Tudorel Urian. Marea trădare națională

România este, cu fiecare zi care trece, tot mai departe de lumea civilizată. Ostilitatea față de spiritul occidental se manifestă tot mai deschis, guvernanții noștri par să fi întors cu țâfnă spatele Uniunii Europene, premierul Dăncilă își îndreaptă toată atenția spre zona euro-asiatică, ignorându-și inclusiv obligațiile care îi revin din calitatea de președintă în exercițiu a Consiliului Uniunii Europene. Pe fondul derapajelor siderante de la statul de drept, din perspectiva valorilor înscrise în punctul 2 al Tratatului Uniunii Europene, provocate de puterea de la București, a discursului din ce în ce mai contondent al reprezentanților PSD-ALDE la adresa valorilor occidentale și a efortului constant depus de reprezentanții României pentru blocarea mecanismelor și instituțiilor europene (blocarea procurorului european, refuzul președinției românești a Consiliului UE de a pune în discuție aplicarea punctului 7 din Tratatul UE în cazul Ungariei, votul eurodeputaților PSD Frunzulică și Zoană împotriva prelungirii sancțiunilor economice dictate de UE împotriva Rusiei etc.), a circului grotesc făcut de europarlamentarii PSD-ALDE în timpul dezbaterilor din plenul Parlamentului European, este clar că așa nu se mai poate continua. România joacă în acest moment rolul unui membru al Uniunii Europene ale cărui singure preocupări sunt legate de dinamitarea din interior a Uniunii Europene. Iar atmosfera de acasă a început să semene cu cea dintr-o gubernie rusească, precum cea descrisă în filmul lui Andrey Zvyagintsev, Leviathan, în care primarul slugă de partid, polițistul (jandarmul), popa, judecătorul, presa, mână în mână, fac toate abuzurile cu putință, îl strivesc pe bietul cetățean pe fondul unor înălțătoare mesaje naționaliste, ortodoxe și antioccidentale. Vorbe goale în spatele cărora unii se îmbogățesc și alții sărăcesc, înfloresc șpaga, aranjamentul, abuzul, hoția și ticăloșia. Uniunea Europeană se află în situația paradoxală de a-i plăti regește pe unii al căror scop declarat (o spun cu voce tare, la București, pe toate canalele) este să o distrugă. Situația devine clar intolerabilă și activarea punctului 7 din Tratatul UE în cazul României se impune de la sine, ca o soluție profilactică. Când știi că unii votează în instituțiile europene doar pentru a băga bețe în roțile Uniunii e mai bine să îi scoți din circulație până le vine mintea la cap. E drept, în Parlamentul European sunt și reprezentanți ai României de totală bună-credință față de destinul țării lor în Europa Unită (Monica Macovei, Cristi Preda, Siegfried Mureșan). O asemenea decizie i-ar lovi și pe ei, absolut nedrept. Dar cum, peste numai o lună, vor fi alegeri europarlamentare, în funcție de viitoarea structură a PE, se va face, cu siguranță ordine pentru eficientizarea instituțiilor europene.

Este greșit să credem că schimbarea azimutului politic al României de la Bruxelles la Moscova este doar rezultatul inevitabil al problemelor penale ale liderului PSD, infractorul Liviu Dragnea. Mai degrabă ascensiunea lui Liviu Dragnea în partid a fost netezită de problemele sale penale. Machiavelli descria o schemă de putere sub forma unei piramide în care cel aflat în vârf își punea în imediata sa subordine trei oameni pe care îi copleșea cu privilegii (îi lăsa să fure, să abuzeze, să taie și să spânzure, fără teama de a fi pedepsiți) pentru a ști că tot standardul lor de viață actual, la care nu ar fi putut să aspire prin calitățile și pregătirea lor) depinde de prezența lui, acolo în vârf. Aceștia, la rândul lor își puneau în subordinea lor câte cinci oameni după același principiu, care și ei își puneau câte zece oameni pe care să îi controleze total și tot așa până jos. Fiecare știe că viața și bunăstarea lui depinde de cel aflat imediat deasupra lui, toți au ceva de apărat (un standard de viață, libertatea în fața unor vulnerabilități pe linie judiciară, un post în care a ajuns fără să aibă pregătirea necesară) și vor fi gata să moară pentru a-și păstra privilegiile. Pentru că tot Machiavelli spune că e mai determinat să lupte cineva care are ceva concret de apărat, decât cineva care vrea schimbarea, dar nu știe cu precizie ce îi va aduce lui această schimbare în cazul în care ea va reuși. Așa se explică spiritul de turmă al actualei puteri și deciziile pe care le ia cu aparentă lipsă de responsabilitate împoriva democrației și a intereselor occidentale ale României.

Actuala orientare promoscovită a PSD nu a fost inventată de Liviu Dragnea. Ion Iliescu tocmai a fost trimis în judecată în dosarul Revoluției din 1989, fiind, printre altele, acuzat de trădare pentru că în decembrie 1989 ar fi solicitat invadarea României de către trupele Uniunii Sovietice. Domnița Ștefănescu publică în cartea 11 ani din istoria României. Decembrie 1989 – decembrie 2000 stenograma discuției purtate în 27 decembrie 1989 (la două zile de la execuția lui Nicolae Ceaușescu) între Ion Iliescu, Petre Roman și ambasadorul URSS, Evgheni Tiajelnikov. Ion Iliescu îi explică acestuia ce măsuri va lua pentru a face ca puterea să nu ajungă sub controlul „elementelor de dreapta”, îl felicită pe Gorbaciov pentru modul inteligent în care a acționat în România, îi povestește cum a evitat nadele întinse de francezi și americani și îl asigură pe că va da toate indicațiile pentru ca „specialiștii sovietici aflați la periferie (…), care nu au documente asupra lor pentru că pașapoartele sunt la ambasadă, doi dintre ei fiind răniți într-o clădire în care s-a tras”, să fie protejați.

Avem încă în minte imaginile din anul 2014,  cu premierul României, Victor Ponta, la Olimpiada de iarnă de la Soci, boicotată de lumea occidentală, zâmbind fericit în poze în preajma lui Vladimir Putin, Recep Erdogan, Viktor Ianukovici și a altor dictatori prieteni ai Moscovei. Iar pe Facebook a început din nou să circule o declarație a lui Adrian Năstase, făcută în aprilie 2015 pe care, la vremea respectivă, nu a prea băgat-o nimeni în seamă: „UE a expirat. România trebuie să meargă spre Rusia și China”.

Politica PSD (sub toate denumirile sale anterioare) este de o coerență înspăimântătoare. Zâmbind ipocrit, disimulând, semnalizând vestul atunci când entuziasmul popular mergea în această direcție, liderii acestui partid au avut întotdeauna drept azimut Moscova. Dacă ar fi fost asumată explicit această politică nu ar fi avut nimic scandalos. Prin felul în care este însă împinsă astăzi țara în această direcție ea nu se poate numi decât un act pervers de trădare națională.