• Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
[ Marginalia ] etc.
[ Marginalia ] etc.
  • Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
comments Share
You are reading
Virgil Iordache. Instituțiile: între oameni iubitori și făcătorii de rele
Virgil Iordache. Instituțiile: între oameni iubitori și făcătorii de rele
Home
Debate

Virgil Iordache. Instituțiile: între oameni iubitori și făcătorii de rele

November 2nd, 2020 [ Marginalia ] [ Marginalia ] Debate comments

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp

Cineva s-ar putea întreba cum a fost posibil ca statul român să reziste în condițiile prezenței în poziții de decizie importante a unor oameni de felul domnului Bogdan Olteanu și nenumăraților ca domnia sa. Cunoașterea proceselor de evoluție culturală ne permite să înțelegem despre ce e vorba. Ne este utilă și pentru identificarea trăsăturilor necesare unor oameni de stat.

O primă observație ar fi că instituțiile în ele însele nu pot asigura calitatea resursei umane, ele pot filtra, modera, nuanța materialul uman preexistent care trebuie să includă într-o anumită proporție ceva de calitatea pentru ca procesul să semene cu a căuta acul în carul cu fând. Proiectul raționalist al educației universale instituționalizate este din start unul eșuat prin însăși natura fenomenelor sociale. Instituțiile sunt evoluate cultural ulterior trăsăturilor prin care identificăm oamenii iubitori și sociopații ca extreme ale situațiilor umane din punct de vedere social. Scara de timp a funcționării instituțiilor este scurtă, de ordinul deceniilor, în timp ce procesele care duc la apariția și stabilizarea socială e unor trăsături, atitudini și comportamente umane sunt transgeneraționale și informale, de selecție grupală fără control din partea vreunui decident. Etatizarea completă a societății cu gestionarea copiilor încă din burta mamelor sau chiar din-ainte nu face decât să distrugă total astel de procese informale și implicit societățile respective în scurt timp. Ar fi ca și cum am vrea să proiectăm și simulăm funcționarea sistemului climatic planetar în eprubete: procesul planetar (evoluția culturală informală) are o scară diferită de ce se poate întâmpla într-o eprubetă (scara instituțiilor).

Proiectul instituțiilor religioase nu e cu nimic diferit de cel al altor instituții, el stabilizează, întărește prin stimuli de scară mică un proces amplu care preexistă, dar nu îl poate înlocui. În cazul creștin, Biserica așa cum este ea reglementată uman efectiv în toate specificările nu poate exista în afara lucrării harului în lume, facultățile de teologie nu ar folosi la nimic, clădirile de cult ar fi simple imobile, ș.a.m.d. Durabilitatea mai mare a instituției Bisericii față de alte instituții vine dintr-un comportament adaptativ uman de recunoaștere a stabilității unor lucrări în lume printr-o stabilitate a trăsăturilor sale culturale și printr-un capital de cunoaștere cât mai realist din punct de vedere teologic. Când trimitem sonde în spațiu respectăm legile fizicii, când încercăm să nu ne afundăm în rău respectăm legile numai parțial discursivizate ale credinței, încorporate într-un know how al tradiției. E important să ne dăm seama că nu instituția religioasă ca atare e cea care generează procesele fundamentale, ele preexistă, așa cum se poate urmări firul funcționării lor din vechiul testament spre noua lege și nu putem știm cu nimic viitorul în detaliile mersului lor. Cum s-ar spune, noi nu suntem proprietarii harului, ci numai gestionăm cu nevrednicie mici aspecte tainice ale lucrării lui în lume, taina fiind mai profundă decât ce înțelegem noi ca fiind taine, așa cum regularitățile fizicii sunt în mod natural mai profunde decât ce știm la începutul unui secol oarecare, XXI.

Din această mică schiță de idei putem se poate ajunge la câteva lucruri simple:

  • Din punct de vedere explicativ, statul român nu a intrat în colaps pentru că este traversat, încorporat în, situat sub influența unor factori asociați unor procese de scară mult mai mare decât ce ar putea face el. Sunt procese care perenizează existența oamenilor care urmăresc binele, oricâtă contraselecția ar exista în instituții. Aceste procese lucreză micro la scara familiilor, așa cum valurile lucrează cu molecule de apă dar rămân valuri, adică regularități de scară mult mai mare. Familiile românilor nu au intrat cu totul în colaps nici în timpul experimentului comunist, nici după și au făcut statul să supraviețuiască printr-o infuzie socială de oameni iubitori, mulți fără să o declare ca să nu fie agresați. Dar ei există, sunt peste tot. Dintre cei tineri foarte mulți și tot mai puțini în clase de vârstă mai mari și spre vârful instituțiilor, prin contraselecție. Nu însă atât de puțini încât să nu conteze.
  • Din punct de vedere practic instituțiile religioase nu pot contribui în mod direct la bunul mers al instituțiilor lumești diferite de ele, pentru că și cele religioase sunt tot lumești. Instituțiile religioase au ca rol natural să gestioneze transmiterea transgenerațională a culturii și practicilor de folos pentru pentru permanenta apariție a oamenilor iubitori de Dumnezeu și semeni. Acești oameni apar și fără instituțiile noastre religioase, dar scara socială de apariție este mai mică.

Două comentarii cu privire la rău și instituții:

  • Fundamentul funcționārii lumii este dragostea lui Dumnezeu fațā de creație  şi a unor oameni fațā de creator şi creația Lui. Orice formā de instituționalizare degradeazā acest fapt la niveluri mai mult sau mai puțin pātrunse de rāu.
  • Cunoaşterea, regulile, economia, arta nu pot fi decât frustrante pentru oricine le primeşte şi trāieşte decuplat de fundamentul dragostei. De aici lipsa de delicatețe. Creativitatea maximā a oamenilor în orice domeniu e în contextul dragostei faptice, de susținere. Nici un rol asumat sau oferit nu poate compensa slābirea relației cu binele. Nu e nici o diferențā instituționalā de fond între cele religioase şi restul, nici între felul cum joacā roluri cei care le populeazā, în acest aspect toate sunt omeneşti.  Toate funcționeazā mai bine dacā se aflā pe acolo şi oameni iubitori, iar asta nu va scrie în fişa postului, nici în “job description”.

Trei comentarii cu privire la relația dintre Biserică și stat:

  • Nu are nimic dumnezeiesc tactica salamului în relația cu credincioşii în chestiunea controlului resurselor şi politicilor publice. Cetățenii nu sunt interesați de trecerea de la un stat ateist la unul nesecular. Ei susțin un spațiu de libertate realā în care presiunea socialā sā fii credincios e nulā. O soluție de acest fel nu poate fi staticā lumesc, deciziile punctuale sunt ghidate permanent de discernāmânt.
  • Realitatea creştinā este cā sfinții despre care nu ştim nimic în aceastā lume au mai multā trecere decât toți cei ale cāror texte şi vieți ne ghideazā și au sărbători girate de stat. Dimensiunea intelectualā e un mic detaliu al întregului fenomen cu nimic superioarā oricārei alte ocupații oneste. Ceea ce e simbolic sus social e în acelaşi plan cu celelalte privind de sus spiritual.
  • Nu e nevoie de politici pro-life de stat, ci de acțiuni libere neformalizate pentru a convinge cā nu e de folos ceva împotriva vieții oamenilor. Parteneriate civile ale persoanelor de același gen sunt necesare social, separate pe criterii nereligioase de instituția cāsātoriei  cuplurilor formate din bārbat şi femeie. Cāsātoria e invenția acestui fel de cupluri și au dreptul să păstreze exclusivitatea capitalului simbolic acumulat.

Oamenii de stat ar fi de folos să fie oameni iubitori care cunosc teoretic și practic și felul cum funcționează răul în lume, în toate detaliile sale. Prin prima caracteristică vor servi cetățenii și țara, iar prin a doua vor putea acționa eficient într-un mediu contraselectiv. Știm că Dumnezeu cunoaște și binele și răul, prin urmare o astfel de exigență nu are nimic diabolic în ea. Undeva recomandă asta și Sf. Porfirie Kavsokalivitul celor care trebuie să lucreze în lume. E la fel de evident și că a cunoaște răul în toate manifestările lui fără să îl lași să pătrundă în tine nu este la îndemâna cuiva neantrenat.

Dintr-o perspectivă seculară, pentru că e cea mai importantă pentru cetățeni și stat, ne-am putea întreba dacă instituțiile noastre cultivă și un astfel de antrenament, sau el e lăsat cu totul familiilor și rețelelor sociale informale. Avem o instituție a memoriei răului în țara noastră, sau mai degrabă îl ascundem sub preș ? Dacă nu a avem, ar putea să ne fie o prioritate instituțională.
Notă: fotografii de toamnă în pădurea Căldărușani, 31 octombrie 2020.

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp
Next article Martin S. Martin. Statele Unite. Cu bune, cu rele... Ultima zi înainte de alegeri. Câteva anticipări
Previous article Universalizarea durerii sau despre pesimismul leopardian 
[ Marginalia ]

[ Marginalia ]

Related Posts

Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic (fragment). LUPTA DE CLASĂ
February 25th, 2021

Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic (fragment). LUPTA DE CLASĂ

Mircea Mihăieș. Eternul Arhipelag (3)
February 23rd, 2021

Mircea Mihăieș. Eternul Arhipelag (3)

Liviu Andreescu. Pseudoargumente despre știință și pseudoștiință: o replică lui Eugen Octav Popa
February 23rd, 2021

Liviu Andreescu. Pseudoargumente despre știință și pseudoștiință: o replică lui Eugen Octav Popa

Facebook Comments

Fluxul Marginalia
Noica și marxismul. O explorare Filozofie

Noica și marxismul. O explorare

Feb 27th, 2021
Chesterton și sensul educației Educație

Chesterton și sensul educației

Feb 27th, 2021
Adevărul moral și conservatorismul constituțional Societate

Adevărul moral și conservatorismul constituțional

Feb 26th, 2021
Dumnezeul filozofilor Cultură

Dumnezeul filozofilor

Feb 26th, 2021
Minunile limbajului obișnuit Filozofie

Minunile limbajului obișnuit

Feb 25th, 2021
Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic (fragment). LUPTA DE CLASĂ Debate

Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic (fragment). LUPTA DE CLASĂ

Feb 25th, 2021
Daniel Uncu. Complicitatea abjecta la justificarea represiunii comuniste chineze Opinii

Daniel Uncu. Complicitatea abjecta la justificarea represiunii comuniste chineze

Feb 25th, 2021
Eric Voegelin ca maestru învățător Cultură

Eric Voegelin ca maestru învățător

Feb 25th, 2021
Teologia post-kantiană în viziunea lui Karl Barth Cultură

Teologia post-kantiană în viziunea lui Karl Barth

Feb 25th, 2021
Când totul este permis Cultură

Când totul este permis

Feb 24th, 2021
Câteva fragmente din dialogul „Criton” al lui Platon Cultură

Câteva fragmente din dialogul „Criton” al lui Platon

Feb 23rd, 2021
Cum a reușit un susținător al pieței libere să valorifice liberalismul împreună cu gândirea conservatoare Economie

Cum a reușit un susținător al pieței libere să valorifice liberalismul împreună cu gândirea conservatoare

Feb 23rd, 2021
Mircea Mihăieș. Eternul Arhipelag (3) Debate

Mircea Mihăieș. Eternul Arhipelag (3)

Feb 23rd, 2021
Flavius Rovinaru - prefață la ”Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul” ALTFEL

Flavius Rovinaru - prefață la ”Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul”

Feb 23rd, 2021
Liviu Andreescu. Pseudoargumente despre știință și pseudoștiință: o replică lui Eugen Octav Popa Debate

Liviu Andreescu. Pseudoargumente despre știință și pseudoștiință: o replică lui Eugen Octav Popa

Feb 23rd, 2021
Virgil Iordache. Ortodoxie, artă și bună educație: cadru analitic, exemplu de aplicare Debate

Virgil Iordache. Ortodoxie, artă și bună educație: cadru analitic, exemplu de aplicare

Feb 23rd, 2021
Călătoria cu trenul între privilegiu și economie Politică

Călătoria cu trenul între privilegiu și economie

Feb 21st, 2021
Omenirea: o poveste fără speranță? Societate

Omenirea: o poveste fără speranță?

Feb 21st, 2021
Despre nemurire și eternitate. O introducere Cultură

Despre nemurire și eternitate. O introducere

Feb 21st, 2021
Misterul auctorialității la Shakespeare și Cervantes Cultură

Misterul auctorialității la Shakespeare și Cervantes

Feb 20th, 2021
Titus Livius: „Se știe că adevărul este adesea greu lovit, însă niciodată înăbușit” Istorie

Titus Livius: „Se știe că adevărul este adesea greu lovit, însă niciodată înăbușit”

Feb 20th, 2021
Creația lui Wolfhart Pannenberg Filozofie

Creația lui Wolfhart Pannenberg

Feb 20th, 2021
„Cultura anulării” a fost recunoscută, pentru prima dată, drept un pericol la adresa societății liberale Debate

„Cultura anulării” a fost recunoscută, pentru prima dată, drept un pericol la adresa societății liberale

Feb 19th, 2021
Platformele de socializare sunt un obstacol în calea civilizației Debate

Platformele de socializare sunt un obstacol în calea civilizației

Feb 19th, 2021
Ernst Cassirer: „Comparat cu abundența de care dispunem noi, trecutul poate părea foarte sărac. Dar bogăția noastră de fapte nu este în mod necesar o bogăție de idei” Cultura

Ernst Cassirer: „Comparat cu abundența de care dispunem noi, trecutul poate părea foarte sărac. Dar bogăția noastră de fapte nu este în mod necesar o bogăție de idei”

Feb 19th, 2021
Thomas Kuhn și persistența mitului, magiei și a genealogiilor Cultură

Thomas Kuhn și persistența mitului, magiei și a genealogiilor

Feb 18th, 2021
Moștenirea protestantă a umanismului clasic: Melanchthon și Cicero Cultură

Moștenirea protestantă a umanismului clasic: Melanchthon și Cicero

Feb 17th, 2021
De ce literatura contează Cultură

De ce literatura contează

Feb 17th, 2021
Bogdan Glăvan. E dificil să faci predicții, mai ales despre viitor. Opinii

Bogdan Glăvan. E dificil să faci predicții, mai ales despre viitor.

Feb 17th, 2021
Alexandru Călinescu. Ce mai zice lumea ALTFEL

Alexandru Călinescu. Ce mai zice lumea

Feb 17th, 2021
Adrian Papahagi: Gânduri răzlețe despre libertate, toleranță și corupție Opinii

Adrian Papahagi: Gânduri răzlețe despre libertate, toleranță și corupție

Feb 17th, 2021
Câteva fragmente din „Jurnalul de la Păltiniș”, de Gabriel Liiceanu Cultură

Câteva fragmente din „Jurnalul de la Păltiniș”, de Gabriel Liiceanu

Feb 17th, 2021
Virgil Iordache. Note pe marginea întâlnirii Patriarh – Președinte Debate

Virgil Iordache. Note pe marginea întâlnirii Patriarh – Președinte

Feb 17th, 2021
Viitorul este deja aici Debate

Viitorul este deja aici

Feb 16th, 2021
Bogdan Glăvan. Spălarea pe creier în sistemul socialist de educatie Opinii

Bogdan Glăvan. Spălarea pe creier în sistemul socialist de educatie

Feb 16th, 2021
„Unei veverițe de la Kyle-Na-No", de William Butler Yeats Literatură

„Unei veverițe de la Kyle-Na-No", de William Butler Yeats

Feb 15th, 2021
Lucian Croitoru. O explicație simplă pentru fenomenul GameStop Debate

Lucian Croitoru. O explicație simplă pentru fenomenul GameStop

Feb 15th, 2021
Teodor Baconschi. Ce întrerupe rutina mentală? ALTFEL

Teodor Baconschi. Ce întrerupe rutina mentală?

Feb 15th, 2021
Daniel Uncu. Un deznodamant asteptat: decredibilizarea ireversibila a democratilor americani Opinii

Daniel Uncu. Un deznodamant asteptat: decredibilizarea ireversibila a democratilor americani

Feb 15th, 2021
Câteva fragmente din „Viața în adevăr”, de Václav Havel Cultură

Câteva fragmente din „Viața în adevăr”, de Václav Havel

Feb 15th, 2021
Bogdan Glăvan. De ce e bună privatizarea? Debate

Bogdan Glăvan. De ce e bună privatizarea?

Feb 15th, 2021
Alexandru Lăzescu. Avertismentele lui Lavrov şi „lebedele negre” geopolitice Opinii

Alexandru Lăzescu. Avertismentele lui Lavrov şi „lebedele negre” geopolitice

Feb 15th, 2021
  • Despre Marginalia etc.
  • Contact
  • Back to top
© Marginalia 2018. Toate drepturile rezervate.
Website realizat de Marginalia.