Cristian Pătrăşconiu: Dragos, tu ai la descrierea ta de profil de pe Facebook un indicator care înseală multă lume: Liceul Silvic din Brăneşti. Cei care au răbdare şi curiozitate să ştie cu adevărat unde eşti şi ce faci vor putea descoperi pe net, din puţine click-uri că, stînd de ani buni în capitala SUA, eşti înşurubat la vîrful vîrfului în mediul academic de acolo. Ce ai fi fost dacă nu ai fi plecat din România?
Cred că am mai spus asta cititorilor tăi, într-un dialog precedent. Aşa că mă repet: sunt publicist prin vocație. Fapt e însă că nu am putut să-mi câștig existența din publicistică în țara mea și că a trebuit să mă ocup de chestii academice în emigrație. Dar eu sunt publicist de limba română prin vocație. Sau cel puţin aşa am ajuns să cred. N-am putut să-mi găsesc un loc în publicistică în țară unde aș fi vrut -şi am şi încercat- să construiesc instituțional în mass media, nu doar să scriu – și atunci am înțeles că trebuie să emigrez. Îmi cîştig existenţa predând şi făcând cercetare la interfaţa dintre ştiinţele sociale aplicate şi filosofie. Iniţial, asta a fost doar plasa mea de siguranţă, cînd credeam că voi putea face publicistică românească şi cariera academică era doar o modalitate de a-mi asigura independenţa. Din plasă de siguranţă, s-a transformat, sub forţa împrejurărilor, în altceva.
Pe de alta parte, descrierea de pe facebook nu minte pentru că, aşa cum se spune, „la bază”, eu sunt pădurar, absolvent al LSB.
Cristian Pătrăşconiu: De fapt, ai fi putut să nu pleci de aici? Ai luat în calcul şi această variantă?
Desigur. De fapt, a rămâne – şi apoi a mă întoarce- a fost prima mea opţiune. Nu am vrut să părăsesc România. Am încercat mai multe proiecte în România, chiar și pendulând ani buni între Occident și țară. Tot ceea ce am încercat în țară în acest sens a eșuat. Publicistica mea pură și simplă, în care depind doar de mine și de cititori, e singurul lucru care a fost viabil în acest sens în România. Instituționalmente nu am reușit nimic. Am fost obligat, forţat aşadar de împrejurări să părăsesc ţara şi să mă integrez lumii academice occidentale. Eu nu am însă trăsăturile standard ale universitarului pe stil nou. Nu am autosuficienţa ignoranţei care se ignoră pe sine în hiperspecializare, nu am afinităţile ideologice cerute sau entuziasmul sistemului de status. Sper, cred, că am simţul ridicolului. Am văzut şi am trăit prea multe ca să mă îmbăt cu apa rece.
Din cauzele de mai sus nu sunt întotdeauna cu totul confortabil cu mediul general în care trebuie să funcţionez. Din fericire sunt asociat acolo cu o ramură academică, cu un curent intelectual oarecum excentric evoluţiei dominante în lumea universitară occidentală – cu o minoritate care nu e încântată de birocratizarea universităţii şi rezistă corectitudinii politice, transformării lumii academice din ştiinţele sociale şi umaniste în ceea ce vedem cu toţii că se transformă sub ochii noştri.
Tot Interviul aici (cu nota ca interviul e dat in 2016):
Interviu Dragoş Paul ALIGICĂ: Realitatea, faptele şi corectitudinea politică