Virgil Iordache. Rolul bunei educații în controlul pandemiei și al efectelor ei

Controlul pandemiei ar depinde de procese care au loc la multiple scări, de la cea a persoanei la cea a societății globale. Aceste procese sunt cuplate între ele, influențându-se reciproc, dar în limitele unei anumit interval temporal au și o zonă de relativă autonomie, în sensul că efectele acțiunilor la o anumită scară pot să nu se propage la alte scări dacă stimulul reprezentat de acțiunea sau acțiunile respective nu e suficient de intens. La complexitatea situației se adaugă percepțiile actorilor sociali asupra acțiunilor, asupra efectelor lor, și reacțiile lor la ceea ce percep că este un efect al acțiunilor cauzale ale altor actori personali sau instituționali.

Pentru a putea descrie științific ce se întâmplă e nevoie nu numai de o cunoaștere descriptivă asimptotic obiectivă a realității naturale și sociale, ci și a realității din mintea oamenilor. De ce ar fi mintea omului echipată pentru a putea modela și controla astfel de procese de mare complexitate, în baza căror procese de selecție naturală și culturală de-a lungul evoluției sale ? Mintea omului nu este biologic dotată pentru așa ceva, iar buna educație recunoaște implicit asta.

Observăm că deși știm că există un determinism cauzal natural, social și mental, modelabil eventual și prin instrumentele matematice ale statisticii, știm sau intuim și că nu avem ca indivizi ai unei specii biologice capacitatea să îl cunoaștem complet, și cu atât mai puțin să îl gestionăm în sensul propriu al termenului. Soluțiile evolutive culturale la scară de mase la această situație, prezentate într-un mod inteligibil și din perspetivă seculară, scientistă chiar, sunt reprezentările cu funcții religiose, trăsăturile culturale religioase ale societăților. Există un pachet mare de teorii care propun explicații ale emergenței religiilor prin prisma avantajelor pe care le conferă la scară socială. La o adică, prin respingerea (cvasi)religiilor aparent și eliminarea lor din societate discursurile științifice preiau acest rol și îl manifestă într-un mod inevitabil impopriu deoarece nu sunt echipate conceptual cu termeni care să permită înțelegerea pe scară largă a absenței principiale a controlului și simultan să ofere și căi de echilibrare existențială în fața acestui fapt obiectiv.

Separat relativ de acest plan epistemic care descrie procese cu scară de timp mare, istorică, sunt procesele social tipice organizațiilor și statelor și propagandei/comunicării aferente lor. Organizațiile și statele, chiar dacă au un timp nedefinit de viață, îl au cu ordine de mărime mai scurt decât durata proceselor culturale de dezvoltare a cunoașterii științifice și religioase. În acest sens organizațiile și statele sunt încorporat într-un mediu relativ constant al cunoașterii și reprezentărilor la scara de timp a unui ciclu electoral (câțiva ani). Statele și organizațiile acționează pentru a supraviețui în acest mediu și în cel natural, care include și fenomene de felul pandemiei, pretins gestionabile într-un ciclu electoral. Instituțiile statului și politicienii știu la un anumit nivel că nu există posibilitatea de a controla, dar pretind din interese pe termen scurt că există astfel de posibilități și că poate exista un astfel de control al proceselor complexe. Organizațiile și statele crează astfel de așteptări și apoi trebuie să simuleze că le-au îndeplinit.

Buna educație permite acceptarea cu ușurință a realității complexității intractabile, fără neapărat a o descrie, a incapacității principiale de control complet al ei, și a situației pretențiilor organizaționale și statale de a livra ce este imposibil de livrat. Buna educație integrează natural, prin tradiții evoluate în perioade lungi de timp, cunoașterea științifică și religioasă sub forma unor valori de felul bunului simț, moderației, rezonabilității și expliciteazā pe viu dimensiunea verticalā, transcendentă a educației [1], [2].

Calea de intrare a acestei învāțāturi a bunei educații în care a tinde spre elitā e o funcție instituționalā culturalā (un fel de fântânā artezianā sau gheizer al vieții, elita fiind zona de sus spre care tindem prin bună educare), nu o reificare şi asumare de privilegii, nu poate fi decât familia (au fost cândva şi universitāțile), iar dacā nu a fost familia atunci mai poate fi în contextul civilizației iudeo-creștine Biserica, aceea care pentru creştini este familia duhovniceascā (Matei 48-50). Prin efectele ei transgeneraționale buna educație se poate perpetua o vreme și în societățile actualmente seculare, dacă a existat cândva în trecut.

Buna educație ajută și la acceptarea consecințelor materiale ale unor fenomene cum este pandemia prin modificare piramidei personale a lui Maslow, în sensul că importanța nevoilor de bază față de cele de ordin înalt, de autorealizare scade foarte mult. Nu mai există la omul bine educat o limitare completă a nevoilor de ordin înalt când cele de bază, materiale, sunt mai puțin îndeplinite, el sau ea sunt exersate deja și obișnuite cu autolimitare materială  și funcționarea firească verticala nevoilor înalte și în condiții de penurie materială.

Buna educație permite o anumită libertate reală și în condiții de absență a libertăților, dă o pondere mult mai mare planului personal în jocul de scări multiple al proceselor sociale. 

Pentru omul bine educat e destul de clar că eşecul gestionārii pandemiei în România, ca și în alte părți, nu e al politicienilor de la putere sau din opoziție, ci are douā surse principale:

– incompetența celor din aparatul de propagandā de stat, care au pretenții nejustificate de control complet pe termen scurt și le comunică într-un mod simplist

– falsa ştiințā din epidemiologie pe plan global cu reprezentanți şi la noi, care au pretenții nejustificate de control principial al unor procese foarte complexe, deși cunosc realitatea capacităților propriilor modele.

Prima categorie este în afara oricārei responsabilizāri din partea cetāțeanului, de feedback din partea acestuia, ceea ce duce la perenizarea falsului discurs al controlului, în realitate imposibil. A doua e în momentul istoric actual apārată în numele idolatrizārii ştiinței, a funcției religoase impropriu transferate ei, chiar de mulți cetāțeni, orice ar face e bine. Situația epidemilogilor e prezentā în.multe alte domenii ştiințifice care au de a face cu procese complexe, cum sunt științele mediului, cele sociale, unele științe ale omului. Motivațiile ambelor categorii responsabile de absența unei mai bune gestionări a pandemiei sunt materiale susținute de interese sociale de castă și sunt împachetate în comunicarea publică în valori perene, pachetele fiind comunicate politic.

Politicienii trebuie sā lucreze cu serviciile furnizate de cele douā categorii, acționează exclusiv pe planul comunicārii politice și nu îşi permit sā indice sursele de mai sus, funcția lor fiind tocmai de a fi prin rotație paratrăznet pentru nemulțumire datorate așteptărilor neîmplinite ale publicului mai puțin bine educat. Frica împiedicā în general identificarea publică a primei surse, iar lipsa de cunoaştere pe a celei de a doua. La nivel de cetāțean mai mult sau mai puțin bine educat, dar cel puțin aflat în drum spre așa ceva, fiecare îşi gestioneazā rezistența şi reziliența personale cum poate. Rezultatul net va depinde în bunā māsurā de şansā, nimeni în lumea asta nu are nici un fel de control.

Omul bine educat, ancorat și în transcendent într-un fel sau altul,  moderat, capabil de autolimitare, urbanizat în sens nu doar material, ci și spiritual, poate să perceapă această realitate ca nefiind scandaloasă, ceea reduce nevoia statelor de a controla dur situația pentru a menține avantajele materiale ale celor care le populează instituțiile. Un alt avantaj indirect este că existând o presiune mai mică de așteptări asupra tagmelor care susțin propaganda de stat și soluțiile epidemiologice, acestea vor depinde mai puțin de rolul de paratrăznet al politicienilor, ceea ce permite responsabilizarea acestor de către cetățeni în privința unor servicii publice realiste, cu creșterea potențială a calității vieții pe termen lung. Responsabilizarea lor în chestiunea pandemiei este imposibilă, pentru că totul este un joc de minciuni pentru salvarea aparențelor în fața publicului needucat.

Note

[1] Un exemplu de lucrare de acest fel în contextul istoric actual românesc este Averea bunei educații. Se înscrie în lucrārile formative ad usum Delphini de bunā calitate din varii perioade istorice. Calea de intrare a acestei învāțāturi în care a tinde spre elitā e o funcție instituționalā culturalā (un fel de fântânā artezianā sau gheizer al vieții, elita fiind zona de sus spre care tindem), nu o reificare şi asumare de privilegii, nu poate fi decât familia (au fost cândva şi universitāțile), iar dacā nu a fost familia atunci mai poate fi Biserica, aceea care pentru creştini este familia duhovniceascā (Matei 48-50). Recomand aceastā carte a domnului Teodor Baconschi împreunā cu multe altele ale sale de autor sau în dialog care dau imaginea realistā a peisajului uman românesc.

[2] Capacitatea universitāților internaționale și româneşti de a mai produce bună educație e nulā, ele însele depind de preexistența bunei educații în mediul social de scarā relevantā dacā e sā aibā vreun viitor. Diferența dintre evoluția ascendentă Universității Babeș-Bolyai vs declinul instituțional continuu al Universității din București poate fi explicată probabil prin acest factor – mai buna educație din mediul social regional al lor, urbanitatea mai avansată a comunităților care constituie bazinul de absorbție organizațional pentru profesori și studenți, măsura în care valorile bunei educații au fost internalizate și asumate, au fost distilate în comportamente perene. Diferențele între universitățile românești și cele din alte părți ale lumii occidentale sunt și ele controlate într-o anumită măsură de tradițiile bunei educații a mediului social în care aceste instituții funcționează. Altfel pus o comparație nu se poate face numai pe baza trăsăturilor intrinseci ale universităților, ci și prin cele relaționale ale fiecăreia dintre ele în raport cu contextul social relevant.