Virgil Iordache. Două soluții pentru creștin-democrația românească

Eșecul politic al creștin-democrației la noi se datorează, între altele, și echivalării ei cu conservatorismul creștin pro-occidental. Diferența esențială dintre creștin-democrație și conservatorism este de accent asupra rolului elitelor : pentru al doilea ele sunt esențiale stuctural, în timp ce pentru primele elitele subzistă numai funcțional, ca roluri, fără o diferență de natură între mase și elite.

Există o circulație puternică a elitelor în creștin-democrație și o rigidizare socială în abordarea creștin conservatoare a societății. Altă consecință a diferenței de accent este modul solidar de adresare politică în creștin-democrație și stilul elitist de adresare în conservatorismul creștin, cel puțin în cele românesc.

În spatele aceste diferențe de accent se află viziuni diferite asupra rațiunii umane și asupra funcționării părții lumești a Bisericii.

Conservatorii tind să vadă rațiunea umană ca fiind capabilă de desprindere de Dumnezeu, de autonomizare, și să fie terifiați de consecințele sociale ale acestui fapt. Creștin-democrații cred, că strict vorbind, nu existā rațiune umanā autonomā, de unde şi şansa realā a democrației liberale. Rațiunea care se pretinde autonomă continuă să fie sub lucrarea Duhului proniator în toate formele ei de manifestare prin însăși faptul că este creată, sau tehnic vorbind (în limbaj hayekian) se află sub constrângerea unor reguli de nivel superior celor conștientizate cu care operează.

Pentru conservatori funcționarea Bisericii în lume pune accent mai mult pe rolul puterii episcopilor decât pentru creștin-democrați. Pentru conservatori există societate-civilă creștină numai cu binecuvântarea ierarhilor, în timp ce pentru creștin-democrați ea există liber ca manifestare a credincioșilor în societate. Fără a exista o separare a mădularelor Bisericii, acestea sunt mult mai libere social în manifestare la creștin-democrați decât la conservatori, adecvarea sau inadecvarea judecându-se după roade.

Ar mai putea fi observat că între conservatorismul creștin pro-occidental și conservatorismul creștin dsimfonic, pe linie rusă azi, diferența e mai mică decât între ambele și creștin-democrație. Creștin-democrația e mult mai aproape de liberalismul clasic, fiind un liberalism clasic cu agenți creștini și toate consecințele de acțiune socială care decurg din valorile asumate.

În contextul ortodox creștin-democrația se poate dezvolta prin 1) clarificarea și asumarea acestei diferențe, 2) dezvoltarea economică susținută până când oamenii care vor să alimenteze circulația elitelor să o și poate face din punct de vedere material.

Nu ne putem aștepta ca instituția Bisericii să accepte dezvoltarea mișcărilor creștin-democrate, pentru că acestea au potențialul să fie deturnate de la misiunea lor strict socială spre inițiative centrifuge spiritual. Orice inițiativă creștin-democrată viabilă va trebui să garanteze încadrarea persoanelor care o compun în tradiția ortodoxă și, simultan, să respingă orice pretenție de îndrumare politică a Bisericii, de orientare a votului, etc. Dacă acest lucru nu va fi posibil, atunci e foarte sigur că e mai bine fără creștin-democrație.

La fel de sigur e și oamenii care au convingeri creștin-democrate nu sunt interesați și nu vor fi de conservatorism.