Virgil Iordache. Cerul și marea unui creștin universitar – Adrian Albu

Duhovnicescul este mai important decât instituționalul, acesta decât psihologicul, iar acesta mai presus materialului. Resursele materiale nu au prioritate în fața emoțiilor oamenilor, care sunt mai puțin importante decât corăbiile lui Tezeu de reguli cu care traversăm timpul lumesc de la o generație la alta, iar instituțiile sunt inferioare la rândul lor sufletelor, a persoanelor umane.

Discernământ necesar pentru a acționa cu folos de-a lungul și de-a latul acestor dimensiuni ale vieții există numai la oamenii duhovnicești, iar sursa lui este harul primit de la Dumnezeu. Când au har unii oameni pot spune că îl au și astfel pot transmite un mesaj intepretativ punctual altor oameni. Se află în situația aceasta preoții și mai ales episcopii. La restul, prin natura lucrării harul e ascuns, ca să nu se piardă. Un astfel de om cu discernământ ascuns a fost Adrian Albu, director economic al Universității din București.

Imaginea publică a oamenilor cu viață sfințită ascunsă se descoperă lumii când vrea Dumnezeu și în felul în care vrea El prin arătarea și spunerea adevărului. Un adevăr simplu care rostit de numeroase voci în forme irepetabile, singulare, mărturisitoare, personale, aducând inerent zgura colaterală a propriei experiențe sub care se află elementul prețios, acționează ca o mână invizibilă și ridică flacară acelei persoane sus, să o vadă toți, la înălțimea cerului.

                       Cerul privit în copilările de domnul Adrian Albu, 2 mai, județul Constanța.

De ce nu vorbea mult domnul Albu, cum ni se spune ? Orice creștin o știe: pentru că se ruga în timp ce lucra și poate chiar și în timp ce vorbea. De ce ajuta toți oamenii, cum o spune toată lumea acum ? Pentru că aceasta e porunca lui Dumnezeu: iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. De ce nu mințea niciodata, cum spune colegii de școală ? Pentru că așa fusese crescut de mic, sa fie corect, într-o familie creștină. De ce se spovedea și se împărtășea, cum aflăm de la preoți ? Ca să fie vas al duhului sfânt prin unirea cu trupul și sângele lui Hristos, ca să înteleagă și reînțeleagă mereu că dragostea de Dumnezeu trece prin dragostea de oameni.

Reacția oamenilor cu vieți încă în registrul material la toate acestea va fi indiferența, pentru că nu aduce nimic în plus pe card de mâine. Reacțiile celor care pun preț încă doar pe emoții vor fi de compasiune, empatie, poate lacrimi de suferință. Reacțiile celor care se identifică încă doar instituțiilor prin natura responsabilității vor fi de așezare a memoriei sale în capitalul simbolic organizațional și duhovnicesc, ca modele pentru angajați în organizații și ca modele de viață dreaptă în Biserică. Reacțiile celor care sunt frați întru Hristos cu domnul Adrian Albui vor fi de uimire și închinare, lacrimi duhovnicești, înspăimântare și înțelegere a celor care se adună sau nu se adună alături la ultimul drum lumesc al unui om.

Lecția vieții domniei sale simplă. Nu reformele și planurile fac lumea, ci lumea face planurile și reformele. Nu rațiunea unor oameni puși de acord are vreo importanță decisivă, ci rațiunea celor liberi nepuși de acord prin care se face lucrarea lui Dumnezeu în lume. Acesta e fondul, solul civilizației europene din care crește orice plantă instituțională, orice încercare locală, orice fine-tuning la marea situația a lumii create în care suntem imersați, orice mic adăpost pentru interesele noastre emoționale și materiale. Aici, în acest sol, are loc întrepătrunderea dintre o viață creștină și un stat secular. Aici în acest mediu complex cu toate fazele solide, lichide și gazoase și substanțe de toate felurile agregate la numeroase scări de viață are loc luarea deciziilor cruciale pentru oameni în care numai discernământul poate ajuta la orientare.

Nici un management uman nu poate acționa formal, prin proceduri în sfera duhovnicească, sau în solul heterogen de la interfața lumii cu ce e dincolo de lume. Managementul e limitat la sfera instituțională. Dar fiecare persoană cu funcție de administrare poate fi vector al harului, de acțiune a lui Dumnezeu în instituții, sau poate gândi metode de lucru al pământului care să nu-l distrugă prin supraexploate, să nu-l polueze, să nu-i favorizeze eroziounea.

Țâșnind nevizibil dintr-o condiție modestă materială și superioară spiritual o lucrare ca ce a domnului Adrian Albu alături de altele asemenea, câți creștini sunt, schimbă condițiile fundamentale, temelia pe care se construiesc instituțiile umane superioare material, dar prăbușite spiritual în mod programatic prin ateismul științific comunist.

Viața personală bună asumată cu orice costuri, cu moartea pe moarte călcând, e singura care poate da la o parte lespedea de mormânt pusă de elita politică românească peste universități din interese de control al societății.

Marea domnului Adrian Albu e poate aceeași ca mereu, dar noi nu mai suntem la fel, pentru libertate, creativitate și demnitate omenească, pentru o viață care merită trăită.

            Marea acasă la domnul Adrian Albu, 2 mai, județul Constanța.