Tudorel Urian: Planul B al PSD-ALDE

Sub presiunea iminentei descalificări profesionale pe plan european, până și originala noastră Curte Constituțională (care a decis în mod halucinant că Președintele României și CSM sunt obligate să aplice orbește voința ministrului  justiției dintr-un guvern numit politic) a fost obligată să vadă o realitate evidentă pentru orice om întreg la minte: că reforma justiției inițiată de dream-team-ul Tudorel Toader, Florin Iordache, Steluța Cătăniciu, Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae este, în bună măsură neconstituțională. Cum există deja un raport al Comisiei de la Veneția, iar un altul al MCV trebuie să apară în zilele următoare, iar la începutul lunii noiembrie se va vota o rezoluție a Parlamentului European privind statul de drept în România, este clar că stahanovismul Comisiei speciale pentru legile justiției din Parlamentul României a fost perfect inutil și că această cale trebuie abandonată. Cum voința „legiuitorului” (mai degrabă „fărădelegiuitorului”) este fermă în revoluționarea sistemului judiciar din România, tot ce rămâne de făcut este abordarea unui eventual plan B.

Varianta de rezervă are aceleași efecte, dar, hélas, marele defect că este efemeră: nu reprezintă o soluție pe termen lung. Orice schimbare de putere, cu o altă voință de putere, o poate schimba instantaneu. Practic, ea nu reprezintă decât o amânare care le oferă celor în cauză găsirea unor soluții de fond. Planul B constă în menținerea legislației în limitele rezonabile ale constituționalității și păstrarea instituțiilor în forma lor de organizare și funcționare recunoscută de democrațiile tradiționale, dar popularea lor exclusiv cu oamenii „noștri”. Aceștia vor veghea la impecabila lor nefuncționare, pe baza principiului populist „totul pentru oamenii noștri, legea pentru cei care ni se împotrivesc”. Dosarele neconvenabile puterii vor primi soluții bizare, scandaloase pentru opinia publică sau vor fi ținute ferecate, în vreme ce oamenii opoziției vor plăti din greu pentru orice hârtie scăpată pe jos sau cuvânt spus la nervi. Firește, ideal ar fi fost o combinație între cele două planuri: schimbarea oamenilor, dar și a legilor pentru o impunitate pe termen lung. Dar, astea sunt vremurile. Până la intrarea într-un context internațional favorabil, schimbarea oamenilor pare pare o soluție minimală eficientă pentru garantarea impunității ticăloșilor vremii noastre, la adăpostul ei putându-se lucra confortabil și la găsirea unor soluții pe termen lung pentru instaurarea unei justiții selective care să protejeze interesele celor care dețin frâiele puterii politice. Iar pașii făcuți pentru controlul politic al instituțiilor justiției sunt impresionanți: CCR, DIICOT, DNA, Inspecția Judiciară, Avocatul Poporului, ICCJ, Ministerul Public sunt chestiuni rezolvate deja sau pe cale de a fi rezolvate.

În vederea preluării președinției rotative a Consiliului European, de către România, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a propus un pact politic între partide, care să pornească de la (re)definirea statului de drept. Firește, elementele constitutive ale unui stat de drept sunt cunoscute și nu este nevoie de o redefinire a lor. Mai mult, în funcție de oamenii care populează instituțiile și de buna lor credință în raport cu democrația, orice componentă a statului de drept poate fi funcțională sau lipsită de conținut. Priviți, de pildă, cum funcționează la noi Avocatul Poporului! Sau, simplificând până la grotesc lucrurile, îl declari pe Tudorel Toader independent politic, îi conferi puteri discreționare și ai dovada independenței justiției față de puterea politică. Este clar că în viziunea domnului Tăriceanu (re)definirea statului de drept ar avea drept scop, în versiunea ideală, alinierea întregii clase politice la propria sa înțelegere a chestiunii. Cum perspectiva pare cu totul improbabilă, până la urmă, scopul domnului Tăriceanu este unul mult mai pragmatic: să le arate lui Guy Verhofstadt și colegilor săi din ALDE european că ALDE România este un partid democratic adept al dialogului constructiv și al găsirii de soluții în spiritul valorilor europene. Mai ales că formațiunea sa politică este pe punctul de a fi exclusă din familia europeană de care aparține.

Tot un mesaj pentru Europa este anunțul intempestiv al Președintelui României de a nu-l revoca din funcție pe Procurorul General al României, la solicitarea ministrului justiției, după ce, în condiții similare, forțat și de o decizie dubioasă a CCR, a revocat-o din funcție pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Faimos pentru exasperanta sa lipsă de reacție, șeful statului s-a grăbit de această dată să iasă public și să comunice această decizie la nici 24 de ore de la „ievaluarea” și propunerea de revocare a lui Tudorel Toader. Aceasta, cu toate că CSM a anunțat că avizul său consultativ va veni doar la capătul termenului legal de 30 de zile. Or, e de presupus că președintele ar fi avut numai de câștigat din așteptarea acestui aviz, care, așa cum s-a întâmplat în cazul Kovesi,  foarte probabil i-ar fi întărit poziția sau măcar ar fi trebuit să conteze decisiv argumentația proprie. În felul acesta, chiar dacă nu ar fi rezolvat situația, ar fi lungit la maximum procesul. Mă întreb dacă acum, pe baza anunțului făcut cu celeritate șocantă, guvernul nu poate scurta termenele atacând direct la CCR decizia președintelui și chiar să acuze faptul că președintele s-a pronunțat fără a mai aștepta avizul (fie el și consultativ, dar cerut de lege) al CSM. Mă tem chiar că și din perspectivă europeană, graba președintelui nu sugerează nimic bun. Revocarea doamnei Kovesi din fruntea DNA a demonstrat faptul că nici ministrul justiției, nici CCR nu dau doi bani pe CSM, cel care, teoretic, este forul suprem în materie de justiție. Anunțul precipitat al președintelui, în condițiile în care CSM a anunțat că își va face publică decizia peste 30 de zile demonstrează că nici domnia sa nu pune vreun preț pe expertiza profesioniștilor breslei. Și atunci, unde este separația puterilor în stat? Sau despre ce stat de drept mai vorbim?