Virgil Iordache. Moralitatea umanismului ateist

În timp ce în statele comuniste ateismul ștințific și etica socialistă asociată lui erau instituții prin care statul spera ca prin intermalizare să apară omul nou, printr-un mecanism centralizzt, de sus în jus, prin putere politică, umanismul ateist de sorginte occidentală care se dezvoltă acum și în România este rezultatul unei evoluții culturale informale, a apărut printr-un mecanism neconstrângător, de la cetățeni către stat. În timp ce primul violenta structurile sociale care susțineau comportamentul moral în mod informal, al doilea răspunde unor nevoi specifice ale unor oameni, indiferent de funcționarea vreunor instituții..

Oamenii sunt cei care acordă științei un rol privilegiat în corpul cunoașterii umane,susținători ai scientismului, iar nevoia lor este de a ști că e bine să faci bine. Această nevoie general umană capătă o justificare în contextul cultural dominant acum în occident, unde instrumentele culturale avute la dispoziție sunt preponderent de tipul cunoașterii științifice. În esență este vorba de manifestarea convergenței clasice dintre adevăr și bine, sub altă formă.

Teoriile despre fundamentele evoluționiste ale moralității umane de felul celor care difuzează și spre noi (exemplu aici) pot fi interpretate din perspectiva evoluției culturale (pe linia lui Hayek) ca o trăsătură funcțională emergentă la nivel grupal / cultural în societățile în care domină gândirea scientistă, cu rol adaptativ în supraviețuirea lor prin justificarea eficientă a existenței regulilor morale. A argumenta că nu sunt constrângătoare în sens filosofic nu le va lua impactul, ele răspunzând unor nevoi clare pentru oamenii din astfel de societăți, și pentru grupurile de acest fel din societăți tradiționale care le importă. Sunt de părere că este chiar imoral să vrei să le subminezi la scară socială aruncând în anomie mase de oameni, adevărul din punct de vedere al gândirii teoretice științifice sau filosofice putând fi livrat fără riscuri doar în cercurile academice și către elitele intelectuale ale acestor grupuri.

Nivelul de inteligență și costurile de achiziție ale aparatului conceptual ca să păstrezi și moralitatea și să înțelegi și adevărul accesibil secular sunt foarte mari și fac această strategie (ilustrată la noi de oameni ca Prof. Mircea Flonta) inaccesibilă majorității oamenilor.

Există și niște costuri ale validării publice a utilității unui astfel de umanism: dorința de maximizare a manifestării altruismului de către adepții lui prin universalizarea lui decuplată de orice context cultural și grupal unde e realmente folositor. Umaniștii tind să creadă că e vorba de ceva general uman în modul de justificare a moralității, când general umane sunt doar nevoia de moralitate, de a face bine, ca atare și faptul că într-un fel sau altul, în funcție de mijloacele culturale avute la dispozție, sunt formulate justificări ale lui pe care informală, urmate într-un al doilea pas de instituționalizarea acestor justificări pentru a putea transmite mesajul către mase de oameni mari, care nu se mai cunosc direct, față către față. Umanismul ateist difuzat forțat în societăți unde funcționează mulțumitor alt tip de fundamentare a moralității nu poate duce decât la conflict și suferință, inevitabile pentru că trăsătura culturală nu mai este adaptativă la scară socială mare în acel mediu, lumea nefiind scientistă. Limitarea umanimului ateist la cercurile scientiste va fi percepută de acești oameni ca absurdă și suboptimală, pentru că nu au o reprezentare realistă asupra funcțiilor unui astfel de umanism și, în general, al vreunui fel de justificare a binelui. Din punct de vedere tehnic justificarea este transformată în întemeiere, cu toate riscurile fundamentaliste care decurg de aici când se întâlnesc adepții unor strategii diferite de întemeiere care nu au și o variantă de ieșire din schema conflictualistă, care pe care, de gândire (ieșiri cum sunt toleranța sau faptul de a fi rezonabil în contextul democratic liberal, respectiv iubirea necondiționată a aproapelui și înțelepciunea în context creștin).

E destul de limpede că astfel de dinamici conflictuale sunt inevitabile chiar chiar și între secularii liberali și creștini, pentru că nivelul de moralitatea reală este diferit de cel declarat sau intențioant. Conflictele nu pot fi oprite în nici un fel de oamenii care au o reprezentare mai realistă despre situație, al căror mesaj nu poate fi înțeles cu resursele existente în audiența domninantă statistic.

În condițiile morale ale României a transfera stigmatul ateismului științific comunist asupra umanismului ateist prin anologie este epistemic nejustificat, disfuncțional din punct de vedere social și imoral. La fel este și a transfera stigmatul legionarismului și ortodoxismului asupra creștinilor democrați și liberali. Pot fi interesați de astfel de acutizări și stigmatizări doar cei iresponsabili sau dușmanii geopolitici ai țării, care e de presupus că o și încurajează ca parte a războiului hibrid, fiind o cale ieftină de destabilizare cu marfa clientului.

De aceea susțin că moralitatea umanismului ateist trebuie salutată ca o formă de manifestare a dragostei într-un anumit context al istoriei. Chiar și fără să știi cu adevărat de ce faci bine important e, până la un punct, să faci bine. Aș spune, chiar, că e infinit mai important decât să știi adevărul și să faci răul, adică să fii diabolic.