Tudorel Urian Orgolioșii

Habar n-am ce va fi gândit Jean-Paul Sartre când și-a văzut povestirea Tifosul ecranizată de Yves Allégret, în 1953, sub cu totul alt nume, Orgolioșii. S-o fi supărat, o fi înjurat, dar, se vede de la o poștă că titlul cineaștilor este mult mai nimerit decât cel al scriitorului, așa cum ecranizarea cu uriașii Gérard Philipe și Michèle Morgan a atras atenția asupra povestirii, nu invers, cum poate ar fi fost de așteptat, dată fiind popularitatea celui care, 10 ani mai târziu, avea să refuze Premiul Nobel pentru literatură. Dacă Sartre ar fi avut orgoliul de a-și impune cu orice preț propriul titlu și în cazul filmului, este foarte probabil că toată lumea ar fi avut de pierdut.

Mi-a venit în minte acest episod văzând accentele pe care tinde să le ia disputa pentru alegerile prezidențiale din această toamnă. Este cât se poate de clar că, așa cum se văd astăzi lucrurile pentru turul doi de scrutin candidații vor fi actualul președinte Klaus Iohannis și liderul USR, Dan Barna. O situație mai mult decât confortabilă în perspectiva viitoarei guvernări, din care este greu de imaginat că ar putea lipsi PNL și USR-PLUS. Cu toate acestea disputa dintre cele două tabere tinde să îmbrace forme radicale, care riscă să pună sub semnul întrebării chiar o viitoare colaborare la nivel parlamentar și guvernamental. PNL îi solicită USR-PLUS, pe un ton tot mai nervos, superior și agresiv, să-și retragă pur și simplu candidatul și să-l susțină pe Klaus Iohannis încă din primul tur de scrutin, iar USR-PLUS a pus tunurile pe subțirimea actualului mandat al șefului statului (aici, fiecare om poate să judece în funcție de experiența proprie  reușita sau nereușita președintelui în funcție), trecutul în USL al șefului statului și o oarecare complicitate cu PSD, prin pasivitate, lipsă de implicare, sau sprijin direct, prin numirea de premieri incompetenți și ticăloși (mai cu seamă ultimul, când PSD era deja în vrie), la programul de distrugere a României, inițiat de PSD. Se vede cu ochiul liber că, dezvoltate, aceste tendințe, pot duce la situații ireconciliabile.

Ce este de făcut? Este clar că nu-i poți cere unui partid care la alegerile europarlamentare a întrunit sufragiile unei treimi din electoratul României (fără să mai punem la socoteală posibilele voturi ale celor din diaspora care nu au mai ajuns la urne) să renunțe la propriul candidat. USR-PLUS este o grupare politică nouă, în plină expansiune, iar prezența unui candidat la funcția supremă ar fi în măsură să-i probeze soliditatea. În plus, rezultatele obținute vor fi o bază solidă de negociere pentru viitoarele posturi guvernamentale. Cu un Klaus Iohannis învingător fără luptă, și stilul dominator arătat de PNL în ultimele zile, e clar că acesta își va aroga, rolul de conducător  de facto în societatea românească, situație destul de greu de acceptat de cei de la USR-PLUS, aflați, cum spuneam,  pe un vizibil trend crescător. Pe această logică, și ei ar putea solicita retragerea lui Klaus Iohannis, dat fiind mandatul său modest, în care au fost aruncate în aer părți însemnate din structurile de rezistență ale unui stat democratic, și afinitățile mai vechi sau mai noi cu PSD,  cu siguranță, o idee inimaginabilă pentru PNL. Situația ideală ar fi, firește, conștientizarea faptului să situația actuală este una de tipul win-win, renunțarea la orgolii, stabilirea unor condiții principiale de dispută electorală între cei candidați ai actualei opoziții și organizarea viitoarei guvernări exclusiv pe credibilitatea numelor propuse pentru fiecare sector în parte indiferent de carnetul de partid al celor în cauză. Pentru mine, ca simplu alegător, spectator la jocul la politic, important este să văd că PNL și USR-PLUS caută soluții reale pentru România, nu dacă PNL este cu un cap mai în față decât USR-PLUS sau invers. Dacă electoratul simte buna credință, faptul că politicienii privesc responsabil către rezolvarea problemelor țării, nu stau cu ochii în oglindă, îndrăgostiți de propria imagine, toți vor avea de câștigat și respectul românilor va veni de la sine. Iar dacă relațiile dintre ei sunt de colaborare reală, încrederea în viitoarea guvernare va fi foarte mare și se vor putea face lucruri cu adevărat importante.

Structura reală a viitoarei puteri se va putea vedea abia după alegerile parlamentare. Dacă acum se va reuși (foarte probabil) îndepărtarea PSD de la guvernare, PNL și USR-PLUS (eventual și partidul lui Victor Ponta) vor avea șansa  să-și probeze expertiza și calitatea umană în condiții concrete de guvernare, iar electoratul va fi în măsură să aleagă între potențiale programe de guvernare, dar și competențe umane reale. Adică va fi un vot eminamente pozitiv.

Efectiv, simt că în acest moment România poate avea un viitor. Pentru ca toate acestea să devină realitate, condiția sine qua non este, însă,  să se renunțe la orgoliile exacerbate și la aroganțele nesusținute deocamdată de nimic în condițiile guvernării reale.