Comisarul european pentru buget, Günther Oettinger, este primul înalt funcționar european care a inclus oficial România pe lista statelor care doresc „să slăbească și chiar să distrugă Uniunea Europeană”, alături de regimurile iliberale din Polonia, Ungaria și Italia. Domnul Oettinger nu este un oarecine, este reprezenantul Germaniei, motorul Uniunii Europene, iar domeniul de care se ocupă este unul de importanță zero pentru dezvoltarea Uniunii și bunăstarea țărilor membre. De aceea, „evaluarea” lui, imposibil de contrazis de către un om cu mintea limpede și cu un minim bun simț, nu prevestește nimic bun pentru viitorul imediat al României. Iar reacția opărită a ministrului nostru de externe Teodor Meleșcanu (ALDE) nu face decât să pună gaz pe foc. După ce îl acuză pe comisarul european că „promovează linii de discurs care contravin atitudinii constructive de comisar european” și spune că opiniile sale nu sunt acoperite de realitate, Meleșcanu încheie apoteotic în curata limbă de lemn a propagandei ceaușiste: „România rămâne atașată valorilor și dezvoltării organizației în care este membru cu drepturi depline și egale. (…) România este unul dintre cele mai pro-europene state din Uniunea Europeană, integrarea europeană și euroatlantică fiind un proiect de țară sprijinit de toate forțele politice și de întreaga societate românească” Departe de a se fi încheiat, delirul lingvistic al fostului demnitar comunist a continuat în aceeași notă: „În cei mai bine de 10 ani care au trecut de la aderarea la UE, România a dovedit entuziasm și sprijin continuu pentru o Uniune puternică, stabilă și prosperă. Asigurăm partenerii noștri europeni că această poziție a României nu s-a schimbat și că suntem pregătiți pentru a prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene ferm conștienți de responsabilitatea pe care o avem și dornici să demonstrăm că Europa poate fi și mai puternică decât este astăzi”.
Ce știe Günther Oettinger și nu știe Teodor Meleșcanu sau ce știe Teodor Meleșcanu și nu știe Günther Oettinger? Iată câteva elemente care ar fi putut duce la înțelegerea „greșită” de către comisarul european a entuziasmul României pentru UE. 1. Dezastrul de organizare a celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România, orchestrat chiar de Teodor Meleșcanu, în urma căruia sute de mii de români din diaspora nu și-au putut exercita dreptul constituțional de a vota. 2. Intenția, anunțată premierului Israelian Benjamin Netanyahu, de către Prim-ministrul Vasilica Dăncilă și ministrul de externe Teodor Meleșcanu de a muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, în pofida deciziei Uniunii Europene ca ambasadele tuturor țărilor membre să rămână la Tel Aviv. Mai importantă decât eventuala mutare a ambasadei este sugestia de spargere a coeziunii europene. 3. Declarațiile, mai vechi sau mai recente ale unor politicieni ALDE și PSD (Călin Popescu-Tăriceanu, Norica Nicolai, Renate Weber, Ioan-Mircea Pașcu, Răzvan Popa etc.) extrem de agresive la adresa ambasadorilor din țările UE, Comisiei de la Veneția, europarlamentarilor și oficialilor Comisiei Europene care atrăgeau atenția asupra unor derapaje ale puterii de la București de la standardele democrației. 4. Eforturile susținute ale puterii de la București pentru distrugerea statului de drept, slăbirea până la anihilare a capacității de apărare a statului (prin anihilarea justiției și punerea ei sub control politic, reducerea bugetelor serviciilor secrete, demersurile pentru trecerea puterii judecătorești sub control politic, iar mai nou, eliminarea avizelor interministeriale în promovarea proiectelor de legi, parodiile de dezbateri publice și parlamentare înainte de votarea în regim accelerat a unor legi cel puțin dubioase din perspectiva valorilor europene). 5. Atacarea cu gaze lacrimogene, tunuri cu apă și călcarea în picioare a unor manifestanți pașnici veniți cu drapelul Uniunii Europene și cu drapelele statelor din UE să susțină valorile europene pe care le invocă acum Teodor Meleșcanu ca fiind apanajul puterii de la București.
Toate aceste elemente, dintre care unele încalcă flagrant chiar puncte esențiale din tratatul nostru de aderare la Uniunea Europeană, par să îi dea dreptate comisarului european Günther Oettinger (de altfel, în pofida temerilor ministrului nostru de externe, expertiza acestuia în probleme românești e dată de rapoartele ambasadelor, evaluările reprezentanței Comisiei Europene la București, rapoartele MCV, concluziile Comisiei de la Veneția, investigațiile GRECO – imposibil ca toate aceste instituții specializate să se înșele) și să transforme replica lui Teodor Meleșcanu într-un siderant și sfidător exercițiu de ipocrizie. Și mă tem că nota de plată a acestei uriașe ipocrizii va veni, la modul tragic pentru foarte mulți români, mai repede decât ne imaginăm.
Este ușor de imaginat disconfortul pe care îl aduce la nivelul marilor contribuabili la bugetul UE (cu deosebire Franța și Germania) semeția unor state admise cu mari noduri în gât printre membrii Uniunii, a căror sărăcie străvezie le face să stea mai mult cu mâna întinsă decât să reprezinte cine știe ce mari mize europene. Joi, 6 septembrie, președintele Franței Emmanuel Macron i-a îndemnat pe europeni să fie fermi și clari cu cei care nu respectă statul de drept. S-a referit explicit la Ungaria și Polonia, dar nu suntem departe. Poziția comisarului Günther Oettinger ne-o demonstrează explicit. În Parlamentul European se aud voci tot mai multe și mai puternice care cer excluderea PSD din grupul socialist și a ALDE din Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa. În ritmul în care se merge, impunerea de sancțiuni economice pentru România pare greu de evitat. Tot mai puțină lume din UE se arată dispusă să mai sponsorizeze fanteziile antidemocratice ale unor guvernanți aroganți, inculți, marcați de propriile lor probleme penale.
Mă tem că, pentru foarte mulți dintre români, toamna anului 2018 s-ar putea să fie momentul marii prăbușiri!