Tudorel Urian Noua față a președintelui Iohannis

Într-o declarație de presă făcută publică vineri, 4 ianuarie 2019, Președintele României, Klaus Iohannis, și-a reiterat intenția de a se înscrie în lupta pentru un nou mandat de șef al statului. “Sunt foarte optimist la alegerile prezidențiale. Nu mă tem niciodată de contracadidați. Alegerile sunt alegeri. Cine dorește să obțină un mandat trebuie să se prezinte. Sunt optimist. Cred că orice cursă electorală are un parcurs pe care îl cunoaștem, dar, în final, important e ce doresc alegătorii și la sfârșitul anului vor decide alegătorii”, a spus actualul titular al fotoliului de la Palatul Cotroceni. Iar activitatea debordantă din ultimele săptămâni demonstrează, fără putință de tăgadă o schimbare radicală a abordării mandatului de Președinte al României de către Klaus Iohannis. Scopul primordial al acestei metamorfoze este realegerea în funcția supremă, la sfârșitul acestui an. Klaus Iohannis s-a dat de trei ori peste cap, precum Făt-Frumos, și este pe cale să realizeze în câteva săptămâni ceea ce nu a putut să facă în primii 4 ani de mandat de Președinte al României. A început să trateze PSD așa cum merită, respingându-i propunerile aberante de miniștri, și-a exprimat dubiile legate de capacitatea miniștrilor PSD de a coordona politicile europene, a refuzat să-l demită pe procurorul general al României, în pofida „ievaluării” ministrului justiției, a anunțat că este posibil ca mult așteptatul referendum pe justiție să fie organizat în acest an electoral și, se zvonește prin presă, ar fi gata să o numească pe Laura Codruța Kövesi judecător la Curtea Constituțională, în locul expiratului Petre Lăzăroiu (fost Ceaușescu). Firește, mă încântă noua dinamică de funcționare a președintelui, dar nu pot să nu mă întreb de ce nu a făcut unele dintre aceste lucruri la momentul potrivit, fapt ce ar fi putut opri procesul de degradare a statului de drept din România, până la un nivel scandalos pentru standardele comunității europene. Ce l-a împiedicat să organizeze referendumul promis de la începutul anului 2017, până în 2019, să refuze desemnarea (măcar a) Vioricăi Dăncilă în funcția de premier, să nu o demită pe Laura Codruța Kövesi de la DNA, cu argumentele pe care le utilizează astăzi în cazul Augustin Lazăr, de ce a permis ca Petre Lăzăroiu (fost Ceaușescu) să funcționeze în continuare la CCR, ca reprezentant al președinției, deși avea mandatul expirat de mai bine de un an, iar pozițiile sale au fost mereu ostile statului de drept? Și-a ținut președintele toate cărțile în buzunar pentru a le utiliza în anul electoral? Dar cu ce cost pentru România? Așa cum la box contează finalul reprizei și președintele Iohannis s-a dezlănțuit în acest final de mandat cu speranța că arbitrii și spectatorii vor uita cei patru ani de figurație petrecuți în fruntea statului. Cum calculul oamenilor președintelui Iohannis că PSD se va face praf în fruntea României s-a îndeplinit  (dar, încă o dată, cu ce costuri pentru țară!), singura piedică în calea unui nou mandat prezidențial ar putea veni din partea unui eventual candidat de dreapta. Or și aici strategia pare să fi fost excelent elaborată și aplicată. Împingerea Codruței Kövesi în sinecura de la CCR ar putea fi un excelent răspuns la zvonurile care o dădeau ca posibil candidat în alegerile prezidențiale. Asta după ce un alt posibil candidat cu potențial, Siegfried Mureșan, a fost invitat în PNL, unde, cu siguranță, ambițiile sale politice vor putea fi mult mai bine strunite. Subitul entuziasm al fostului președinte Traian Băsescu pentru calitățile prezidențiale ale lui Klaus Iohannis, îmi spune că PMP este pregătit să-l abandoneze încă o dată pe Cristian Diaconescu, poate cu promisiunea îmbunătățirii spectaculoase a relațiilor dintre România și Costa Rica. Cum pista Emil Boc, interesantă în sine, poate fi ușor blocată prin intermediul PNL, ar mai rămâne Dacian Cioloș, iar saga înregistrării partidului său sugerează clar că s-a lucrat intens și pentru înlăturarea acestui obstacol.

Așa încât președintele Klaus Iohannis are toate motivele să privească „foarte optimist” viitoarele alegeri prezidențiale. Vorba aia, „Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă!”