Tudorel Urian. Un om liber

Se numește Răzvan Ștefănescu, are 45 de ani și, la fel ca milioane de români, a plecat din țară pentru a-i putea asigura familiei sale un trai decent. Nu și-a petrecut zilele prin biblioteci, nu i-a citit pe stoici și pe marii moraliști, nu a studiat comunicarea publică și nici nu este  doctor în securitate națională. Are însă o meserie serioasă, cea de șofer de camion și și-a găsit un loc de muncă într-o țară sobră precum Suedia. S-a adaptat stilului scandinav de viață, e tuns corect, nu are nimic teribilist în vestimentație sau comportament. Un om echilibrat și pragmatic, cum sunt îndeobște nordicii, care a aflat, la început cu amuzament, apoi din ce în ce mai indignat, despre festivalul prostiei, incompetenței, aroganței, imposturii, ticăloșiei, abuzului, fărădelegii prin care puterea PSD-ALDE guvernează România, în disprețul total al cetățenilor ei și chiar al legii. Din banii munciți cu greu, a cheltuit o sumă nu tocmai neglijabilă pentru a-și permite fantezie:  să-și monteze un număr personalizat la mașina Audi, simbol al bunăstării lui actuale. Noul număr, format numai din litere, citit cu voce tare, sună ca o înjurătură de gang, greu de rostit în spațiul public, la adresa partidului de guvernănânt din țara sa natală. Cu noile tăblițe de înmatriculare montate la mașină, și-a luat băiatul de 8 ani și a pornit spre România pentru a fi prezent la mitingul de protest al diasporei, din ziua de 10 august 2018.

Gluma lui, dacă nu inspirată, în mod cert în spiritul caricaturilor cu profetul Mahomed, publicate în Danemarca vecină, sau al umorul coroziv al celor de la Charlie Hebdo, a devenit un veritabil revelator al societății românești. Ea a produs isterie la nivelul guvernului, a pus poliția în situația de a comite abuzuri în cascadă, a declanșat războaie între formatorii de opinie prieteni și dușmani ai actualei puteri. Cele șapte litere ale plăcuței de înmatriculare ale mașinii sale Audi au ajuns să fie scandate de zeci de mii de oameni la meciurile de fotbal sau la concertele rock și să fie rostite ca salut între prieteni atunci când se întâlnesc pe stradă sau la muncă, ori pe rețelele sociale. Impactul social pe care l-au dobândit este uriaș și întreaga societate românească se restructurează astăzi în funcție de atitudinea fiecăruia față de iconoclasta plăcuță de înmatriculare. Intelectuali subțiri, cu vederi antiguvernamentale, o repugnă cu scârbă pentru imaginea sugerată  care le agresează simțul estetic, formatori de opinie ai puterii o citează drept pretext scandalos, menit să le justifice opoziția față de campania „Fără penali în funcții publice”, mulți români „de la periferie” au recunoscut-o ca aparținând lumii lor și au preluat-o cu entuziasm, pentru plasticitatea zicerii, fără să dedice prea mult timp componentei sale politice, sociologii fac uimite studii de impact, iar filosofi cu greutate în spațiul public meditează cu toată seriozitatea la sensurile generoase ale odioasei formule. Cert este că cele șapte litere înregistrate de Răzvan Ștefănescu la Poliția Suedeză și-au pierdut complet semnificația virtual pornografică și că ele reprezintă astăzi gestul pumnului ridicat spre cer, făcut de oamenii de culoare în timpul luptelor antirasiale care au marcat America în cea de-a doua jumătate a anilor șaizeci sau sloganurile ireverențioase din timpul mișcărilor studențești din Franța lui mai, 1968.

Ceea ce nu au reușit filosofi centenari, prin sublimul lor exemplu personal, mari strategi ai partidelor politice, plătiți cu bani grei, scriitori celebri, respectabili militanți civici, analiști politici de prestigiu, formatori de opinie de toate orientările, unii cu mare credibilitate în rândul publicului, vedete de tot felul, a reușit un om liber cu o idee năstrușnică, nu foarte elegantă, dar de impact cert: să trezească o societate românească exasperant de adânc scufundată în adormire. A fost împunsătura de ac, de care românii aveau nevoie pentru a sări în sus și a privi cu uimire, deșteptați brusc, lumea în care își duc traiul cotidian.

Dacă în România, după acest 10 august, atât de așteptat, nimic nu va mai fi cum a fost, aceasta i se datorează, în bună măsură lui Răzvan Ștefănescu și glumei sale de un bun gust îndoielnic. Pentru că, dincolo de cele șapte litere ale plăcuței sale de înmatriculare, toată România simte răsuflarea firească, comportamentul dezinhibat și râsul sănătos ale unui om liber. Copilul de 8 ani al lui Răzvan Ștefănescu are toate motivele să fie mândru de tatăl său.