Virgil Iordache. Responsabilitatea celor care au aflat

“Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?” (Luca 9, 25).

Cine are nevoie de democraţie funcţională ca să fie liber este asemenea omului care vrea să câştige lumea întreagă fără să aibă grijă de sine. Libertatea politică e un dar pe care îl poate oferi numai cine este deja liber. Nu poate întreţine o democraţie un om care nu ştie de ce anume să aibă grijă, are comportament de free rider, nu e dispus la autolimitare şi efort pentru a servi pe alţii.

E posibil ca la scară istorică mare să se constate ca societatea deschisă a fost rezultatul contingent al unui comportament inerţial crestin combinat cu succesul aplicării tehnologiilor ştiintifice, al unui comportament responsabil in condiţii de abundenţă a resurselor materiale. O eroare majoră  care a subminat acest sistem a fost încercarea de a pune din prostie, lene şi orgoliu etici seculare în locul moralei.

E mai ieftin să serveşti o naţiune, o organizaţie, o clasă, decat sa te ocupi cât poţi de oamenii pe care îi grupezi din interese egoiste în aceste organisme sociale care nu exista decât ca fapte instituţionale. Creştinismul, rădăcina societăţii deschise, e despre persoane, a încerca să gaseşti ce e bun la fiecare şi a pune în valoare. Iar daca nu găseşti sa ştii că există. N-are nici o legatură cu managementul. Eticile organizaţionale şi ledership-ul de business sau global în numele loc sunt instrumente pentru eficientizarea producţiei din interese egoiste, nu au relevanţă morala. Pot subziste doar încorporate într-un mediu social moral.

Procesele sunt ireversibile, reconstrucţia unei case are loc în timp şi nu putem şti cum va arăta peste decenii. Până atunci trăim în ce vedem. Într-o societate de stăpâni stupizi şi slugi laşe soluţia libertăţii e cea veche: curăţie, abilitate, verticalitate.

Curat nu e nimeni, dar poate fi mai mult decât se aşteaptă cei care se bazează pe mizeria oamenilor ca să îi controleze. Şi mai imprevizibil, fără obiceiuri proaste şi dependenţe.

Abil nu e nimeni, dar poate cere asta şi se lăsa în voia lui Dumnezeu fără nobleţi pretenţioase. Nobleţea e în interior, nu în afară. În astfel de vremuri un intelectual serios trage la poartă din orice unghi, şi cu stângul şi cu dreptul. La nevoie în momentele decisive poate juca mingea neobservat şi cu mâna, dar nu intră niciodată la rupere, pentru că nu are duşmani şi pentru că e chestie de stil. Nu face mai multe driblinguri pe metru patrat decât e nevoie pentru a da clasă cu un pic de cruzime vindecătoare vreunui impostor obraznic, cînd şi când. Ştie că meciul e pe goluri.

Vertical nu e nimeni, dar poate încerca să fie. Moartea fizică si suferinţa sunt o formă a verticalităţii. Nu le caută nimeni, dar nici nu sunt ameninţări cu care se poate manipula.

Urcând un astfel de munte în urma Altuia poţi vedea transfigurată lumina, libertatea. Nu e timp de smiorcăieli. Responsabilitatea celor care au aflat e să se pună pe treabă şi să se ţină de ea : şi de a Martei, şi de a Mariei. Duhul lucrează şi la atei şi la credincioşi, unde şi când vrea El, după cum se vede in atitudini si fapte. Democraţia liberală va răsări din nou din astfel de seminţe.