Vasile Dănuț Jemna. Incapacitatea de a gestiona prezentul (2) Din nou despre referendum

Am promis că revin la tema referendumului privind modificarea constituției cu câteva elemente în plus, prin trimitere la dimensiunea politică și socială a acestuia în contextul societății românești. Vom încerca să răspundem nu numai la întrebarea privind oportunitatea acestui referendum, ci și la cea care cere explicații despre modul în care se încearcă mobilizarea populației la vot sau despre polarizarea opiniilor cu privire la acest subiect. În acest scop, consider că este necesar mai întâi să subliniez un aspect pe care îl consider important pentru a înțelege dinamica societății românești actuale și care are de a face cu teologia politică sau cu concepția teologică asupra domeniului politic, social și economic la nivelul societății umane.

În esență, teologia politică distinge cele două tipuri de autoritate la care participă omul în cadrul unei societăți: autoritatea politică și cea religioasă (sau teologică). Interesul principal îl reprezintă înțelegerea naturii relației dintre cele două și care sunt implicațiile, atât pentru credincioși, cât și pentru toți cetățenii unei țări, în cazul asumării unei anumite viziuni pe această temă. De-a lungul istoriei gândirii teologice creștine, s-au propus mai multe soluții cu privire la raportul dintre autoritatea politică și religioasă, pendulându-se de la un dualism radical ce opune spiritul și materia (credința și rațiunea, carisma și instituția, împărăția lui Dumnezeu și cea a întunericului etc.), până la cealaltă extremă a teocrației (domnia unei singure autorități, cea religioasă, în toate planurile existenței sociale). Pentru societatea românească, este nimerit să subliniem că există anumite nuanțe de la o confesiune creștină la alta. În cazul bisericii majoritare, iese în evidență modelul „simfoniei” întâlnit în spațiul bizantin și cel slav, care presupune o strânsă legătură între biserică și stat, adică o formă de coabitare a celor două autorități pentru interese comune. Acest model de tip bizantin a luat diferite forme în spațiul românesc și a presupus o permanentă implicare a clericilor în administrație și a puterii politice în viața bisericii. Să ne amintim că în Marea Adunare Națională – forul superior al puterii statului comunist, autoritatea legiuitoare – erau prezenți preoți și ierarhi ai bisericii și că tradiția a continuat o perioadă și după 1990. Modelul acesta nu se referă strict la Biserica Ortodoxă Română (BOR), pentru că din el s-au inspirat și alte culte religioase. Un exemplu tipic este faptul că majoritatea confesiunilor creștine primesc bani de la stat pentru a plăti salariile persoanelor de cult, dar și pentru construirea de clădiri și investiții. Un altul este acela că numeroși preoți și pastori se implică în viața politică și în administrație la toate nivelurile.

Minoritățile creștine din România nu reprezintă o pondere însemnată a populației, dar se evidențiază printr-un angajament religios mai puternic. În cazul bisericilor evanghelice (respectiv neoprotestante), nu cred că putem vorbi despre un model de teologie politică clar asumat de o anumită confesiune. Aici întâlnim mai degrabă un melanj de idei incoerente cu surse dificil de identificat și cu argumente imposibil de urmărit. Dar aproape în permanență, minoritarii evanghelici din România au compilat influențe ce provin de la modelul majoritar ortodox și din diverse surse occidentale. Ca o infuzie de capital străin, cel mai recent se resimte, de exemplu, influența dreptei creștine evanghelice americane care a votat cu Donald Trump. Opinii din această zonă consideră că este rolul statului să impună o serie de legi cu privire la avort, căsătorie, sexualitate, relațiile de gen pentru a susține și garanta coordonatele moralității creștine în societate. Asociate cu abordări teologice de tip dispensaționalist, asemenea opinii cu privire la rolul statului ajung destul de aproape de zona teocrației. Ca și în America, există credincioși în România, evanghelici, dar și ortodocși, care cred în rolul providențial al unor lideri politici ce sunt chemați să instaureze datele împărăției lui Dumnezeu pe pământ, adică să impună legi ce respectă morala creștină și interzic orice practică ce este împotriva ei. În egală măsură, există între minoritățile creștine din România, cum ar fi cele catolice și protestante, dar și printre anumiți evanghelici, idei și poziții teologice care dau o altă semnificație rolului statului și raportului dintre biserică și societate. La asemenea idei subscriu și o serie de intelectuali din spațiul majoritar ortodox. Un exemplu îl constituie poziția care stă la baza construcției Uniunii Europene care consideră că statul și biserica sunt două entități cu roluri diferite, fiecare aducând un aport specific la realizarea unui cadru social în favoarea unui bine comun, pentru toți cetățenii, indiferent de orientarea lor religioasă, politică, sexuală etc.

În sinteză, elementele de teologie politică subliniate pot explica cum anume o tradiție dominantă privitoare la concepția creștină despre stat a avut un impact important în societate. În ciuda unui proces alert de secularizare, constatăm faptul că biserica rămâne una dintre instituțiile care are încă o mare influență în România. În același timp, partidele politice aflate la guvernare au păstrat mereu o relație specială cu biserica și au susținut proiectele acesteia, înțelegând importanța unui asemenea parteneriat. Nu în ultimul rând, liderii bisericii au sprijinit campaniile electorale, au mobilizat oamenii la vot în favoarea unor candidați etc. Putem sublinia că în România, la nivel instituțional, se mențin încă dominantele unei societăți de tip tradiționalist, cu structuri conservatoare care admit concepții filosofice și teologice de factură esențialistă ce susțin că identitatea națională a poporului român presupune credința creștină, în special cea ortodoxă. Această viziune influențează semnificativ concepția despre stat și creează așteptări ca legiuitorul să elaboreze acte normative care să apere o asemenea identitate. Elemente de această factură au fost exprimate în spațiul public de lideri religioși și politici în justificarea acestui referendum pentru schimbarea constituției și menționarea în textul legii fundamentale a unui enunț explicit cu privire la reglementarea căsătoriei doar între un bărbat și o femeie. Interesant este faptul că, pentru referendum, la nivel instituțional s-au mobilizat aproape toate bisericile (ortodocși, catolici și evanghelici), alături de cele mai importante partide politice de la putere și din opoziție.

Discuția despre dimensiunea politică și socială a acestui referendum se bazează pe observațiile de mai sus și trimit la o moștenire ce nu poate fi ignorată. Adoptarea unui model politic de tip democratic, începând cu anul 1990, face ca România să intre într-un proces de tranziție ce presupune un efort de înțelegere și asumare a unui model de societate care are la bază separația între biserică și stat. Deși ne-am făcut iluzii și am avansat termene optimiste cu privire la durata acestui interval (20 de ani, în versiunea lui Silviu Brucan), se pare că procesul continuă și este dificil de estimat când se va încheia. Dinamica tranziției scoate la iveală zbateri și extreme, neînțelegeri cu privire la ceea ce presupune o societate democratică și valorile acesteia. Cultura politică la nivel de societate este foarte redusă, iar implicarea civică lasă de dorit. Analizând istoria recentă a României, observăm că atât posibilitățile politice ordinare, cât și cele excepționale, au fost utilizate de populație cu o logică rudimentară și mai degrabă la impulsurile unor actori publici, politici și religioși. Chiar și după ce o parte importantă a populației declară că a înțeles câte ceva despre mersul democrației, când este să dovedească acest lucru în practică, se pare că realitatea este alta (un exemplu îl reprezintă alegerile de acum doi ani de zile).

Consider că cele două tabere care au intrat în dispută în legătură cu proiectul acestui referendum par să ignore o serie de elemente specifice ale societății românești actuale: moștenirea spirituală și culturală ce determină concepția despre politică și stat; o cultură politică și un simț civic slab dezvoltate; o societate în tranziție; un proces de transformare la nivelul valorilor și un ritm alert de secularizare, adică de slăbire a sentimentului și practicii religioase. Pe de o parte, cei ce se consideră progresiști pledează pentru un model de stat secular și consideră că religiosul trebuie să devină o problemă privată, de opțiune individuală ce nu trebuie afișată în public. De asemenea, ei susțin că acest stat trebuie să garanteze drepturile și libertățile fundamentale ale omului, înțelegând prin aceasta inclusiv drepturile minorităților de orice tip, inclusiv cele sexuale, la o expresie publică și socială. De cealaltă parte, tradiționaliștii apelează la istoria, tradiția și identitatea națională ca la repere esențiale în baza cărora propun să se modifice constituția și să consfințească la nivel de lege fundamentală ceea ce precizează deja codul familiei.

După opinia mea, consider că ambele tabere au dreptate până la un punct, dincolo de care ambele neglijează realismul societății românești și se radicalizează atât în raport cu aceste date, cât și cu ceea ce este posibil de obținut actualmente de la această dezbatere. Cu alte cuvinte, acest referendum este un produs artificial, ca multe altele, asupra căruia membrii societății se aruncă evitând să facă efortul mai complex al analizei și rezolvării problemelor cu adevărat serioase în care se zbate România în prezent. Voi sublinia punctual câteva lucruri în sprijinul acestei opinii.

1. Oportunitatea și logica teologică. Fără a studia în detaliu originile demersului, este destul de clar că eventualele explicații teologice pentru acest demers nu pot convinge. Avem de a face mai degrabă cu o reacție de conservare și de teamă a bisericii, decât cu o problemă reală în privința amenințării statutului formal al familiei creștine. Asistăm la o reacție care semnalează criza instituțională și spirituală din comunitățile creștine, iar problema reală pare a fi aceea că valorile creștine nu mai au aderența la care speră liderii religioși, că vorbim despre un creștinism nominal și de fațadă. Într-o asemenea situație, biserica apelează la instinctele sale specifice acestui spațiu geografic de a se alia cu politicul, de a pune în mișcare propria concepție despre politică și stat, în speranța că va opri ceea ce consideră a fi o problemă cu ajutorul unor proptele din partea autorității politice. Din partea bisericii, se speră măcar la un gest simbolic de mobilizare a membrilor comunităților creștine. Însă modul în care se încearcă o asemenea mobilizare trădează aceeași incoerență și ipostazele unui sistem aflat în declin. De pildă, credincioșii sunt avertizați că identitatea lor creștină și confesională depinde de această ieșire la vot sau sunt atenționați că, la un eventual eșec al demersului, sunt culpabili de păcat și de pedeapsă. Așadar, implicarea bisericii în povestea referendumului este reactivă, de imagine, demonstrând incapacitatea de a fi o voce publică lucidă care ia în calcul propria criză și nevoia reală de a se implica în societate după principiile creștine și nu după cele politice.
2. Dimensiunea socială. Din punct de vedere axiologic, România a intrat într-un proces dur de schimbare. Capitalul social a fost deteriorat în perioada comunistă, iar după 1990 a intrat și mai mult în derută și în derapajele perioadei de tranziție. Deși biserica nu acceptă sub nici o formă ideea, studiile de specialitate arată că în societatea românească oamenii nu pun în practică valorile creștine și că asistăm la o formă de creștinism dualist și nominal. De asemenea, nu putem considera că în România ar exista un real fenomen de rezistență sau de critică la această anomie socială, nici din partea bisericii și nici din partea unor grupuri sau comunități care ar dori să revendice un sistem de valori coerent. Același lucru este valabil și pentru grupările din zona LGBT. Asistăm mai degrabă la expresii ale culturii de masă de tip postmodern care sunt preluate în proiect de mass-media, industria de marketing și de divertisment. România este un hibrid, o societate cu reflexe tradiționale transmise discursiv și retoric de către biserică și o parte a societății civile; în același timp, este un conglomerat de aspirații, temeri și practici care vizează o cât mai bună plasare a oamenilor în cadrele unei societăți de consum fără să depună și efortul de asumare a unui sistem de valori clar definit. Chiar dacă biserica și diverse ONG-uri proclamă valorile creștine și se exprimă pentru idealul familiei tradiționale, contra minciunii, furtului, avortului, sexualității exacerbate și pornografiei, divorțului și concubinajului etc., datele statistice și studiile de specialitate ne arată că societatea românească este destul de departe de aceste așteptări. Transformările la nivel social sunt însoțite de incertitudine și confuzie, de reacții și atitudini incoerente. Unii revendică un trecut care este fantomatic, iar alții consideră că prezentul și viitorul trebuie trăite în lumina unui alt sistem de valori, dar pe care nimeni nu reușește să-l definească.
3. Dimensiunea politică și juridică. Transformările la nivel politic, de regulă, urmează celor la nivel social. Din punct de vedere teoretic și ideologic, probabil că pentru unii există justificări ca schimbările la nivel legislativ să fie în concordanță cu dinamica europeană a statelor occidentale care a ajuns să reglementeze drepturi pentru minoritățile sexuale. Însă lucrurile nu sunt clare nici măcar la acest nivel și se poate obiecta că există încă țări care nu au introdus astfel de reglementări și că un stat nu poate fi forțat să adopte măsuri aplicate în altă parte, decât dacă există un acord de principiu la nivelul tuturor țărilor UE. Din punct de vedere social și practic însă, ne punem întrebarea dacă asemenea propuneri de schimbare la nivel politic și juridic sunt în concordanță cu aluatul societății românești actuale. Am putea înclina să spunem că răspunsul este negativ. Observăm că cele mai importante partide, aflate la guvernare și în opoziție, sunt în favoarea realizării referendumului și, prin urmare, a modificării constituției. Mare parte din clasa politică actuală susține poziția bisericii și a unei părți din societatea civilă și consideră că este bine să reglementeze cerințele lor. Trebuie să subliniem însă că această situație, chiar în condițiile modificării constituției actuale, poate fi schimbată de o altă clasă politică viitoare. Întrebarea este ce anume ar putea determina o asemenea schimbare, și la fel ne putem întreba ce anume a condus la decizia de a susține referendumul în prezent. Putem lua în calcul elementele prezentate mai sus, dar și marasmul în care se zbate clasa politică actuală. De pildă, sesizăm că această inițiativă a referendumului a fost imediat confiscată de partidele politice în speranța de a obține ceva capital electoral, dar și de a deturna atenția opiniei publice de la subiecte politice mult mai importante, cum ar fi corupția, reformele din justiție, criza economică, îndatorarea publică etc.

Concluzia este că acest referendum și toată dinamica iscată în jurul lui spun suficient de multe despre situația reală și profundă a societății românești, dacă am avea ochi pentru așa ceva. Probabil că obiectivul referendumului nu va fi atins din lipsa de cvorum, spre dezamăgirea liderilor religioși și politici implicați în acțiune. Însă nici cei de partea cealaltă a baricadei nu pot declara că asistă la o victorie. Întrebarea este dacă această poveste nu va trece sub tăcere, asemenea multor ocazii similare, oportunitatea unei evaluări serioase asupra situației reale a bisericii, sistemului politic și juridic, a societății civile, a capitalului social din România. Așa cum îmi spunea cândva un profesor universitar, se pare că nouă românilor nu ne place să cunoaștem adevărata față a realității și de aceea nu depunem cu adevărat efortul să o analizăm. Preferăm să trăim cu superficialități, iluzii și resentimente, soluții de context, cârpeli de tot felul și speranța că problema nu va exploda în mâna noastră, deși bănuim că ea există.

sursa originară a textului, aici!