Tudorel Urian. Despre loialitate în politică

Ca în vremurile bune ale lui Nicolae Ceaușescu, decizia completului de trei judecători al ICCJ de a-l condamna pe președintele PSD, Liviu Dragnea, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare a stârnit un val de telegrame de solidaritate cu acesta, venite din toate filialele partidului. Scrise după priceperea și competența fiecăruia, unele cu mici cochetării stilistice, altele în cea mai curată limbă de lemn a foștilor activiști comuniști, distribuite masiv prin rețelele de partid, paginile de socializare și presa locală, aceste mesaje și comunicate de presă exprimă solidaritatea cu Liviu Dragnea, nevoia de unitate a partidului și decizia de a lupta până la capăt. Iată, pentru exemplificare, un scurt fragment din comunicatul filialei Bistrița-Năsăud. L-am ales și pentru efortul lăudabil al celor care l-au redactat de a evita cumva esențele tari ale limbii de lemn standardizate:

„A venit, din nou, un moment greu pentru PSD. Pe care îl vom depăși tot împreună. Secretul acestui partid a fost mereu solidaritatea dintre noi. Oricât au încercat unii și alții să ne dezbine, mereu am stat împreună. Oricâtă ură se revarsă asupra noastră, pentru a destructura cel mai mare partid al României, noi trebuie să rămânem împreună. Este evident că în acest moment adversarii noștri vor dori să profite de ceea ce se întâmplă cu președintele Liviu Dragnea. Au depus moțiune de cenzură exact astăzi și vor încerca orice să dărâme Guvernul PSD-ALDE, deși votul din 2016 a fost zdrobitor în favoarea noastră. Fiecare își face calculele și politica exact cum crede de cuviință, dar PSD Bistrița-Năsăud o spune clar și răspicat: rămânem împreună!
La greu se arată caracterele și noi nu suntem nici lași, nici nu abandonăm atâtea speranțe puse în noi!” (Mesagerul de Bistrița-Năsăud, 21.06.2018)

Nu am niciun motiv să pun la îndoială sinceritatea și buna credință ale acestor oameni. Principiile trebuie respectate, loialitatea trebuie apreciată, cu atât mai mult în politica românească unde reprezintă mai degrabă excepția. Întrebarea care se pune este însă: ce trebuie să însemne loialitatea pentru un politician?

Într-o carte excepțională, publicată în anul 2002 și care, poate, ar trebui republicată, Politica, un rău necesar (editura ALLFA), fostul președinte al PNL, Valeriu Stoica scria că, un politician trebuie să aibă două fidelități absolute: față de țara sa (în cazul nostru, firește, România) și față de partidul din care face parte. Exact în această ordine. „Restul sunt contracte sau înțelegeri politice ce trebuie respectate în parametrii conveniți atât timp cât și partenerul le respectă, dar care pot fi sau nu reînnoite, după cum interesele partidului și ale țării o cer. Acceptarea necondiționată a oricărei alte fidelități poate fi susceptibilă, în cel mai rău caz, de trădare a intereselor partidului”. Fidel acestui principiu, Valeriu Stoica însuși a demisionat din funcția de președinte al PNL atunci când a ajuns la concluzia că rămânerea sa în post nu ar mai fi fost în interesul partidului, care se afla în pragul rupturii sub presiunea grupului care dorea o apropiere de PSD (gruparea Patriciu-Tăriceanu), în detrimentul construcției de dreapta, anti-PSD (prin apropierea de PD), avute în vedere de Valeriu Stoica.

Așadar, alianțele mai mult sau mai puțin conjuncturale, negocierile pentru posturi și demnități, inclusiv în interiorul propriului partid, sunt nu ar trebui să reprezinte decât niște contracte sau înțelegeri politice, care pot și trebuie să fie reziliate, atunci când ele nu mai reprezintă interesele României și ale partidului celui/celor care își pune/pun acceastă problemă. Eu însumi mi-am însușit definitiv această viziune asupra lucrurilor și am comunicat-o tuturor celor patru miniștri pe care i-am consiliat. În momentul în care erau puși în fața unor situații foarte delicate, îi sfătuiam ca prima întrebare pe care trebuie să și-o pună este: „România are de pierdut sau de câștigat dacă eu iau această decizie?” sau, dacă era ceva legat de o chestiune care ținea de partid „partidul are de pierdut sau de câștigat dacă eu păstrez un anumit om sau nu într-o anumită funcție sau răspund într-un fel sau altul unor propuneri de negocieri?”. Odată stabilite aceste reguli de orientare generală, se puteau demara (sau nu!) discuțiile propriu-zise. Această „ierarhie a fidelităților” ar trebui să funcționeze în cazul tuturor partidelor de pe scena politică, inclusiv al UDMR (dacă recunoaște România și drept țară a membrilor ei, dacă nu, trebuie să o spună explicit) și a celor reprezentând minoritățile naționale, altele decât cea maghiară. Până la urmă faimosul slogan al lui Donald Trump, „America first!” nu este decât o asumare directă, originală, în stilul noului președinte american, a acestui principiu. Și se pot spune multe despre Donald Trump, dar nu că neglijează interesele țării sale.

Revenind la situația concretă a României de azi, parlamentarii și membrii PSD ar trebui să se întrebe la modul cel mai serios dacă România și propriul lor partid au de câștigat sau de pierdut în cazul menținerii în fruntea PSD a unui condamnat penal cu suspendare, printr-o decizie definitivă și irevocabilă a ICCJ, recondamnat cu executare, în primă instanță,  într-un alt dosar? PSD, UDMR și minoritățile naționale altele decât cea maghiară trebuie să se întrebe dacă România are de câștigat sau de pierdut prin adoptarea unui nou cod penal în condiții de grabă suspectă, fără studii de impact și fără așteptarea unui punct de vedere al Comisiei de la Veneția (solicitat explicit la nivelul Uniunii Europene), despre care se crede că ar încuraja infracționalitatea de toate felurile, că ar fi, de fapt, o amnistie mascată și că ar încălca toate condițiile asumate de România în momentul aderării la Uniunea Europeană? Dacă România are de câștigat sau de pierdut prin menținerea unui guvern vădit incompetent cu reacții  nervoase și pusee de frondă față de președintele țării și principalii noștri aliați (statele Uniunii Europene și Statele Unite ale Americii)? Au membrii PSD și liderii ALDE, UDMR și ai minorităților naționale altele decât cea maghiară certitudinea că prețul menținerii lui Liviu Dragnea în fruntea PSD și a Camerei Deputaților și a guvernului său incompetent și țâfnos nu înseamnă, de fapt, trădarea intereselor fundamentale ale României? Poate că nu, dar merită un răgaz de gândire.