Tudorel Urian. Înapoi la doctrina Ceaușescu

La 21 august 1968, imediat după invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, Nicolae Ceaușescu a rostit cuvintele magice din balconul CC al PCR: „Problema căilor de construcție socialistă este o problemă a fiecărui partid, a fiecărui stat, a fiecărui popor”. O generație întreagă de români a intrat instantaneu în delir, până și intratabilul Paul Goma ar fi fost cuprins de entuziasm în fața acestor vorbe, pe care mulți le-au interpretat nu doar ca pe o sfidare a doctrinei Brejnev, ci și ca pe o adeziune implicită la programul gorbaciovist, avant la lettre, al echipei lui Alexander Dubček. Au urmat zile feerice de mândrie și solidaritate națională, în care numele lui Nicolae Ceaușescu a fost pe buzele tuturor, invocat ca un mare erou al națiunii române. Încet, încet, lucrurile au început să se lămurească. Nu programul de reforme al lui Dubček era cel care îl fascina pe comunistul român, ci dreptul fiecărui lider socialist de a-și conduce țara după bunul plac, fără dreptul „țărilor surori” de a interveni pentru corectarea unor derapaje mai mici sau mai mari de doctrină politică. „Neamesteticul (sic!) în treburili (sic!) interne!” a fost o marotă lingvistică a lui Nicolae Ceaușescu, repetată obsesiv în toate aparițiile sale publice, până în ultima sa zi de viață. Iar ceea ce a produs o explozie de entuziasm în 1968, s-a transformat în ironie și apoi în scârbă, pe măsură ce politica lui Nicolae Ceaușescu dobândea valențe totalitare, până la exasperarea tragică din anii Gorbaciov, în care toate țările Pactului de la Varșovia începuseră să respire aerul perestroikăi și al glasnostului, spre deosebire de România care își pusese ochelari de cal și dopuri în urechi, în numele „neamesticului în treburili interne” și al „dreptului poporului român (pe care nu l-a întrebat nimeni – n.m.) de a-și croi singur soarta”.

După euforia prăbușirii regimului comunist și mai ales după integrarea României în NATO și în Uniunea Europeană, semnele vechii doctrine Ceaușescu au început să scoată capul, la început timid, în timpul celei de-a doua suspendări din funcție a președintelui Traian Băsescu, din iulie 2012. La început sub forma unor impertinențe de limbaj ale unor politicieni precum Victor Ponta, Cătălin Ivan, Crin Antonescu, Călin Popescu-Tăriceanu. Aceștia discutau în termeni batjocoritori de instituțiile și liderii occidentali, care ridicau semene de întrebare asupra legalității și legitimității unor acțiuni ce avea toate aparențele unei lovituri de stat (SUA și UE erau numite explicit „Înalta poartă”, Angela Merkel era trimisă să voteze ea în locul românilor dacă îl vrea pe Băsescu, se vorbea despre sacoul portocaliu al doamnei Reding, comisarul european pe justiție, președintele comisiei europene de la acea vreme, Juan Manuel Barroso era numit „politruc”). Iar, la vremea respectivă, coeziunea la nivelul Uniunii Europene era mult mai strânsă decât este ea astăzi.

După preluarea puterii de către PSD (prin alianța de jure USL și, ulterior, cea de facto PSD-ALDE-UDMR), pe măsură ce au crescut tendințele autoritariste din politica internă, iar îndepărtarea de standardele și normele europene a devenit tot mai evidentă, ajungându-se în ultimele săptămâni la un adevărat asalt asupra independenței justiției și separațiilor puterilor în stat, strigătele ceaușiste privind „neamesticul în treburili noastre interne” au devenit tot mai stridente. Nu mai târziu decât acum două zile, opărit la ideea că procurorul șef al DNA, Anca Jurma a avut o discuție cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, ministrul justiției, Tudorel Toader a declarat la Antena 3, potrivit unei știri Mediafax: „Voi încerca să am o discuţie cu dânşii (Augustin Lazăr şi Anca Jurma, n.r.) cât de curând, să îi invit la Ministerul Justiţiei, să întreb cât de normal este ca un procuror-şef să se ducă la o ambasadă că l-a chemat nu ştiu care ambasador, l-a invitat, mă rog, să-l felicite pentru faptul că a fost soare astăzi şi n-a plouat (…) Procurorul colaborează pe linie orizontală cu structurile aferente dintr-un stat: cu procurorii din America, din Franţa. Ambasadorii colaborează şi se coordonează cu ministrul de Externe, nu cu procurorii. Îi voi întreba: «aveţi reprezentativitatea aceasta a relaţiilor externe?, » Categoric că nu o au”.  Evident, ca de obicei, sulfurosul nostru ministru a mințit strict cât a fost nevoie pentru a da aparențe de incorectitudine unei situații uzuale. Întâlnirea Jurma-Klemm a avut loc, dar nu la Ambasada SUA, ca urmare a unei convocări a șefei DNA, ci la sediul DNA, la rugămintea ambasadorului, care a dorit să i-l prezinte doamnei Jurma și celor din instituție pe noul atașat FBI la București David Varner. Firește, un contact nu tocmai pe gustul orginalului ministru al doamnei Dăncilă!

Într-o țară în care sistemul sanitar și cel educațional sunt la pământ, infrastructura rutieră este jalnică, multe clădiri arată ca după război, deficitul bugetar este cel mai mare din Uniunea Europeană, voci credibile de economiști atrag atenția asupra prăbușirii iminente a sistemului de pensii, iar justiția este măcelărită în fiecare zi, puterea se întrece în gesturi populiste care sfidează până și imaginația oamenilor de bun simț. Ultimul dintre ele, oferirea de 1000 de vouchere de vacanță, all inclusive, în Grecia pentru pensionari cu venituri de până în 1900 de lei brut nu poate decât să te lase cu gura căscată. În primul rând o pensie de 1900 de lei este departe de a fi una modestă, așa că se ridică serioase semne de întrebare asupra destinatarilor acestor vouchere. Cum se explică acest potop de populism într-o țară care se scufundă în sărăcie cu fiecare zi care trece? Prin dorința celor PSD, ALDE și UDMR de a demonstra că soluțiile „românești” sunt mai bune pentru români decât cele occidentale și că toate criticile, observațiile și, foarte probabil, sancțiunile, care ne vor veni foarte curând de acolo au ca scop înfrânarea creșterii nivelului de trai al populației, singura preocupare a lui Liviu Dragnea, Vasilica Dăncilă, Călin Popescu-Tăriceanu și Kelemen Hunor. Dar pentru a trăi ca în rai , românii trebuie să accepte în perspectivă și marea amnistie juridică și economică, de la sfârșitul lunii august, care va fi forma supremă a reconcilierii românilor în anul centenarului. Dacă cei care au furat vor face pace cu cei care au fost furați, va curge numai lapte și miere în România!