Unde se intersectează teologia și psihologia cognitivă?

Un articol scris de Pr. Kevin Grove și Marianne E. Lloyd apărut în Church Life Journal

Atât profesorii cât și studenții se grăbesc să lege descoperirile din psihologie, teoria educației și neuroștiințe de rezultatele învățării. Studii psihologice precum cel al lui C. Dweck despre atitudinile corecte necesare învățării sunt folosite de studenți pentru a-și dezvolta propriul mod de învățare. Profesorii sunt prinși într-o piață în plină expansiune a modelelor pedagogige care pun accentul, pe lângă evaluarea convențională, pe reținerea informației. Trei exemple influente includ: Make It Stick: The Science of Successful Learning, What the Best College Teachers Do, și Small Teaching.[i] Acestea sunt într-adevăr evoluții interesante. Pe de o parte, instituțiile de învățământ superior îi încurajează pe studenți să cultive metode integrative și adecvate pentru propria lor dezvoltare academică și memorare. Pe de altă parte, facultățile sunt întotdeauna lăudate nu numai pentru prezentarea precisă a conținutului, cât și pentru încurajarea abilităților integrative și de gândire critică, care fac posibilă legătura dintre cunoștințele asimilate și punerea lor în practică în viața de zi cu zi. Cu toate acestea, așa cum ar recunoaște orice facultate sau oricare student, aceste obiective sunt mult mai greu de realizat decât de teoretizat.

Ca cercetători în psihologia și teologia memoriei, am dori să sugerăm că un alt element din această discuție ar putea oferi o ancoră utilă pentru eforturile de mai sus. Pe scurt, ce ar fi dacă religia nu ar fi nici exterioară în eforturile de mai sus, nici adițională? Ce ar fi dacă teologia, sau mai precis, credința-care-caută-să-înțeleagă ar însoți psihologia pentru a oferi o frontieră integratoare interesantă?[ii] Am dori să precizăm că există două tendințe în acest moment care se află în opoziție: în primul rând, așa cum am menționat mai sus, studenții sunt acum mai mult decât oricând expuși la și familiarizați cu științele învățării cognitive. În al doilea rând, există o scădere semnificativă a participării liturgice a studenților catolici în timpul studiilor universitare – indiferent de tipul instituției.[iii] Aceste două realități, care s-ar putea să nu fie în sine legate, elimină, din păcate, o posibilă pistă pentru dezvoltarea cognitivă.

În calitate de profesori la universități catolice, ne limităm argumentul la Liturghia catolică – există multe alte practici devoționale și de rugăciune pentru care această teză ar putea fi extinsă. În acest fel, este important să spunem ce nu facem. Nu folosim psihologia cognitivă pentru a explica experiența religioasă. Nu sugerăm nici că experiența religioasă diminuează nevoia unei psihologii cognitive riguroase. Istoria modernă a disciplinelor noastre – psihologia și teologia – este marcată de o neîncredere reciprocă în demersurile excesive ale celeilalte discipline. Investigația noastră se folosește de aceste neîncrederi pentru a descoperi locul unde cele două discipline pot coopera. Aspirațiile educatorilor și ale studenților în general ar putea fi îndeplinite și chiar sporite prin practica sacramentală și rituală constantă. Să fie acesta doar un argument pentru a-i convinge pe studenți și profesori să meargă la Liturghie? Da, dar din două motive oarecum neconvenționale. În primul rând, Liturghia – privită din perspectiva strategiilor psihologice pentru învățare eficientă[iv] – funcționează ca ceva de nivelul gimnaziului sau ca ceva de felul unui antrenament zilnic pentru mintea umană. Astfel, rutina liturgică devine o practică eficientă pentru îmbunătățirea capacității cognitive. Într-adevăr, Liturghia devine un loc al minții și al memoriei, pe cât este și un loc al inimii și al sufletului. În al doilea rând, această abordare a Liturghiei conferă o semnificație teologică altor exerciții academice non-teologice. Dispoziția teologică de a căuta să înțelegi oferă învățării motivația și puterea – precum și ciclurilor de frustrări și eșecuri care caracterizează parcursul academic atât al studenților, cât și al profesorilor – pentru a explora dincolo de memorare.

Argumentul nostru va lua în considerare ambele motive. În primul rând, vom discuta șase strategii de învățare în lumina practicii liturgice, care vor fi prezentate atât dintr-o perspectivă psihologică, cât și teologică. Aceste șase strategii vor culmina cu descrierea atât a memoriei, cât și a Liturghiei drept o grădină care trebuie îngrijită, mai degrabă decât un muzeu care trebuie organizat – bazându-ne pe o metaforă a Papei Ioan al XXIII-lea. În al doilea rând, vom investiga modul în care cercetarea psihologică și căutărea credinței în cadrul exercițiului liturgic se potențează reciproc și ajută la reîncadrarea relației teologiei cu învățarea dincolo de exercițiul religios în sine.

Mintea și Liturghia: Euharistia ca exercițiu cognitiv

Înainte de a începe, trebuie să repetăm ​ceva. Scopul nostru în acest text este de a sugera modalități prin care capacitatea mentală a cuiva se poate îmbunătăți prin căutarea teologică a înțelegerii, iar nu de a folosi psihologia pentru a explica de ce unii oameni au o credință mai puternică decât alții. Abordarea noastră începe cu presupoziția că Dumnezeu, prin natura Sa, ar fi oferit oamenilor structuri cognitive pentru a-și spori înțelegerea credinței și, ca atare, credința nu poate fi niciodată statică, ci mai degrabă într-o eternă stare de căutare sau de mișcare. În plus, perspectiva cognitivă prezentată aici este doar o parte din imaginea mai mare a vieții spirituale a unei persoane. Cu toate acestea, cantitatea din ce în ce mai mare de literatură de specialitate privind rolul memoriei în dezvoltarea imaginației sugerează că o memorie bună este benefică în consolidarea credinței-care-caută-înțelegerea.[v] Mai precis, pentru a ne imagina și a experienția o relație dinamică cu Dumnezeu, trebuie să avem o bază însemnată de amintiri pe care să ne susținem imaginația și experiența religioasă. Scopul tehnicilor pe care le vom descrie mai jos este consolidarea structurilor psihologice care permit credinței să caute mai bine înțelegerea.

Tehnica 1: Elaborarea

Elaborarea se referă la preluarea informațiilor și la extinderea acestora într-un fel sau altul. De exemplu, cineva ar putea să compare și și să contrasteze două parabole sau ar putea să pună în legătură un psalm cu propria experiență de viață. Ideea aici este că informațiile nu trebuie valorificate la suprafață, ci mai degrabă corelate între ele și îmbogățite. Acest lucru este încorporat în practicile de rugăciune de diferite tipuri prin imaginație.[vi] Nu doar ascultând sau citind despre Buna Vestire (Luca 1: 26-38), ci mai degrabă imaginându-ne scena și comparând-o cu vestea nașterii lui Ioan (Luca 1: 5-25) se va forma o amintire mai bogată. Elaborarea profită, de asemenea, de preferința memoriei pentru materialul autoreferențial.[vii]

În cadrul unei Liturghii, nu numai că se dă citire Scripturii, dar aceasta este povestită și explicată în cadrul predicii. Lăsând la o parte capacitățile relative ale predicatorului, scopul omiliei din timpul Liturghiei este de a oferi „o explicație unor pasaje citite din Sfânta Scriptură… [o explicație] care ar trebui să țină seamă atât de taina pe care o evocă, cât și de nevoile ascultătorilor.”[viii] În catolicism predica face parte din Liturghia duminicală și din cea a zilelor de sărbătoare, așa cum este înscris în Dreptul Canonic[ix]. Continuând cu exemplul Bunei Vestiri, se poate vedea într-o predică recentă a Papei Francisc acest fel de interogare a prezentului, bazat pe lectura propriu-zisă:

Astăzi sărbătorim cuvântul „da”… Într-adevăr, „în acel da al Mariei există un da al întregii istorii a mântuirii și acolo începe da-ul suprem al omului și al lui Dumnezeu: acolo Dumnezeu re-creează, ca la început, când cu un da a făcut pământul și omul, această creație frumoasă: cu acest da vin să-ți fac voia – și, în mod minunat, El re-creează lumea, ne re-creează pe noi toți”. Acel „da” a lui Dumnezeu ne sfințește, ne permite să continuăm în Iisus Hristos. Acesta este motivul pentru care astăzi este ziua potrivită „să îi mulțumim Domnului și să ne întrebăm: sunt un bărbat sau o femeie a da-ului sau un bărbat sau o femeie a nu-ului? Sau sunt un bărbat sau o femeie care se uită în altă parte, pentru a nu răspunde?”[x]

Mișcarea omiletică pe care o face Papa este să mute problema sărbătorii – și, într-adevăr, a vieții creștine – în mintea ascultătorului predicii sale.

Tehnica 2: Dubla codificare

Codificarea dublă apare atunci când informațiile sunt învățate în mai multe formate. Sfânta Liturghie reprezintă un exemplu excelent în acest sens, dacă avem în vedere partea euharistică a Liturghiei. Rugăciunile euharistice reprezintă un moment în care are loc un schimb de replici, creându-se o manifestare universală și singulară în cadrul aceleiași rugăciuni. Acțiunile au un puternic caracter vizual; toate elementele sunt înălțătoare, iar gesturile sunt performative, astfel încât îndemnul de „a ridica inima” nu este întărit doar de răspunsul credincioșilor. „Le ridicăm Domnului”- iar preotul ridică mâinile plin de speranță. Credincioșii nu îi răspund numai verbal preotului – încercând să exprime această înălțare către Dumnezeu -, ci își interiorizează acțiunea. Din punct de vedere fizic, inima nimănui nu se schimbă. Acest gest este menit să fie unul spiritual. Dar săruturile sau îmbrățișările exprimând pacea și comuniunea implică atingerea celuilalt. Primirea sacramentului este o experiență ce include facultatea gustului – obiectele materiale, pâinea și vinul, reprezintă prezența substanțială a corpului și sângelui lui Hristos în teologia catolică.

Acest exemplu euharistic nu reprezintă decât unul dintre modurile în care exercițiile de dublă codificare se regăsesc în Liturghia catolică. Alte manifestări ale lor pot include modul în care cântecele și rugăciunile reflectă pasajele din Scriptura zilei. La fel, culoarea veșmintelor ori a decorațiunilor din biserică ar putea sublinia emoțiile reprezentative (așteptare, penitență, bucuria Învierii) pentru un anumit moment sau anotimp. Cu siguranță, participarea săptămânală la Liturghia de duminică și primirea frecventă a Sfintei Împărtășanii reprezintă mult mai mult decât un simplu beneficiu cognitiv al exercițiului de codificare duală (sau multiplă). Cu toate acestea, nu putem decât să subliniem că există mai multe niveluri ale unei experiențe ce are loc într-o oră din ziua de duminică.

Tehnica 3: Învățarea sistematică

Există două modalități de învățare: fie printr-o practică uniformă, sistematică, fie într-o manieră care să comaseze informația într-un timp scurt. Sau, în terminologia pregătirii examenelor, această din urmă modalitate de învățare poartă numele de „toceală”. Memorarea și învățarea sunt mult mai eficiente atunci când obiectelor lor li se acordă suficient timp pentru a fi asimilate. Pentru cineva care își dorește o viață spirituală bogată, rugăciunea zilnică poate fi un bun exemplu de practică sistematică. Mai mult, dacă se utilizează strategii de învățare mai puțin eficiente, cum ar fi cititul, este totuși mai bine să reiei lectura în timp, decât să citești mai degrabă în salturi, îngrămădind deodată informația. Din nou, prescripția liturghiei săptămânale ia în considerare acest lucru. Memoria unui individ ar putea beneficia mai mult de participarea la Liturghie în fiecare duminică timp de o lună, decât dacă ar compensa într-o singură zi, mergând la liturghiile de la orele 7:30, 9 și 11:30, după ce a lipsit câteva săptămâni. Învățarea sistematică este adesea combinată cu alte tehnici, cum ar fi codificarea dublă. Când un text este ascultat în timpul primei lecturi și apoi se face din nou referire la el în rugăciunea de după comuniune și la cântecul de încheiere, ideea este repetată într-un anumit ritm, acordând suficient timp asimilării. Dacă apare și în timpul predicii, se adaugă și tehnica elaborării.

Tehnica 4: Practica de recapitulare

Auto-evaluarea este o modalitate excelentă pentru a-ți îmbunătăți învățarea dincolo de o simplă repetare a informațiilor, fie prin recitire, fie prin reascultare. Ideea nu este de a răspunde școlărește la un set de întrebări, ci de a te verifica pe tine însuți, de a-ți da prilejul de a vedea ce știi și ce nu. Această practică necesită mai mult efort cognitiv decât simpla repetare sau reprezentare a informațiilor.

Practicile de recapitulare sunt, de asemenea, modalități relevante prin care oamenii se pregătesc pentru Liturghie și evidențiază aspectul misionar al Liturghiei pentru restul săptămânii lor. De obicei, cărțile de rugăciune pe care enoriașii le folosesc pentru a se pregăti pentru Liturghia duminicală sunt în format modern – fie digital, pe telefon, fie broșuri lunare „de unică folosință”. Verificarea înțelegerii și rememorarea acestor texte pe cont propriu sau cu alții, în cursul săptămânii, înainte sau după Liturghie, reprezintă un mod de recapitulare. În plus, atunci când studenții merg la cină sau înapoi în cămine după Liturghiile de la universitate, o scurtă discuție despre citirea Evangheliei după Liturghie îndeplinește aceeași funcție.

Tehnica 5: Intercalarea

Intercalarea este schimbarea intenționată a ordinii temelor specifice unei perioade de studiu. Din nou, Liturghia este un excelent exemplu în acest sens, oferind trei lecturi din diferite părți ale Bibliei, în loc de o lectură extinsă a unei singure părți. Această practică încurajează realizarea de conexiuni între subiecte, care ajută apoi la recapitulare. Această întrepătrundere se întâmplă în așa fel încât rugăciunile Liturghiei, citirile, imnurile, mijlocirea și chiar predica tratează diferite subiecte, în combinație.

Tehnica 6: Exemple concrete

În cele din urmă, memoria este îmbunătățită și atunci când informațiile abstracte se concretizează în exemple particulare. Această tehnică este atât de bine evidențiată în credința catolică încât este greu să ne decidem ce exemple să folosim. Posturile diferite din timpul Liturghiei semnifică schimbări în dispoziția spirituală; scopul lor este să ajute la asimilarea ideilor prin mișcarea trupului. Arta sacră și vitraliile sunt mijloace prin care sunt surprinse scene biblice; primirea Euharistiei este un exemplu tangibil al prezenței lui Dumnezeu în relațiile personale; rostirea cuvintelor de căință și absolvire de păcate la spovedanie fac concretă ideea, altfel abstractă, a milosteniei lui Dumnezeu; și utilizarea culorilor simbolice și a cântărilor adecvate fiecărui moment marchează vizual și auditiv sărbătorirea lui Hristos.

Concluzii provizorii: Grădina sau muzeul?

Până în acest moment, am discutat despre șase strategii pentru eficientizarea învățării și am încercat să arătăm că toate pot fi practicate la Liturghia catolică. Însă pentru a clarifica și mai bine lucrurile, trebuie să înțelegem că Liturghia nu este un muzeu în care se vizitează moaște și relicve din timpuri îndepărtate, ci mai degrabă o grădină. În acest sens, Papa Ioan al XXIII-lea a remarcat despre credință: „Nu suntem pe pământ ca supraveghetori ai unui muzeu, ci ca să cultivăm grădina înfloritoare a vieții și să ne pregătim pentru un viitor luminos.”[xi] Analogia cultivării unei grădini se potrivește cu strategiile de învățare practicate la Liturghie, deoarece, precum o grădină, acestea necesită o muncă constantă din partea celui care învață. O grădină reușită necesită multe activități, cum ar fi udarea, tăierea, aranjarea și atenția regulată. În schimb, într-un muzeu bine păzit și supravegheat, un obiect precis etichetat și pus într-o cutie de sticlă ar putea să fie șters de praf odată la câteva luni și să rămână neschimbat. În timp ce o grădină se schimbă odată cu anotimpurile, intrarea la muzeu rămâne aceeași. În mod similar, viața duhovnicească a unui om, dacă este tratată ca o grădină, ar trebui să înflorească uneori și alteori să se vestejească, dar având conștiința că în timp înflorirea va reveni.

Pe scurt, credința catolică oferă deja prilejul de a învăța într-un mod pe care cercetările asupra memoriei l-au determinat ca fiind cel mai eficient[xii]. Ar trebui să acordăm prioritate credinței, alăturate practicilor regulate și variate care vizează înțelegerea; astfel, ne vom putea reconsidera propriile experiențe. Acesta este un exercițiu mult mai dinamic decât memorarea făcută fără pic de entuziasm sau prin lecturi serbede. Udând regulat semințele pe care le-a oferit tradiția, grădina înfloritoare a credinței se va transforma, probabil, într-un spațiu interior al căutării și găsirii.

De la Liturghie la învățare non-teologică: contribuția teologiei la învățare

În secțiunea precedentă am discutat despre posibilitatea ca strategiile de eficientizare a învățării să îmbunătățească, pe de o parte, experiența credinței-care-caută-înțelegerea pentru participanții la Liturghia catolică; pe de altă parte, am remarcat cum Liturghia reprezintă un singur exercițiu în care se găsesc și sunt practicate toate aceste șase tehnici. Să trecem acum la o întrebare teologică: există oare un mod teologic prin care practicile de la Liturghie ar putea fi utile unor tipuri de învățare non-teologică?

Unul dintre cei care ne pot ajuta să răspundem la această întrebare este Basil Moreau. Preot și profesor francez, el a crescut cu speranța de a reînnoi relațiile dintre teologie și disciplinele științifice. Poate pentru prima dată în Franța, le-a cerut studenților la teologie să studieze fizica. Mai departe, a scris: „Vom accepta descoperirile științei fără prejudecăți și într-o manieră adaptată nevoilor vremurilor noastre…Vom pune întotdeauna educația cot la cot cu pregătirea religioasă; mintea nu va fi cultivată în detrimentul inimii. În timp ce pregătim cetățeni utili pentru societate, vom face tot posibilul să pregătim oamenii și pentru viața veșnică.”[xiii] În același timp, el a văzut un mod în care teologia ar putea fi de folos pentru celelalte tipuri de învățare.

Moreau a descris educația drept „o lucrare a învierii”.[xiv] Aceasta reiese dintr-o convingere fundamentală că procesul de învățare este corelat cu misterul pascal al lui Iisus Hristos. La fel cum învierea nu a venit fără cruce, tot așa adevărata învățare necesită adesea multă muncă și chiar eșec – uneori moartea, în sens figurat, a propriilor idei și preconcepții. Adevărata învățare se înalță atunci în elev ca o mică experiență a învierii. Astfel, în sistemul teologic al lui Moreau, oricine participă la exerciții de învățare – de la fizică la psihologie și arte – se confruntă (ba chiar poate se pregătește să aprecieze) cu misterul pascal al vieții care răsare din moarte. Moreau – ale cărui idei sunt încă întruchipate în învățământul superior catolic – oferă o paradigmă de speranță pentru modul în care un concept teologic, în care omul participă la o înviere ivită din moarte, poate fi o sursă de inspirație și de folos pentru cei care studiază științele non-teologice. Întrucât Liturghia este locul de întâlnire săptămânal al catolicilor care practică misterul pascal, inspirația pentru cum și de ce s-ar putea depune mai mult efort în toate lucrările academice în săptămâna ce va urma capătă un sens teologic.

Concluzie

Am început acest articol prin a remarca două tendințe, una care se află în creștere și alta care se află în declin. Cea dintâi se referă la dezvoltarea literaturii și la intensificarea efortului de a îmbunătăți rezultatele studenților din ciclul de licență. Cea de-a doua vizează scăderea participării liturgice a studenților. În primul rând, dorim să subliniem că una dintre consecințele neprevăzute ale acestor două tendințe este aceea că practicile religioase – cum a fost în acest articol studiul de caz al Sfintei Liturghii catolice -, reprezintă ele însele un mod prin care tehnicile de învățare și memorare sunt exersate în mod consistent și regulat. Atunci când nu participă la Sfânta Liturghie – din diverse motive –, studenții ratează ocazia de a lua parte la fațetele multiple ale formării memoriei psihologice pe care o implică acest exercițiu ritualic. În al doilea rând, conștientizarea acestor tehnici poate să îi ajute pe practicanții catolici să-și consolideze credința, în sensul în care vor ajunge să o înțeleagă mai bine. În cele din urmă, am mai sugerat că, din punct de vedere teologic, învățarea în sine are ceva din structura pascală, fapt ce permite ca atât reușitele, cât și eșecurile, să fie corelate cu creșterea și viața.

Speranța noastră este că acești pași mici și preliminari ar putea încuraja viitoare colaborări între disciplinele noastre – având la bază practicarea rugăciunii care se dovedește o sursă bogată pentru psihologie și teologie deopotrivă.

NOTE:

[i] P. Brown, H. Roediger și M. McDaniel, Make it Stick: The Science of Successful Learning (Cambridge: Harvard University Press, 2014); K. Bain, What the Best College Teachers Do (Cambridge: Harvard University Press, 2011); J. Lang, Small Teaching: Daily Lessons from the Science of Learning (San Francisco: Wiley, 2016). 

[ii] Teologia poate fi definită astfel dacă adoptăm o expresie a lui Anselm de Canterbury care, pe urmele lui Augustin din Hipopot, a descris teologia ca fides quaerens intellectum sau credință care caută să înțeleagă, în Proslogionul său.

[iii]Aceste date – care nu includ numai prezența la Sfânta Liturghie, ci și alți factori ce țin de identitatea și credința catolică – au fost colectate de Center for Applied Research in the Apostolate (CARA).Vezi, în special, tabelul 5. Mark Gray și Melissa Cidade, “Catholicism on Campus: Stability and change in Catholic student faith by college type.”

http://cara.georgetown.edu/pubs/CARA%20Working%20Paper%209.pdf (Accesat la data de 17 noiembrie 2017).

[iv] K. Morehead, M.G. Rhodes și S. DeLozier, „Instructor and student knowledge of study strategies,” Memory 24:2 (2016), 257-271. Vezi M. Sumeracki, Y. Weinstein. “Six Strategies for Effective Learning.”  http://www.learningscientists.org. (Accesat la data de 17 noiembrie 2017).

[v] Acest lucru nu este valabil numai în psihologie (J. Carter, R. Kugelmann, M. Lloyd, R. Roberts, B. Narramore, D. Schacter și colab.), ci și în teologie (de exemplu: K. Grove, JB Metz, B Morrill, P. Ricoeur, M. Volf și colaboratorii.).

[vi] Deși în articolul nostru ne concentrăm pe Sfânta Liturghie, alte forme de rugăciune la fel relevante în această privință sunt lectio divina și Exercițiile spirituale ale lui Ignațiu de Loyola.

[vii] C.S. Symons și B.T. Johnson. „The Self-Reference Effect in Memory: A Meta-Analysis. Psychological Bulletin 121:3 (1997), 371-394.

[viii] General Instruction of the Roman Missal (Washington, D.C.: Conferința episcopilor catolici din Statele Unite ale Americii, 2003), 65.

[ix] Dreptul canonic impune această practică în întreaga Biserică. Vezi: Codul Legii Canonice 767§2.

[x] Papa Francisc, Omilie pentru Buna Vestire. 4 aprilie 2016. http://www.news.va/en/news/mass-at-santa-marta-celebrate-the-yes. (Accesat la data de 17 noiembrie 2017).

[xi] John XXIII, Lettere p. 481; citat în Peter Hebblethwaite, Pope of the Century (London: Bloomsbury, 2005), 131.

[xii] Mai există și o altă provocare psihologică și spirituală: dacă oamenii recunosc beneficiile Sfintei Liturghii, cum pot aceștia să și le reamintească atunci când sunt tentați să doarmă, să participe la un meci de fotbal în loc de Sfânta Liturghie, etc. O tehnică care facilitează trecerea de la intenție la acțiune poate fi regăsită în terapia cognitiv-comportamentală (TCC), care se concentrează pe schimbarea gândurilor și comportamentelor. De exemplu, ar putea fi de ajutor să scrieți o listă de motive pentru care doriți să participați la Liturghia săptămânală și apoi să o citiți zilnic, în răspuns la vocea care spune că este în regulă să ratați Liturghia doar săptămâna aceasta și să compensați cu o rugăciune pe care o veți spune mai târziu. TCC depășește sfera studiului nostru, dar am dorit să subliniem aici relevanța ei.

[xiii] “Circular Letter, 34” citat în Basil Moreau: Essential Writings, eds. K. Grove and A. Gawrych (Notre Dame: Ave Maria, 2014), 417.

[xiv] “Christian Education,” citat în Basil Moreau: Essential Writings, eds. K. Grove and A. Gawrych (Notre Dame: Ave Maria, 2014), 376.

Articol original: Where Do Theology and Cognitive Psychology Intersect?

Traducerea a fost realizată pentru Marginalia de A.I. Scridon, studentă la Universitatea Oxford, Marea Britanie