Virgil Iordache. Analogii și o punte între valorile din discursul cu privire la starea Uniunii Europene și enciclica Laudato Si

În 16 septembrie 2020 doamna Ursula von der Leyen s-a adresat Parlamentului European. Cine parcurge textul și va fi intrat și în contact și cu Enciclica Papală Laudato Si „Despre grija pentru casa noastră comună” poate remarca o serie de analogii. Fără a face o analiză textuală aprofundată aș vrea să semnalez câteva dintre ele.

Din punct de vedere retoric fundamentul discursului Președintelui Comisiei Europene este spiritul: “[the] unshakeable belief in the hidden strength of the human spirit”. Europenii au arătat în ultimele șase luni cât de puternic este spiritul omenesc. Cum ? Prin sacrificiu : “As individuals, we have all sacrificed a piece of our personal liberty for the safety of others.” De asemenea, prin altruism, cedarea unei părți din suveranitate pentru binele comun: “ we all shared a part of our sovereignty for the common good”.

Indivizii umani sunt unici, “Difference is the essence of humanity”, iar ura este inacceptabilă: “Hate is hate – and no one should have to put up with it.” Uniunea Europeană este o comunitate de valori fragilă, dar vie, dinamică, nerigidizată (adică fără abordare autoritaristă, “diktat”). Reușim când avem încredere între noi că spunem adevărul, că ce e da e da și ce e nu e nu: “when we trust each other and trust our European institutions”. Atunci putem să ne bazăm unii pe alții: “We turned fear and division between Member States into confidence in our Union.”

Pe acest fond se stabilesc priorități economice, sociale, de mediu, externe și cu privire la minorități. Există un bine comun de scară europeană, așa cum există un bine comun la scara Bisericii. Europa este în primul rând o economie umană, menită să protejeze și să ofere stabilitate prin reziliența sa : “a human economy that protects us against the great risks of life – illness, ill-fortune, unemployment or poverty. It offers stability and helps us better absorb shocks.” Competiția este de dorit, dar trebuie să fie corectă: “fair competition”. Demnitatea muncii trebuie să fie sacră: „in our Union the dignity of work must be sacred”. Naționalismul nu ne ajută să rezolvăm problemele comune: “Vaccine nationalism puts lives at risk. Vaccine cooperation saves them.” Uniunea Europeană este un susținător global al dreptății: “I want Europe to be a global advocate for fairness”. Soluțiile presupun discernământ, compromisuri care nu compromit: “If we are all ready to make compromises – without compromising on our principles – we can find that solution.” Abordarea este omenească și totodată omenoasă: “a human and humane approach”. A fi tu însuți nu este o ideologie: “being yourself is not your ideology. It’s your identity. And no one can ever take it away.” Iar în particular: “LGBTQI-free zones are humanity free zones. And they have no place in our Union. […] I will also push for mutual recognition of family relations in the EU. If you are parent in one country, you are parent in every country.”

Enciclica menționată argumentează scripturistic și prin sfânta tradiție politici sociale și de mediu perfect convergente cu valorile Uniunii Europene. Patriarhia Ecumenică are și ea abordări convergente, unele menționate și în enciclică, altele recente, reflectate și în pozițiile sociale și legate de mediu ale BOR. Diferențele fundamentele sunt la ontologia de plecare: eco-antropo-teocentrică în cazul Bisericii și eco-antropocentrică (cu nuanțe ecocentrice uneori, adică incluzând valoric omul în natură) în sistemul de valori al Uniunii Europene. Alte diferențe sunt sepărările instituționale puternice și poziția în privința anumitor politici publice. Dar agenda economică, socială și ecologistă este în mare comună.

Nu se poate crea nici o punte la nivel fundamental și nici la nivel instituțional, dar se pot crea punți la nivelul operațional al politicilor publice, al agendei comune. Din punct de vedere strict cultural cele două “lumi” au evoluat din una mai veche și acum coexistă într-o Europă reală a oamenilor și națiunilor, diversă și unică nu numai la nivel individual, ci și la nivel grupal. Puntea operațională trebuie să acomodeze realitatea diversității culturale cu realitatea unei anumite uniformități a deciziilor cu privire la instituții și politici comune necesare la scară europeană.

Tehnic această punte se numește abordarea policentrică, în care regulile formale de nivel mai general, necesare și utile, se adaptează în formulare și conținut, în soluția instituțională particulară, la realități formale și informale din culturile diverse existente în Europa. Acest lucru este posibil pentru că există o rădăcină comună istorică, o civilizație comună: a spiritului dumnezeiesc sau omenesc, a unicității persoanelor sau indivizilor, a sacrificiului personal sau individual, a dragostei de semeni și omeniei. Istoric abordarea policentrică își are originea în doctrina creștin-democrată.

Cum anume se pot acomoda elementele mai dificil de acomodat din politicile europene în fiecare țară, între care și România, nu este formulabil de către un publicist sau altul, ci prin dezbateri libere, gândire liberă, creativitate, contribuție a tuturor celor interesați. Ce este sigur e că nu prin ură, nu prin izolare, și nu fără a valoriza diversitatea grupală, identitatea culturală a oamenilor, adică nu printr-un simplu copy-paste instituțional. Ceea ce ne unește este mai mult decât ce ne face diferiți.