“Una suta una poeme”: Lectura obligatorie, inainte de a fi interzis din nou

Uluitoare prefata la cele doua volume de versuri ale lui Arghezi publicate de Cartea Romaneasca in 1980. Era 1980 si e scrisa ca si cand ar fi vorba de un spirit liber, intr-o societate libera, intr-o tara libera (Da, stiu, e scrisa de Ion Caraion, turnatorul…. dar asta e: e buna).

Dintre toate volumele lui Arghezi aduse impreuna de aceasta colectie atat de memorabil prefatata, “Una suta una poeme” este, cred eu, azi, lectura obligatorie, inainte de a fi interzis din nou. Publicat in 1947, a fost retras imediat si interzis. De ce a fost interzis? Pentru ca este despre -ceea ce noi abia acum intelegem ca se constitue intr-un fenomen istoric recurent- eterna LOR reintoarcere. Iar ei au acest obicei: de a interzice, de  inchide gura, de a sterge urmele prin cenzura si amnezie fortata.

Iata cum stau lucrurile observate de Argezi in acei ani, in acel ciclu al fenomenului. Iar restul, pentru noi, este o simpla procedura analogica.

Cand au venit:

Când veniră furii în ogradă
Ei n-au venit întîi grămadă.
Nu au venit cum vin, deobşte, hoții
Cu ceata și-odată cu toții.
Ograda, satul și cătunul
I-au cunoscut, venind, pe cîte unul.
Și n-au venit nici noaptea, pe furiș,
Feriți de drum și luminiș.
Ei au venit cum vin vecinii,
În toiul zilei. Se coceau ciorchinii
(…)
Cum auzeam că spun și-ntreabă
Păreau să fie oamenii de treabă.
Dar cîinii ridicați în bătătură
I-au dus lătrați, din gură-n gură.
Cîinii mei proști, Potaia și Lăţosul,
Citesc cu nasul și mirosul.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Arghezi continua relatarea.

Altadata:

Alta data, au venit prin balta,
Cu cate un ochean, cu cate vreo unealta.
I-am vazut in pasuni, prin uluci,
In cimtir, printre cruci.
Au intrebat: -” Ce ati dat
Pe sesul asta semanat? “”

Ce vorba-i asta ca ce-am dat?
– ” N-a fost, am spus, de cumparat,
Ca noi altfel am apucat.
Alte tocmeli avem pentru pamant,
Ca astea nu se cumpara si nu se vand.

Arghezi nu intelegea nici acum insa ce se intampla cu adevarat.

Nu-ntelegeam:

Nu-ntelegeam ce se gandeau sa spuie,
Cercand zaplazul cat e prins in cuie
Si mult mirati ca poarta n-are
Zavoare si incuietoare.
“Asa ne-am pomenit. Batranii mei
N-au prea umblat cu lacate si chei.
Deprinsi, cum se obisnuise,
Cu portile si usile deschise
Si la biserica si casa.
Drumetul intra, poarta mea il lasa,
Se hodineste sau se-nchina,
Si pleaca multumit, cu traista plina”.

Ei au mai zis pe pasareste:
– “Cine va apara si va pazeste?”

Asadar: au venit iar. Bantuiau locul de mult. Cu cate un ochean, cu cate o unealta. Nu au venit cum vin, deobste, hotii, cu ceata si-odata cu totii. Ei au venit cum au venit vecinii, in toiul zilei.

Iar acum ca ei sunt aici, cu noi aici si acum- si sunt in miscare cercand zaplazul, pasarestii lor trebuie sa dam un raspuns…