Contributiile lui François Furet, nascut in martie 1927, decedat pe 12 iulie 1997, la intelegerea pasiunilor revolutionare moderne, de la iacobinism la bolsevism si national-socialism, a fost colosala. Iata un citat din lucrarea postuma aparuta in 2014 la University of Chicago Press intr-un volum ingrijit de istoricul Christophe Prochasson, modest ca dimensiuni, dar de o densitate ideatica si morala absolut remrcabila (am publicat o recenzie in “Times Higher Education”) “Ideea comunistă, ca idee abstractă, nu a murit odată cu dispariția Uniunii Sovietice. În măsura în care a fost născută din frustrările inseparabile de societatea capitalistă și din ura unei lumi dominate de bani, ea este independentă de ‘înfăptuirea’ ei; tot ce are nevoie este speranța abstractă într-un univers postcapitalist. Cu toate acestea, de atunci încolo, a avut de asemenea o istorie ale cărei daune erau imposibil de ignorat…” Gasim in acest pasaj o ipoteza extrem menita sa lamureasca dainuirea, post mortem, a unei idei ca parea stinsa: refuzul lumii concrete in numele unor speculatii nebuloase, respingerea realitatii imanente prin invocarea unei transcendente istorice ce s-a dovedit o imensa cacialma (supercherie); dispretul pentru drepturile individului si sacralizarea unei himerice “vointe generale” dictata de un stat-major de posedati, zeloti, maniaci totalitari…
