Odată clarificată orientarea strategică a României prin marginalizarea celor din PSD și ALDE care defectaseră, prioritate sistemului pare a fi stabilitatea printr-un joc de falsă competiție bine mediatizată a celor două aripi ale fostului USL: PNL și PSD.
Atât doamna Dăncilă, cât și domnul Iohannis sunt persoane de rangul doi din rezerva de cadre. Împingerea dumnealor în față nu e făcută cu prea multă convingerea nici măcar de către cei care au în fișa postului asta. Domnul Iohannis este un proiect politic al cărui rol era să pregătească depășirea crizei intense a României generate de alegerea domnului Ponta ca președinte. Ar fi durat mult mai puțin decât acești lungi ani, iar în 2016 PSD ar fi fost probabil electoral distrus, asta cel puțin în teorie. Faptul că societatea s-a mobilizat peste așteptări atât în 2014, cât și la europarlamentarele din primăvară, a fost o surpriză neplăcută pentru cei care voiau să controleze cursul evenimentelor. Ca rezultat în 2014 ne-am ales cu un domn Președinte care nu prea știe ce să facă din poziția pe care o are, iar în 2019 ne-am ales cu un vehicul politic votat intens, dar care nu prea știe ce să facă din poziția de principală speranță a cetățenilor pro-europeni.
Înclin să cred că cetățenii au avut dreptate, nu sistemul, și că surprizele au fost binevenite: în 2014 era prea riscant un mandat Ponta, ne-am fi dus pe urmele Turciei, la fel cum și în 2019 era prea riscant ca PSD să nu fie zdrobit electoral, iar ALDE și UDMR (ultimul rezolvat ca prag numai din interese de stabilitate a statului) să nu primească o lecție clară a irelevanței lor politice în condițiile unor alegeri complet corecte (utilitatea acestei lecții se vede deja în creșterea raționalității acțiunilor dumnealor).
Ceea ce încearcă acum domnii Ponta și Tăriceanu, oameni care au pierdut totul pe plan politic personal, e doar să se facă utili, să recâștige încrederea celor care fac cărțile în spectrul politic manipulat de stat. În principiu valoarea lor potențială de actori politici este peste cea a doamnei Dăncilă și a domnului Iohannis, dar nici unii, nici ceilalți care nu reprezintă și nu pot reprezenta interesele reale ale cetățenilor. Cu cât candidatul pe care îl promovează alianța ALDE – Pro România va avea un rezultat mai bun, cu atât forța dumnealor de negociere va crește. Sistemul nu e însă prea convins de șansele de succes ale tacticii adoptate, probabil că nici de buna lor credință, dovadă că păstrează varianta unor candidați cu totul artificiali ca domnul Cumpănașu, rezultați dintr-o strategie de manipulare publică implementată cu profesionalism în ultimele câteva luni.
Cea mai interesantă mișcare politică în acest peisaj este tentativa de formare a unei mișcări creștin – democrate autentice ca alternativă la cele de mai sus. Proiectul politic curat Alternativa Dreaptă a fost practic trimis în irelevanță prin pasul în spate făcut (cel puțin ca anunț public) de către domnul Băsescu și se dorește rebrănduirea PMP. Sunt doi factori favorabili unei astfel de evoluții. În primul rând cererea socială pentru creștin democrație a crescut, ceea ce ar asigura viabilitatea unei astfel de formațiuni politice. Reprezentanții publici nepartinici ai acestei direcții au făcut prin mesajele lor să devină un loc comun faptul că ortodoxia poate fi pro-europeană. În al doilea rând potențialul filorus al ortodoxiei românești a fost marginalizat pe plan public după canalizarea abilă a energiei sale către un referendum zdrobit prin rezultatele de la urne. Un partid creștin democrat nu mai este deturnabil către agende mesianice de tip legionar. Problema de fond a unui astfel de partid acum este cum să își dezvolte nișa într-o piață dominată de construcția post-USL manipulată de sistem.
Agresiunea nu foarte puternică asupra candidatului Theodor Paleologu din partea platformelor public pro-occidentale sugerează că există o șansă reală de creștere, cu condiția unui comportament abil în raport cu sistemul. Nu e vorba de o simplă ignorare, e o expectativă cu coada ochiului privind spre personajul Băsescu. Mesajele publice ale domnului Paleologu sugrează deja că această condiție este îndeplinită. Vedem mici complimente și către oameni asociați ALDE, dar și către oameni din PNL. Oameni din echipa domnului Paleologu deschid punți de comunicare chiar și cu USR, pentru interesul comun de reducere la insignifianță a PSD. Nu se mai atacă excesiv domnul Barna, persona artificial controlabil, se discută cu oamenii mai substanțiali din partid. Rămâne de văzut în ce măsură sistemul este interesat de o astfel de evoluție, de un PMP-CD, sau de o fuziune a sa cu AD. Ar fi de dorit ca persoanelor cu greutate informațională din diverse instituții asociate acum PSD, care va fi principalul pierzător, să li se ofere posibilități de migrare către alte forțe politice. Fără așa ceva nu ne putem aștepta ca statul să fie de acord cu transformarea PSD într-un partid de rangul al doilea, chiar dacă ar pierde puterea la vârf ar bloca totul la nivelul organizațiilor publice.
Din punctul de vedere al cetățenilor mesajul cel mai important al candidaturii domnului Paleologu este că se dă o șansă reală competenței, seriozității, bunei educații. Asta sugerează că există în România un procent relevant politic de votanți cu astfel de preferințe, altminteri proiectul politic Paleologu nu ar fi existat. Nimeni nu îl poate bănui pe domnul Băsescu de naivitate și lipsă de pragmatism, și nici pe cei din sistem pe care i-a deranjat (pe unii în etapa de reformă a statului, pe alții după ce s-a ocupat excesiv de agenda sa personală în dauna celei a statului).
Cele rele să se spele, cele bune să se-adune. Vom urmări evoluția lucrurilor, care capată o complexitate de bun augur, așa cum se poate vedea în orice țară ieșită din etapa mai puerilă politic a istoriei ei. Stabilitatea sistemelor complexe este mult mai interesantă și productivă ca stabilitatea sistemelor simple, pentru că duce și la bunăstarea cetățenilor, nu doar a celor care manipulează procesele politice din instituțiile statului.
Foto 1-3: oameni din Roma.