Tudorel Urian Dilemele doamnei Dăncilă

Sunt absolut convins că, până la încarcerarea lui Liviu Dragnea, în interiorul PSD, aparițiile doamnei Dăncilă produceau aceeași hilaritate ca în rândurile opoziției. Figura sa de câine bătut, pășind resemnat pe urmele stăpânului, faptul că a fost dată afară din sală, inclusiv la discutarea bugetului pe care trebuia să și-l asume, iar în conferințe de presă i se dădea și i se lua cuvântul după cum dorea Liviu Dragnea, spune totul despre poziția ei în interiorul partidului. Pe plan internațional, dizgrațiosul ei balet între presiunile Comisiei Europene și cele ale colegilor cu probleme penale din conducerea partidului a dus la o sarabandă a minciunilor a bâlbâielilor, a lipsei de logică și a gafelor gramaticale. Nimeni din PSD, poate cu excepția oportuniștilor libidinoși care există în toate partidele, nu dădea doi bani pe ea știind că nu la nivelul ei se rezolvă problemele de tot felul, chiar dacă funcția pe care o ocupa putea să sugereze acest lucru.

Surpinzătoare condamnare a infractorului Dragnea a schimbat radical situația doamnei Dăncilă. În primul rând ea este obligată, de tot partidul, să păstreze funcția de premier, alternativa fiind ieșirea PSD de la guvernare și foarte probabila explozie a acestui partid de care s-ar alege praful. Ieșită de sub lesa strânsă a lui Liviu Dragnea, Vasilica Dăncilă a trebuit să se reinventeze ca personaj politic, pornind de la baza nenegociabilă a funcției sale de premier. De pe această poziție, probabil, a obținut și funcția de președinte al PSD, amenințând că în cazul nealegerii sale, va abandona postul de premier, iar PSD va pierde guvernarea. Într-un fel o pretenție firească fiind greu de presupus că cea care avea soarta partidului în propriile sale mâini ar fi fost dispusă să se lase umilită de alt stăpân, după ce abia scăpase de Liviu Dragnea. În felul acesta polul său de putere în interiorul partidului a devenit unul real, chiar dacă obișnuiți cu atmosfera CEX-urilor din vremea lui Liviu Dragnea și cu imaginea acelei Dăncilă, faimoșii baroni locali îi întind încă nade în speranța de a o manipula în direcția intereselor lor. Foarte probabil, încarcerarea lui Liviu Dragnea a fost precedată sau urmată și de niște negocieri în afara partidului (cu lideri europeni, cu președintele Iohannis, cu reprezentanți ai SUA?) care i-au trasat un prim set de măsuri obligatorii. Rezultatul vizibil al acestora a fost dispariția aproape instantanee a oamenilor din primul cerc al lui Dragnea de la Palatul Victoria și, ulterior din conducerea partidului. Mai clar chiar decât asta este numirea Anei Birchall în funcția de ministru al justiției, pentru care este aproape imposibil de imaginat că s-ar fi făcut presiuni în interiorul partidului. Discrepanța dintre ea și predecesorul său, „ievaluatorul” Tudorel Toader este abisală și câtuși de puțin în favoarea dușmanilor justiției din PSD. De altfel, unul dintre personajele sinistre ale luptei anti-anticorupție din PSD, inenarabilul Florin Iordache, aproape că a început să vorbească singur de la numirea Anei Birchall încoace. Furia partidului în fața acestei numiri e în pragul apoplexiei și maeștrii corupției cer pe un ton tot mai răstit demiterea urgentă a ministrului justiției. Este interesant răspunsul pe care îl va da premierul Dăncilă la apropiata remaniere guvernamentală și el ne va da o imagine destul de clară a forței pe care o au în momentul de față presiunile pro și anti justiție, pro și anti Uniunea Europeană, pro Vest sau pro Est. Inițial, premierul României a anunțat chiar că o susține pe Laura Codruța Kövesi pentru a obține postul de șefă a procurorilor europeni, afirmație retractată două zile mai târziu, cel mai probabil sub presiunea baronilor din partid. De asemenea, pe listele, mereu altele ale miniștrilor remaniabili o constantă este numele lui Carmen Dan, stâlpul sistemului de represiune imaginat de Liviu Dragnea, omul din cauza căruia a fost înlăturat, la vremea respectivă, premierul Mihai Tudose, cu riscul uriaș, atunci, ca PSD să fie scos de la guvernare (președintele Iohannis a și mărturisit atunci că s-a hotărât  să mai acorde o șansă PSD, prin numirea ca premier chiar a doamnei Dăncilă, poate și pentru că alegerile prezidențiale erau încă prea departe).

Pe de altă parte, tot premierul Dăncilă refuză să desființeze odioasa SS, în pofida solicitării directe a GRECO invocând motive perverse precum voința românilor, exprimată la referendum, potrivit căreia guvernul nu trebuie să mai emită OUG în domeniul justiției (am atras la vremea respectivă atenția asupra riscurilor pe care le presupune această opțiune, mai ales în perioada de după plecarea PSD de la guvernare, sunt trist să constat că singurii care au înțeles au fost chiar ticăloșii din PSD) sau că inclusiv pozițiile magistraților sunt împărțite în această privință (putându-se găsi oricând o mână de cozi de topor care să susțină orice și să fie dați ca reprezentativi pentru tot corpul magistraților).

Deocamdată premierul Dăncilă este ca o giruetă. Se mișcă în direcția din care bate vântul mai tare. Cred că acest joc duplicitar nu va putea dura foarte mult. Și un prim semnal de clarificare va fi dat de remanierea guvernamentală și, mai ales, de poziția Anei Birchall.