Tudorel Urian. Liviu Dragnea, sfârșit de partidă

În pofida precipitării disperate a judecătorului constituțional Petre Lăzăroiu (fost Ceaușescu), al cărui mandat a expirat de mai bine de un an, plenul CCR a hotărât amânarea luării unei decizii în privința sesizării privind completurile de trei judecărori de la ICCJ, până după ultimul termen al procesului lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive. Nu mai este niciun secret că o eventuală sentință de condamnare ar duce, automat, la încarcerarea președintelui Camerei Deputaților, acesta având deja înscrisă în cazier o condamnare cu suspendare. De aici, tot acest menuet fără sfârșit al amânărilor (solicitarea de noi termene, schimbarea avocaților, contestarea probelor, contestarea completului de judecată, schimbarea completului prin tragere la sorți, îmbolnăvirea subită a acuzatului, contestații la CCR, eforturile disperate de dezincriminare a faptelor prin torpilarea legislației chiar de către  instituția condusă de acuzat, al cărui singur scop este împiedicarea, cu orice preț, a pronunțării deciziei).

Acum, mingea se află în terenul ICCJ care poate tranșa definitiv situația. Alb sau negru, un eventual verdict al ICCJ ar fi una dintre ultimele șanse ale României de a se repune pe șinele unei aparențe de normalitate în raport cu standardele statului de drept.

Dacă Dragnea ar fi achitat, CCR nu ar mai avea niciun motiv să se mai facă încă o dată de râs la nivelul Uniunii Europene și să admită colacul de salvare, trimis, în condiții mai mult decât dubioase legal, de Florin Iordache, menit să pună pe butuci tot efortul făcut în ultimii ani pentru stăvilirea corupției. Treaba ar fi rezolvată și sesizarea lui Iordache, inutilă, așa că ar putea fi respinsă. Ar scăpa Dragnea, dar s-ar mai închide o portiță de scăpare pentru ceilalți  corupți dovediți din înalta societate, care nu sunt puțini. E drept, cu Dragnea în libertate și la butoane degradarea României ar continua în ritm accelerat, ca și inițiativele de transformare a justiției într-o armă politică utilizată abuziv de cei aflați la putere.

Dacă Dragnea este condamnat (și încarcerat), CCR iar își poate salva cu ușurință onorabilitatea. Există o vorbă, „Mortul de la groapă nu se mai întoarce”. Din clipa unei eventuale condamnări, tot PSD-ul ar uita instantaneu de fostul lider, ar începe luptele pentru succesiune, iar CCR nu ar mai avea niciun motiv să ia o decizie care să oripileze lumea civilizată, demnă de republicile din spațiul asiatic al fostei Uniuni Sovietice. De aceea, orice decizie ar lua ICCJ peste trei zile este preferat unei, eventuale, noi amânări, care nu ar  face decât să adâncească justiția în haos și țara în marasm.

Problemele lui Liviu Dragnea cu justiția au făcut praf  România. Punerea justiției sub control politic a fost singurul punct evident din așa-zisul „program de guvernare al PSD”. Să ne reamintim că, în urmă cu numai doi ani, președintele Klaus Iohannis a fost, în decurs de numai o săptămână, oasptele lui Donald Trump la Washington și l-a primit la București pe președintele Franței, Emmanuel Macron. Pe peluza Casei Albe și la Palatul Cotroceni s-a subliniat rolul determinant pe care îl are România în NATO și UE, fiind ancora de stabilitate euro-atlantică în această parte de lume, mai ales în contextul defecțiunilor Turciei în interiorul NATO și ale grupului de la Visegrad la nivelul Uniunii Europene. Președintele Trump a transmis prin intermediul României promisiunea că SUA va respecta Punctul 5 din Tratatul NATO (știre care a făcut înconjurul lumii, însoțită de fotografiile președinților Trump și Iohannis), iar Macron a vorbit la București despre rolul pe care trebuie să-l joace România în nucleul noii Uniuni Europene.

După doi ani de guvernare PSD-ALDE (cu sprijinul UDMR) România este o țară devastată. Datoria externă a atins cote inimaginabile, fără ca ceva din aceasta să fi contribuit la dezvoltarea țării. Inflația a explodat și e „ținută prin control” prin sofisme, statistici trucate și minciuni nonșalante. Toate sistemele de securitate a țării au fost dezamorsate (justiția, serviciile secrete, chiar și Armata prin blocarea programelor de achiziții și decapitarea Statului Major). Statul de drept a fost călcat în picioare. Incompetența și nepotismul au devenit principalele criterii de selecție pentru funcțiile publice. PSD tocmai a fost suspendat din familia socialiștilor europeni, iar Guy Verhostadt vorbește pe față despre excluderea ALDE din familia liberalilor și democraților europeni. Parlamentul European se pregătește să voteze o nouă rezoluție în privința situației statului de drept în România. În vremea aceasta reacțiile autoritățile de la București sunt tot mai iritate și mai agresive la adresa ambasadorilor occidentali și a demnitarilor europeni care îndrăznesc să le critice, inclusiv a liderilor familiilor politice din care (încă) mai fac parte. România nu doar că a luat-o pe drumul țărilor de la Visegrad, dar le-a și lăsat cu mult în urmă, ajungând între timp mult mai departe decât ele în politica de sfidare a valorilor și normelor de conviețuire în cadrul Uniunii Europene. Există toate șansele ca noua rezoluție a Parlamentului European, legată de statul de drept din România să se încheie cu sancțiuni dure. Or, chiar dacă Liviu Dragnea va pica și va veni o guvernare 100% convinsă de valorile europene, vor trebui luni, poate ani, până să revenim la statutul căruia PSD tocmai îi dă iresponsabil cu piciorul în aceste zile. Pentru că va fi nevoie de acordul tuturor statelor, fapt care, în contextul tot mai complicat din UE, se dovedește mai degrabă utopic.

Oprirea prăbușirii României stă în pixul judecătorilor de la ICCJ! Sper ca în 15 aprilie, aceștia să găsească înțelepciunea și curajul necesare stopării dezastrului. Înainte de a fi prea târziu.