autenticitate. Nu era acolo pentru a epata pe cineva, ci pentru că așa a simțit sufletul plin de bucurie și mândrie al acelui copil.

Patriotismul, ca și credința, este o chestiune care ține de intimitatea fiecărui om. Îl porți în suflet, nu îl declami public decât în situații excepționale, face parte din tine și îți determină modul tău de a te situa și de a acționa în fiecare zi.

Explicațiile oferite la deplina maturitate de un om trecut prin experiența traumatizantă a închisorile comuniste, precum Corneliu Coposu, ne fac să înțelegem, în propria noastră ființă, resorturile intime ale patriotismului: „Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta.” Așa cum nu trebuie să-ți exhibi toată ziua propriul patriotism, este de-a dreptul grotesc să acuzi lipsa de partriotism a altora, atunci când nu îți susțin propriile tale acțiuni, evident păguboase pentru țara ta. Pentru un politician responsabil și patriot, prima întrebare pe care trebuie să și-o pună atunci când este pus să acorde un vot trebuie să fie: „România pierde sau câștigă dacă eu votez într-un fel sau altul?”

Într-unul dintre cele mai frumoase discursuri politice auzite în viața mea, președintele Franței, Emmanuel Macron a spus: „Patriotismul este exact opusul naționalismului. Naționalismul este trădarea patriotismului. Spunând „interesele noastre mai întâi  și nu ne mai interesează ceilalți”, ștergem ceea ce o națiune are mai prețios și o face să trăiască: valorile sale morale”. Vorbele acestea au o țintă precisă, America lui Donald Trump, dar principiul este universal valabil. În lumea contemporană valorile morale ale unui stat – manifestate în primul rând în politica sa internă, dar și pe plan internațional – sunt un semn de patriotism mai pregnant decât zgomotoasele manifestări naționaliste și asumarea a tot felul de orgolioase întâietăți.

Să fii patriot astăzi înseamnă să ai mereu atenția trează, să observi și să îți pese: să înțelegi problemele oamenilor din jurul tău, să respecți și să cinstești memoria înaintașilor, să faci totul pentru a oferi un viitor generațiilor viitoare (sisteme educaționale și de sănătate performante, drumuri de calitate, un standard de viață pe măsura secolului în care trăim, un climat intern cât mai echitabil pentru toți membrii societății, un sistem juridic solid, la toate standardele europene). Când spui România să nu ai în vedere doar un teritoriu în numele căruia să urmărești doar interesele propriului tău grup, ci și pe toți oamenii care trăiesc în el, cu specificitatea  și nevoile lor. A fi patriot astăzi înseamnă să te dezvolți în interiorul Uniunii Europene, ca un partener loial și solidar. Pentru că, patriotismul nu poate exista fără compasiune și solidaritate.

Până la urmă, patriotismul adevărat este lacrima din colțul ochiului, izvorâtă din preaplinul inimii atunci când asculți imnul național și vezi tricolorul ridicându-se pe catarg, când o vezi pe Simona Halep ridicând trofeul de la Roland Garros, când îl vezi pe președintele țării alături de marii lideri ai planetei, când vezi vreun regizor de film de la noi ovaționat în picioare la Cannes, când îl vezi pe Prințul Charles în drumeții transilvane și turiști străini încântați de minunățiile acestei țări. Când simți prin toți porii că iubești această țară, mai presus de orice înțelegi ce este patriotismul adevărat!