Ciprian Apetrei. Un terorist la Curtea europeana pentru drepturile omului

Un cetăţean, să îi spunem Vasile, localnic get beget, activa în Algeria în anii ’90. Ocupaţia de bază era aceea de membru activ al unei mişcări islamiste. Era dificil, se lucra în condiţii de căldură, plus că era neînţeles de către armata algeriană. Care îl caută să îi mulţumească pentru servicii. În aceiaşi termeni amabili.

Ce era să facă Vasile al nostru? Nedreptăţit dar entuziast, a îndreptat privirea plină de speranţă spre Europa. Ah, Parisul, oraşul luminilor. Civilizaţie. Acolo o să îmi găsesc împlinirea.

Zis şi făcut. Trecut marea cea albastră, ajuns la Paris. Aici şi-a putut desfăşura activitatea, în semn de mulţumire faţă de ţara care îl primise.

– Ce să fac eu pentru Franţa, se întrebă Vasile?

– Ce ştiu eu mai bine, îşi răspunse după câteva zile de reflecţie. Un atentat!

Povestea nu are happy end exploziv. Poliţia franceză l-a arestat şi justiţia franceză l-a trimis la închisoare. Acolo, Vasile şi-a dat din nou seama că iubeşte Franţa. Asta, probabil, pentru că fusese expulzat înapoi în Algeria.

Aşa că a făcut recurs la expulzare. A fost respins. L-a contestat la Curtea Europeană a drepturilor omului. De la Strasbourg. Frumos oraş, şi acolo ar merge un atentat. I-au fost respinse acţiunile. Anii treceau, însă, fără ca Vasile să ajungă în Algeria natală. Era bine. Dragostea faţă de Franţa tot creştea în pieptul său. A făcut, prin urmare, cere de azil în Franţa. Ţara în care avea de gând să facă un atentat terorist. Dar a cărei protecţie o dorea din tot sufletul.

Cererea de azil a fost respinsă. Recursul la fel. Dar Vasile mai avea o speranţă. Europa. Acolo este centrul dreptăţii. A făcut din nou apel la Curtea Europeană. Strasbourg. Frumos oraş, deşi cam friguros. I s-a respins apelul, pe motive procedurale. A contestat respingerea. Dar, după respingerea apelului, cum trecuseră deja prea mulţi ani, francezii l-au pus în avion şi l-au trimis înapoi în Algeria.

Povestea de acum începe. Vine răspunsul de la Strasbourg. Vasile avea dreptate. Algeria este o ţară rea, înapoiată, care nu garantează teroriştilor condiţii decente de închisoare. Prin urmare, Franţa a fost amendată pentru că s-a „precipitat“ să îl extrădeze. Iar hotărârea Curţii este istorică: Franţa este obligată să depună demersuri susţinute faţă de Algeria pentru a se asigura că teroristul nu este cumva vătămat.

Dacă nici ăsta nu este progres, dacă nici ăsta nu este umanism. Ţara vizată de un terorist trebuie să se asigure că acesta nu este rău tratat în ţara sa de origine.

Drept european. Cam stângaci.

Alte două întamplări din Franţa le puteţi citi, pe blogul meu din Adevărul, aici