Virgil Iordache. În chestiunea integrității academice în România

Toate discuțiile nesfârșite despre plagiate sunt de un estetism și de o naivitate desăvârșite, când nu simplă luptă pentru putere sau plăcere de a te da în spectacol, atâta vreme cât manualele universitare ale generațiilor la putere încă multă vreme sunt plagiate masiv la foarte mulți, iar de licențe nici nu are rost să mai discutăm, se tolerează plagierea totală a părții teoretice în unele facultăți. Unii profesori habar nu au să scrie texte academice pentru ei, dar să învețe pe alții.

Puterea post-comunistă a cerut în mod deliberat condiție să ai manual că să fie toți oamenii la mâna lor, să fie șantajabili. Nicăieri în lume nu se cere ca să faci predare să ai curs publicat sau carte de lucrări practice, există un pachet limitat de publicații folosite de toată lumea, care se vând de autorii lor aflați în competiție pe o piață liberă. Oportuniștii le-au produs, cei care s-au chinuit să le facă serios au fost puțini și nu le-a ajutat la nimic, piața în România e aproape zero.

S-a ajuns ca studenții să propună la premieri profesori plagiatori fără să le știe situația, totul e răsturnat, toate valorile sunt aruncat la coș, nu mă refer la persoane, ci la ideea de corectitudine, rectorii spun public că totul e în regulă așa, decât să lucreze cu tonți mai bine lucrează cu abili pătați, dacă ar aplica regulile de la doctorate la manuale ar rămâne fără resursă umană în țară.

Foști șefi de școli doctorale refuză să-și pună oamenii să publice, refuză validarea internațională, nu înțeleg că a publica e CTC-ul comunist (controlul tehnic de calitate) de pe vremuri făcut la scară internațională, nu e a comunica, asta e altceva, pe canale specifice spre publicuri țintă. Habar n-au ce înseamnă producția academică de cunoaștere și toți oamenii formați sunt pe același calapod de gândire și conduc destinele profesionale ale altora.

Cel puțin de la o vreme au început să aibă rușine și stau în banca lor, bani să fie, ani de zile au fost agresivi și au distrus tot în jur.

Interesul UE și al NATO este nul cu privire la standarde mai ridicate în comunitatea academică și cercetarea românească, situația e convenabilă pentru că duce la un exod al creierelor către centre dezvoltate din lumea civilizată.

Interesul aparatului de stat în forma actuală este tot nul, pentru că ar crește costurile de controlare a maselor, de recrutare, etc. Aparatul de stat nu are o convingere reală că democrația liberală e cel mai bun sistem pentru România, e în siaj ceaușist cu puține excepții.

O schimbare poate veni numai de la forțe politice progresiste și pragmatice, care având puterea să taie în carne vie în stilul Funeriu, dar fără nici o milă, cu concedieri rapide, cu salarii compensatorii unde e cazul. Pentru asta e nevoie de susținerea serviciilor de informații care vor trebuie convinse în prealabil pe linia oamenilor cheie. De la linia creștină nu aștept nimic, e prea moale, iar standardele înalte academice nu convin nici în facultățile de teologie.

Rămâne de văzut dacă rămânem doar un epiteliul protector al civilizației cu impostori plătiți mediocru, dar suficient pentru stabilitatea acestui flanc, sau va pulsa și aici vreun vas sanguin al creativități reale. Se joacă încă, dar nu ne va ajuta nimeni să o facem.