Virgil Iordache. Ortodoxie, artă și bună educație: cadru analitic, exemplu de aplicare

Pornind de la cazul obiectelor de artă expuse la Primăria sectorului 1 și al reacțiilor din spațiul public prezint în acest text un cadru analitic al bunei educații și apoi formulez câteva întrebări prin prisma lui. În final menționez limite ale cadrului analitic propus.

Un cadru analitic

Modelul este descris din punct de vedere structural în figura 1, și din punct de vedere funcțional în figura 2. Modelul structural este de tip spațiu de stare, în care tipurile de variabile sunt resurse de diferite feluri: capital de cunoaștere, capital social și capital simbolic. Modelul funcțional este de tip ciclu de viață al unui proiect aplicat la proiecte existențiale, unde un proiect este un sistem de resurse umane și neumane pentru atingerea unui scop. În proiectele din modelul funcțional se folosesc între altele și formele de capital din modelul structural.

Figura 1 Model structural (în funcție de variabile care pot fi măsurate) al unei educații complete, dezvoltate organic într-o țară, cu echilibru între tradiție și ce este mereu nou (sursa figurii: aici. Modelul a fost reconstruit din lucrarea de aici). Un stat complet secular tinde să se ocupe numai de axa verde, sau cel mult de planul orizontal Obiectele culturale artistice au funcții pozitive sau negative pe toate axele, la nivel individual, comunitar și al comuniunii.Ortodoxia are funcții primare pe axa comuniunii, iar secundare, manifestate diferit în funcție de strategiile organizaționale bisericește, pe axele individuale și comunitare.

Figura 2 Model funcțional (în funcție de structura ciclului de proiect personal) al unei educații complete (dezvoltare pornind de la un text publicat în revista Idei în Dialog). Educația funcțională completă presupune desfășurarea simultană a tuturor ciclurilor. Ciclul mic verde este ciclul uzual de management al proiectului, cu accent pe eficiență în etapa obiectivă (implementare) și pe eficacitate în etapa etică (evaluare ex-ante și ex-post), o unitate funcțională a unei “societăți a cunoașterii”. Ciclul roșu extinde planul structurilor sociale (figura 1) cu o valorizare estetică fără miză utilitară relevantă existențial pentru persoană / persoane, neinstituționalizată, ca formă ne-relegioasă de ieșire într-o dimensionalitate superioră structurilor psiho-sociale naturale, economice. Instituționalizarea duce la naturalizarea parțială (prin piețe) a funcției estetice și profesionalizarea parțială a proiectelor de acest fel. Ciclul albastru extinde subciclurile natural și estetic cu raportarea față de persoane transcendente, atât înainte, cât și după, sau cvasi-permanent, ritmic, pe durata desfășurării ciclurilor de proiect mai simple existențial. Ortodoxia resemnifică ciclurile naturale și estetice ca sub-cicluri existențiale și le restrânge gradele de libertate în desfășurarea lor personală, într-o anumită măsură. Pe de altă parte, ciclurile verzi și albastre sunt relativ decuplate de ciclul albastru, având propriile lor regularități de funcționare.

Ridicarea la scară a modelului funcțional din figura 2 pentru o țară presupune scenarii cu privire la distribuția statistică geografică și în timp a tipurilor de proiecte ale oamenilor. O țară în care oamenii au proiecte numai de tipul albastru este o țară complet înduhovnicită, una în care oamenii au numai proiecte de tipul verde este una complet naturalizată. Proiectele de tipul roșu, cu urmărirea unui ideal de frumos, eleganță, etc, sunt intermediare între cele două extreme, omul animalic și omul îndumnezeit. Funcția existențială a artei este una mediatoare. Buna educație presupune înțelegerea faptului că se poate progresa, sau regresa personal de la un stadiu la altul și a diversității situațiilor agregate obiective existențiale ale oamenilor în comunități de diferite feluri orientate spre diferite practici din rațiuni psiho-sociale și istorice, al căror substrat duhovnicesc e inteligibil numai persoanelor cu o viață de maximă complexitate funcțională (toate ciclurile de proiecte simultan).

Întrebări care se pot formula în acest cadru analitic

 Câteva exemple de întrebări sunt următoarele:

1. Care sunt funcțiile obiectelor de artă expuse la Primăria sectorului 1 pe plan individual, comunitar și al comuniunii ? (figura 1). Care pot fi funcțiile în mod principial și care sunt cele reale în această situație particulară.
2. Care este și poate fi înțelegerea de mase în privința acestor obiecte de artă, înțelegerea de elită și ce rol au în susținerea funcționalității unor structuri sociale ? (figura 1). Care pot fi înțelegerile în mod principial, și care pot fi în contextul social concret al României de acum ?
3. Este necesară sau contingentă raportarea negativă a Bisericii pe axele individuale și comunitare la obiectele de artă expuse la Primăria sectorului 1 ? Raportarea negativă ține de planul duhovnicesc, sau de cel psiho-social contextual istoric al funcționării Bisericii ? (figura 1)
4. Presupune ortodoxia uniformitatea ciclurilor de proiect existențiale naturale și estetice (verde și roșu), sau acestea depind mai degrabă de contextul socio-cultural în care se manifestă credincioșii ? Poate exista o standardizare duhovnicească (canon) a ceea ce poate fi numit frumos (o constrângere a ciclului albastru asupra felului cum se desfășoară ciclul roșu, figura 2), sau mai degrabă nevoia de standardizare ține de planul structurilor sociale (orizontal, figura 1) al Bisericii ?
5. Poate exista o standardizare duhovnicească (canon) a ceea ce poate fi numit prin instituționalizare artă (figura 2), sau mai degrabă nevoia de standardizare ține de poziționarea organizațională în structurile sociale a Bisericii, pentru interese contingente de putere ? Care este consecința unor astfel de poziționări lumești, dacă răspunsul e pe această linie, pentru interesele strict duhovnicești (ciclul albastru) ?
6. Poate fi eliminat complet ciclul de proiect estetic din viața duhovnicească, sau prezența lui este o constrângere ființială (ontologică, figura 2) ?

Aplicare: exemple de răspunsuri. 

Câteva exemple de răspunsuri sunt următoarele:

1. Funcțiile obiectelor de artă expuse la Primăria sectorului 1 sunt de exprimre a tinerilor pe plan individual, de asociere simbolică politică pe plan comunitar, iar pe planul comuniunii de ocazie de exprimare a dragostei de către cei mai sporiți, dar de ispită pentru cei mai puțin sporiți. (figura 1). O prevalență mai mică a funcției politice ar fi micșorat ispita și ar fi avantajat funcția individuală pentru artiști, deși poate fi citită situația existentă și ca reclamă involuntară expoziției respective.
2. Înțelegerea de mase nu poate ieși din reprezentare realistă, va fi duce permanent la respingeri, înțelegerea de elită prin natura sa va fi favorabilă, iar din punctul de vedere al susținerii funcționalității unor structuri sociale situația pare să varieze în funcțiede ponderile statistice sociale ale celor de două și de apartenența comună a maselor și elitelor în organizații cum sunt Biserica ? În contextul social concret al României de acum astfel de evenimente capitalizate politic generează în mod necesar clivaje și dezbinare. Soluții pot fi de exemplu locații fără simbolistică politică, spații expoziționale neutre, comunicare nu de către membri de partid, ci de responsabili culturali, etc.
3. Raportarea negativă a Bisericii pe axele individuale și comunitare la obiectele de artă expuse la Primăria sectorului 1 este contingentă ? Raportarea negativă ține atât de planul duhovnicesc, pentru cei puțini sporiți, cât și de cel psiho-social contextual istoric al funcționării Bisericii, prin asumarea curentă a unor proiecte etnice cu accent de mase, cu marginalizarea elitelor culturale.
4. Ortodoxia nu presupune uniformitatea ciclurilor de proiect existențiale naturale și estetice (verde și roșu), dar creștere stabilitatea lor în timp prin micșorarea influenței mutațiilor culturale, tehnologice ? Nu poate exista o standardizare duhovnicească (canon) a ceea ce poate fi numit frumos (o constrângere a ciclului albastru asupra felului cum se desfășoară ciclul roșu, figura 2), spre deosebire de canoanele discursive, soluțiile erminiilor putând fi într-o anumită diferite, cu mutații neașteptate posibile (cazul Boca, la noi). Nevoia de standardizare ține atât de planul structurilor sociale (orizontal, figura 1) ale Bisericii, pentru unitate de acțiune, cât și de cel duhovnicesc (concentrarea atenție pe aspecte de fond pentru mântuire, nu pe stilistica estetică).
5. Nu poate exista o standardizare duhovnicească (canon) a ceea ce poate fi numit prin instituționalizare artă, dar scara de timp a stabilității artei instituționalizate e mult mai mare sub influența vieții duhovnicești (figura 2). Nevoia de standardizare ține și de poziționarea organizațională în structurile sociale a Bisericii, de ocuparea centrului simbolic, pentru interese contingente de putere, inclusiv prin asemănarea stilurilor în spații în care se presupune că există unitate de credință. Consecința unor astfel de poziționări lumești pentru interesele strict duhovnicești depinde de la caz la caz, dacă poziționarea e cu discernământ interesele vor fi servite, dacă e excesivă, emoțională, interesele vor fi afectate prin tulburare personală și socială.
6. Nu poate fi eliminat complet ciclul de proiect estetic din viața duhovnicească, prezența lui este o constrângere ființială (ontologică), dar rolul lui este mult mai mic decât în absența unor constrângeri asumate liber ale vieții în Biserică. Această situație nu justifică impunerea unor constrângeri, ci numai canalizarea spectrului de alegeri către unele care să nu funcționeze ca ispite personale pentru sine și alții (cazul icoanei Maicii Domnului prea frumoasă în Sf. Munte în fața căreia un călugăr tânăr se simțea ispitit, autocorectată către un aspect mai matern prin miracol).

Toate aceste răspunsuri sunt o perspectivă pur personală, o opinie, au numai o valoare ilustrativă. Răspunsuri consistente presupun un efort de documentare, de analiză și construcție care depășește cadrul acestui text. Sunt de părere că Biserica are interesul unor răspunsuri structurate comprehensive, în fața poziționărilor politice și presiunilor de marginalizare a sa în spațiul social din interese economice.

Limitele cadrului analitic

Cadrul analitic este formulat în termeni științifici (spațiu de stare), manageriali (ciclu de viață al unui proiect), economici (capital) care limitează forța sa explicativă pentru procese estetice și spirituale. Cu toate acestea, putem observa că permite formularea unor întrebări care par relevante pentru problema relației dintre ortodoxie, artă și buna educație.

Într-un context în care intervențiile publice sunt încărcate emoțional o abordare de acest fel ar putea să joace un rol de contrapondere. Într-un alt context ar putea fi lipsită de relevanță practică. Nu neapărat acest cadru, dar ceva de acest fel, ar putea să aducă un anumit folos social și duhovnicesc într-o societate în care prestigiul cunoașterii obiective este mare.