Tudorel Urian: Sărbătoarea trădării naționale

În toate articolele publicate pe această pagină în ultima lună atrăgeam atenția că raportul MCV și rezoluția Parlamentului European nu vor putea fi decât catastrofale pentru România. „Marțea neagră” s-a dovedit cu adevărat neagră în ziua de 13 noiembrie 2018, dar, de această dată, în primul rând împotriva celor care au făcut celebră această expresie: puterea PSD-ALDE. Era limpede că felul în care autoritățile române au masacrat legile justiției, în pofida semnalelor repetate venite dinspre Bruxelles și Strasbourg, decizia țâfnoasă a lui Valer Dorneanu, transmisă în numele întregii CCR, de a nu mai colabora cu MCV, anunțurile ironice ale lui Tudorel Toader și Florin Iordache potrivit cărora „nu este nevoie de sesizarea  Comisiei de la Veneția”, în pofida îndemnurilor contrare, tot mai insistente, ale Comisiei Europene, călcarea în picioare a oricărei forme de opoziție (parlamentari, organizații profesionale, presă, protestatari) nu aveau cum să ducă la alt rezultat, chiar dacă România se află la numai câteva zile de marea celebrare a centenarului Marii Unirii și cu o lună înainte de data preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene. Să alergi ca disperatul pe contrasensul Uniunii Europene cu singura speranță că nimeni nu te va sancționa pentru că se apropie ziua ta și momentul în care „vei fi promovat” este o dovadă certă de inegalabilă prostie.

În actualul context geo-politic, aflată în vecinătatea unei Rusii din ce în ce mai imprevizibile, cu o Ungarie mai decisă ca niciodată să se revanșeze după umilința de la sfârșitul primului război mondial și o Turcie despre care nu poți ști niciodată cu certitudine la ce cap joacă, România seamănă tot mai mult cu o vilă arătoasă înălțată într-un cartier rău-famat, în care spargerile sunt la ordinea zilei, ai cărei cumpărători se chinuie de luni bune să-i dezmembreze sofisticatele sisteme de protecție, rămase de la vechiul proprietar. Distrugerea statului de drept, atacurile continue la adresa SRI, SIE, STS, SPP, încercările disperate de anihilare a justiției prin schimbarea legilor, scoaterea oamenilor integri din sistem, popularea străzilor cu răufăcători și asmuțirea Inspecției Judiciare asupra magistraților incoruptibili, atitudinea tot mai ostilă a guvernanților față de partenerii și protectorii României pe plan internațional (Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, ale căror ambasadori sunt terfeliți în mod constant în discursuri ale parlamentarilor puterii și la televiziunile aservite – Antena 3 și RTV) produc o vulnerabilizare a statului nostru echivalentă, cum spuneam, tăierii tuturor sistemelor de alarmă ale unei vile cu semne de prosperitate, situate într-un cartier cu o înaltă cotă de infracționalitate. Culmea este că, în pofida încercărilor prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, socialistul Frans Timmermans, de a prezenta cât mai delicat situația catastrofală în care se află țara noastră, oferind și căile de normalizare, răniți în amorul propriu, iresponsabilii care ne conduc au apăsat și mai tare pe accelerație, au proferat insulte la adresa instituțiilor europene și chiar au amenințat cu aducerea Comisiei Europene în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Iar asta în condițiile în care România ar urma să preia în câteva zile președinția rotativă a Consiliului UE. Nebunie curată.

La o privire atentă, dincolo de isteria propagandistică, niciun argument al puterii PSD-ALDE nu stă în picioare. Realitatea este că problemele penale ale lui Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și, mai noi Kelemen Hunor sunt singurul motor al acestor acțiuni disperate de distrugere a mecanismelor de siguranță ale unui stat. S-a făcut mult caz de faimoasele protocoale de colaborare dintre SRI și parchete, despre care s-a spus că au fost o invenție diabolică a fostului președinte Traian Băsescu, principalul lor beneficiar. Dincolo de faptul că nu Traian Băsescu a inventat și semnat acele protocoale, întrebarea care se pune este cum ar fi putut acestea să funcționeze discreționar în interesul său, câtă vreme director la SRI era George Maior, provenit din rândurile PSD, iar director SIE Teodor Meleșcanu de la PNL, într-o vreme în care puterea executivă era deja controlată de USL? Dacă s-ar fi făcut presiunea asupra lor pentru a-i cerceta abuziv pe lideri ai PSD sau PNL, aceștia s-ar fi putut plânge la partid sau la comisiile de supraveghere a serviciilor secrete din parlament. În condițiile în care conducătorii serviciilor secrete erau proveniți din partide adversare politice ale șefului statului și se supuneau unui dublu control, al comisiilor parlamentare de specialitate și ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării, este destul de greu de imaginat că acestea ar fi putut să acționeze discreționar, la dispoziția șefului statului. Nu este mai puțin adevărat că ineficiența lor în apărarea intereselor vitale ale României este exasperantă. De la contracte catastrofale pentru statul român, la tunuri financiare răsunătoare și aranjamente cu iz de trădare națională, de toate se revarsă ca apele unui puhoi în presa acestor zile fără ca serviciile secrete să fi dat vreun semn că au știut ceva și, mai ales că a acționat în vreun fel pentru împiedicarea lor.

Acum aproape 10 ani, unul dintre marii escroci ai tranziției, Sorin Ovidiu Vântu, transmitea cu o doză de cinism, înainte de încarcerare, un mesaj, aparent sibilinic: „Întăriți-vă statul!” Anii Dragnea-Tăriceanu ne-au pus în fața unei ofensive dezlănțuite pentru slăbirea statului și o reîntoarcere la anii „de aur” ai Caritas și FNI, dinaintea integrării noastre în NATO și, mai ales, în Uniunea Europeană. Iar roadele acestei politici le culegem acum, la jubileul Centenarului Marii Uniri!