România și Uniunea Europeană blochează aproape orice fel de cercetare științifică despre funcțile sociale ale religiilor tradiționale, atât la nivel de programe de finanțare, cât și la nivel de evaluare de proiecte prin evaluatori care instrumentalizează știința pentru interesele unei religii seculare. Pe scurt, este de facto interzisă cercetarea funcțiilor sociale ale religiilor tradiționale pe bani publici.
Dacă în chestiunea popularizării științei deturnarea acesteia de către agende ideologice a fost foarte bine documentată științific și e indiscutabilă pentru oricine e informat (mai ales pentru perioada comunistă în Europa și pentru situația actuală a Chinei), în chestiunea finanțării științei nu ne putem aștepta la publicații în acest sens prea curând, pentru că statele și UE au monopol practic pe cercetare.
Organizațiile religioase tradiționale de orice fel și societatea civilă asociată lor au posibilitatea să creeze împreună o agenție de finanțare la standardele științei moderne și ale managementului științei actuale. Se poate stabili o agendă de cercetare care să răspundă nevoilor de cunoaștere științifică în domeniu și să susțină comunicarea publică a tuturor organizațiilor religioase pe bază de fapte dovedite științific.
Mă pot angaja pro bono într-o astfel de activitate și sunt sigur că se pot implica și alți oameni de știință, filosofi validați prin publicații, filologi.