Tudorel Urian. De ce nu mă prezint la referendum

Referendumul pentru modificarea Constituției, din 7 octombrie 2018, a încins serios spiritele în societatea românească. Cunosc oameni pe care îi respect și admir în ambele tabere, dar am decis să ignor, din prima secundă toată această poveste. Asta nu înseamnă însă că nu voi continua să-l prețuiesc la fel de mult pe Andrei Pleșu și pe ceilalți intelectuali care, în pofida disprețului explicit pe care îl poartă unora dintre inițiatorii și susținătorii demersului, au convingerea că modificarea Constituției pe această chestiune este utilă și necesară.

Ce mă determină pe mine să nu susțin demersul? În primul rând faptul că, în actuala formulare, articolul 48(1) din legea supremă nu îmi aduce niciun prejudiciu: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită dintre soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea acestora de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Pentru un om de bun simț, cu mintea netarată de propagandă și lipsit de complexe, formularea este suficientă pentru a pune bazele unei vieți normale în spiritul valorilor tradiționale. Nu e treaba mea să privesc și să judec ce se întâmplă în dormitoarele altora, Constituția este despre drepturi și libertăți, nu un ghid de reglementare a vieții sexuale. Or, dacă mie  acest articol nu îmi îngrădește niciun drept, cu ce drept pot eu să solicit îngrădirea drepturilor altora, care au o viziune diferită. Firește, trebuie să existe legi specifice care să clarifice situația familiilor monoparentale sau a celor alcătuite din persoane același sex, să garanteze drepturile copiilor ș.a.m.d. Câtă vreme la nivelul UE există reglementări clare, trebuie să vedem argumentele care au stat la baza lor, să discutăm cu probele pe masă, nu să ne isterizăm patetic și, în final, să acceptăm rațional și lucruri care în sinea noastră nu ne plac, dar care, poate, au o motivație solidă. Cum, în ce mă privește, forma actuală nu mă deranjează și nu doresc să afectez drepturile altora prin judecăți și decizii pripite, luate sub influența unor presiuni poate nu dezinteresate, prefer să rămân în afara jocului.

Elementul și mai important care mă determină să stau acasă este lipsa de încredere în bunele intenții ale lui Liviu Dragnea, principalul partizan al ideii de modificare a Constituției. Totul pare să fi înghețat în societatea românească în așteptarea referendumului din 7 octombrie: clarificarea situației din PSD, promisa remaniere guvernamentală, chiar și asaltul împotriva justiției. Ceva îmi spune că miza pentru Liviu Dragnea este mult mai mare decât clarificarea sexelor în interiorul unei căsătorii. Având experiența faimosului Program de guvernare al PSD, o sumă de promisiuni deșănțate pentru populație în spatele căreia s-a ascuns doar un atac furibund la adresa statului de drept, prin diminuarea puterilor Președintelui României, slăbirea statului până aproape de incapacitatea sa de a se apăra prin dezarticularea justiției (modificări în legislație și înlocuirea oamenilor de la vârf cu slugi de partid), asaltul asupra serviciilor secrete, anularea de facto a separației puterilor în stat prin încălcarea flagrantă a juridicului de către politic (Liviu Dragnea tocmai a declarat că „a decis” că jandarmii care au călcat în picioare femei și copii au respectat legea, tot felul de comisii speciale ale parlamentului se interpun în fel și chip anchetelor penale și chiar proceselor în derulare, parlamentari cu dosare penale fac pledoarii televizate în favoarea propriei cauze și linșează mediatic magistrați și procurori, ministrul numit politic al justiției „ievaluează” de dimineața până seara magistrați incomozi pentru putere), nu pot să am niciun pic de încredere într-un referendum a cărui întrebare este: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?” Faimosul referendum din 2009 inițiat de Traian Băsescu, în care solicita un parlament unicameral cu 300 de membri spunea explicit în întrebare la ce se referă. Mă întreb dacă în virtutea unui eventual răspuns „Da!” la această întrebare, Parlamentul nu poate emite în zilele imediat următoare și alte legi (de pildă transformarea României în republică parlamentară), iar PSD să se prevaleze, inclusiv la CCR de acest cec în alb, cel puțin din punct de vedere formal? De ce nu se precizează în întrebare măcar o dată fixă („… forma adoptată de Parlament la data de…”). Știm prea bine cum interpretează legile Florin Iordache și Eugen Nicolicea pentru a nu lua în calcul unele intenții malefice. Or, în ce mă privește, miza anunțată inițial a revizuirii Constituției mi se pare mult prea mică în raport cu eventualele abuzuri care s-ar putea naște de aici. Sau, poate, rezultatul referendumului va fi interpretat ca o justificare a viitoarelor sancțiuni pe care UE la va aplica României, așa cum Viktor Orbán a explicat criticile din Parlamentul European la adresa derapajelor de la statul de drept în Ungaria exclusiv prin dorința de răzbunare a țărilor din nucleul Uniunii pentru faptul că Ungaria și-a anunțat refuzul de a găzdui refugiați. Până la urmă este o frică a mea, de cetățean. Dar juriștii ar trebui să analizeze fiecare literă a acestei întrebări aparent vagi de pe buletinele de vot de la referendum și să analizeze fiecare literă a ei, punând răul în față! Când e vorba de PSD e singura variantă sănătoasă. Eu, în lipsa unor convingeri ferme asupra necesității unui asemenea demers, prefer să nu dau cecuri în alb unor oameni ca Liviu Dragnea!