Virgil Iordache. Extazul în fața monstruozității, o chestiune de libertate

August 5th, 2019 [ Marginalia ] ALTFEL comments

“cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.” (Matei 16, 25).

În acest text propun o perspectivă de interpretare a reacțiilor sociale din ultimele zile, iar apoi sugerez consecințe asupra modului cum s-ar putea schimba țara noastră în bine.

La sfârșitul cărții sale “Scrisori despre logica lui Hermes” Constantin Noica spune: “Dar individual-generalul reprezintă, în inerția lumii și a gândului, tocmai acel individual care a intrat în accelerație (ca exemplarul privilegiat al lui Darwin). Cine nu este în accelerație nu este – la lucruri, la oameni, ca și la gânduri. Sau “este” în proasta ontologie a inerției, pentru care s-au scris acum mai multe logici decât avea nevoie cultura omului.” Extazul în fața monstruozității manifestat ca delimitare violentă a persoanei de ceea ce califică drept monstruos este o formă de manifestare a proastei ontologii în sensul lui Noica.

Villa D’Este, Tivoli

Monstruosul, acel altcineva de cu totul altă natură decât noi, poate fi negativ valoric, dar și pozitiv. Cine protestează vehement în fața răului neînțelegând că principial ar putea oricând să îl facă se va manifesta în oglindă, de exemplu, în fața unei inteligențe monstruoase. Se va regrupa, va refuza să accepte că joacă în aceeași ligă omenească, va construi o bulă fictivă confortabilă psihic. Acest comportament este tipic mentalității comuniste, egalitariste, stângiste și, pe planul teoretizării, unei proaste doctrine a dreptății. O doctrină a dreptăţii este proastă când nu mai permite o ierarhie de valori funcţională, aptă să fie resursă culturală pentru devenirea personală întru fiinţă.

Basilica San Paolo Fuori le Mura, Roma

Cultivarea publică a extazului în fața monstruozității împiedică adevărata compasiune, responsabilă, perenă, manifestată prin fapte sistematice, organizate, eficiente, dar și capacitatea de admira persoanele care se manifestă superior nouă.

Villa Hadriana, Tivoli

O societate care cultivă extazul în fața monstruozității sub forma isteriilor naționale în fața răului, imagine inversată a osanalelor naționale în fața monştrilor pozitivi, geniile, este incapabilă de evoluție, nu se poate transforma în altceva decât este: o icoană vie a mediocrității instituționalizate.

Basilica San Clemente, Roma

Dacă vrem altceva trebuie lucrat la instituționalizarea idelurilor negative și pozitive ca tangibile, dar primele de neurmat, iar celelalte de urmat. Atitudinea corectă a mediocrului, adică a oricăruia dintre cei mai mulți dintre noi, este următoarea: și eu aș putea fi un criminal, dar nu voi fi niciodată, pentru că nu vreau, și deși înțeleg posibilitatea căderii, nu încurajez pe cei care au făcut-o să o mai facă. Și eu aș m-aș putea manifesta ca un om de elită, cu mari merite într-un domeniu, dar chiar dacă nu o voi face efectiv niciodată, din varii motive, admir și susțin pe cei care au ajuns să facă asta, pentru că, iată, sunt frate cu el, el e asemenea mie. Diferența există, nu ne tragem de șireturi, dar nu are o natură esențială. E o diferență dată de stadiile, de treptele pe care ne aflăm, dar nu jucăm pe scări diferite, avem aceeaşi natură ontologică.

Basilica San Clemente, Roma

Societățile în care acest mod de a gândi e dominant, e mainstream, sunt cele ale lumii civilizate. Toți oamenii sunt la la fel în ceea ce au mai profund, o imagine locală a generalului om, dar toți sunt și diferiți și ierahizabili în privința determinațiilor prin care diferă. Acest mod de a gândi reflectă modul creștin de a gândi despre oameni.

Basilica San Lorenzo fuori le Mura, Roma

Dacă luăm autobiografia relatată ucenicilor de un sfânt aproape analfabet și total incult, cum este Porfirie Cavsocalivitul și o comparăm cu lucrarea Roma bizantă a autorilor Baconschi și Bernea vom vedea pe viu gradienții culturali enormi care pot conviețui cu folos sub o unică umbrelă generală, tipic creștină.

Basilica Sant’Agnese fuori le Mura, Roma

Extazul are sens, într-o astfel de societate, corespunzând în formalizarea nicasiană ontologiei devenirii întru ființă, doar în fața Ființei, a cu totul și cu totul generalului. Pentru un creștin are sens numai în fața persoanelor Sfintei Treimi. Pentru un om cu mentalitate creștină internalizată în mod secular prin delimitare de Biserică, dar nu și de tiparele de gândire ale ei, va avea sens în fața unor principii, valori, reprezentări generale indiscutabile.

Basilica Santa Prassede, Roma

Piața la scară națională va cere în continuare extazierea în fața monstruozităților de diferite feluri, furnizorii de informații și cultură vor livra ce cere piața, mecanismele capitaliste produse în societăți civilizate nu au cum să scoată România din această stare. Antreprenoriatul public pentru schimbare nu se poate adresa direct pieței naționale, persoanele cu astfel de roluri trebuie să servească în primul rând cererea de pe piețe locale mai mici. Stucturarea clară, conștientă, a acestor zone este decisivă pentru schimbarea României către altceva decât este. O reformă a statului pentru ieșirea din mediocritate instituționalizată va putea să aibă loc numai după ce va există la scări locale și regionale o masă critică de susținere deja auto-reformată.

Auto-reformarea este o decizie personală care nu se poate lua în singurătate. Gândurile sunt ale noastre din clipa în care le acceptăm, nu din cea din care ne vin. Nu poate exista libertate mai jos de acest nivel de decizie: “cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.” (Matei 16, 25).