Virgil Iordache. Despre ce vorbim în știința și credința românească ?

Zilele trecute am dat consultații unei studente cu o inteligență excepțională, în top 5% din anul dânsei, an terminal. Deși absolvise cu succes cursul de scriere și documentare academică nu cunoștea diferența dintre o revistă științifică de specialitate și un articol științific de specialitate. În oglindă cu această situație pot vedea persoane care botează și cunună frecvent și nu cunosc Crezul, fără să mai discutăm de înțelesul fiecărui aliniat. Toți sunt victime ale profesorilor și preoților neserioși.

Vara aceasta am ajuns prin Grecia și apropo de cele de mai sus aș vrea să relatez două experiențe.

Prima e legată de participarea la o slujbă într-o biserică în care intrasem doar pentru o binecuvântare și s-a nimerit să fie puțin înaintea vecerniei. Preotul s-a bucurat și m-a invitat să iau loc, m-am așezat în spate. Nu, zice, treceți în față, m-am dus mai în față. Nu zice, treceți la strană. M-am dus deși nu îmi era clar ce să fac acolo, toată slujba fiind în grecește. La un moment dat un domn a venit și mi-a zis: părintele dorește să spuneți dvs Crezul, în română. A fost un șoc pe moment și primul examen dat de când particip la viața Bisericii. După slujbă aceeași persoană mi-a precizat că era cineva care înțelege românește. La Sf. Munte ceva mai târziu am observat aceeași selectivitate fermă a celor acceptați la împărtășire, după câteva întrebări sau provocări, deși aveau binecuvântare de la duhovnicii lor din țară.

A doua experiență e legată de lumea academică, dintr-o mică universitate. Dușmăniile și torpilările păreau la fel ca într-o universitate din România, totul însă mergea până la performanța în rezultate. Nimeni nu își propunea să facă ceva care să distrugă prestigiul universității, să îi scadă producția științifică sau să afecteze studenții. Nu am auzit de distrus experimente, sabotat sau furat aparate, raportat date false, rezultate inexistente, ș.a.m.d.

Nu are rost să fac o documentare exhaustivă pornind de la cele două situații relatate. Se poate face foarte ușor pornind de la informațiile din media. Oricine se ocupă cu viața academică sau cu evenimente religioase deturnate spre o funcție stric socială le poate constata.

România și Grecia sunt două țări cu populații ortodoxe. Numărul de copii născuți în afara căsătoriilor  (civile) e mult mai mare în România decât în Grecia, care se află la un nivel comparabil cu Polonia și Italia. Banii din bugetul de cercetare pentru care nu se produce nimic în cercetarea românească sunt procentual mult mai mulți decât cei din Grecia, unde competiția este ca să iei bani și să produci ceva, în timp ce la noi e să iei bani și pentru foarte mulți să nu faci, dacă se poate, mai nimic cu ei. Rezultatul e că la noi protestele la tăierea bugetelor sunt ca și inexistente, oamenii fiind cu musca pe căciulă.

Dorința de a reprezenta ceva ca țară pe plan internațional e la cote mari în Grecia, în timp ce în România stăm cu capul sub pătură în reverii compensatorii. Nimic nu deranjează mai mult aici decât să te ocupi cu seriozitate de ceea ce ai zis că te ocupi pe plan profesional sau personal. Până la un punct declanșează agresivități, iar dincolo de acesta doar ură și invidie.

În timp ce la greci ateii fost comuniști din universități își văd de treaba lor și credincioșii de a lor, fără discuții pe astfel de probleme care să afecteze cercetarea și studenții, la noi discuțiile de acest gen sunt la mare prețuire, probabil ca să mascheze lipsa de productivitate profesională.

Lipsa de seriozitate ne facem să căutăm bârna din ochii celuilalt.

Cine nu participă la viața Bisericii n-are cum să vadă cu ochi liberi nuanțele poziționărilor și să înțeleagă semnificație evenimentelor de ansamblu. Una e poziția de comunicare pe Doxologia, alta e pe Basilica, iar ca să știi de ce trebuie să te duci puțin în urmă la ultimele alegeri la vârf și să ții seamă și de specificul zonal (și ce zonă !) vs. național. Consecințele pentru viitor decurg imediat.

E la fel cum cine nu face biologie nu poate pricepe nimic din diferențele dintre teoria mendeliană a genelor, cea moleculară și evoluția celei din urmă către o abordare funcțională cu ierarhii de control azi. Cât despre cauzele evoluției și diversitatea rezultatelor din fiecare mod de abordare doar un cercetător serios poate spune ceva.

Cu toate acestea, credincioși care habar n-au de știință se exprimă cu privire la rezultatele ei, iar  atei pentru care Liturghia e echivalentul unui spectacol de teatru mai interactiv se exprimă despre moaște, îngenunchere, etc.

Genetica și biologia dezvoltării își văd de progresul cunoașterii cu sau fără România. La fel și viața creștină de progresul duhovnicesc al credincioșilor. Din ce văd contribuția noastră e mai mare la viața creștină,ceea ce mă bucură, potențialul în știință fiind călcat în picioare, ceea ce nu mă bucură. Cauza diferenței nu e mai multa atenție pentru Biserică decât pentru știință, ci faptul că sfințirea vieții e deschisă oricui, în timp ce pentru știință sunt necesare niște calități native adecvate acestui domeniu, nu e pentru oricine. Performanța și meritul sunt indezirabile în România în orice domeniu al vieții, dar efectele sunt mai dezastruoase în știință. Știința are mai mult de suferit din lipsa de seriozitate decât Biserica.

Nu văd altă cale de schimbare a situație decât seriozitatea asumată personal, cu orice costuri. De la politici publice sau organizaționale am așteptări nule, pentru că ele funcționează doar când oamenii sunt serioși, guvernanți sau manageri și cetățeni sau angajați la un loc.